FOTBAL  »  NATIONALA  »  BELARUS - ROMÂNIA 0-0

EXCLUSIV Marcel Răducanu, după remiza cu Belarus: „Naționala României are doar o posesie oarbă”

Marcel Răducanu
Marcel Răducanu

Articol de - Publicat vineri, 13 octombrie 2023 12:36 / Actualizat sambata, 14 octombrie 2023 13:27

Tricolorii au remizat cu Belarus, 0-0, după un meci slab, iar fostul internațional român Marcel Răducanu crede că nu putem mai mult din cauza nivelului scăzut al jucătorilor: „Nu suntem de Euro. Doar cu noroc ajungem la turneul final, iar dacă ne calificăm, acolo va fi deranj mare”.

Jocul naționalei la 0-0 cu Belarus l-a dezamăgit crunt pe fostul internațional Marcel Răducanu. „Ce să mai zic? E o chinuială. Rămân la părerea că băieții ăștia nu pot mai mult. Nu sunt de Euro. Și dacă ajungem în Germania, la vară, doar cu mare noroc! Dar la turneul final ar fi deranj mare”, a comentat legenda Stelei și a Borussiei Dortmund.

Dorinel Munteanu, DEVASTATOR: „Vai de capul nostru! E dezolant! Edi e un copil, vorbește pentru necunoscători” + „Cum să te iei de Gică Popescu?!”
BELARUS - ROMÂNIA 0-0
Dorinel Munteanu, DEVASTATOR: „Vai de capul nostru! E dezolant! Edi e un copil, vorbește pentru necunoscători” + „Cum să te iei de Gică Popescu?!”

Marcel Răducanu, despre Belarus - România 0-0: „Doar o posesie oarbă”

Pe Marcel l-a deranjat foarte mult faptul că „am jucat la întâmplare. N-am văzut nicio strategie, n-am văzut automatisme, scheme. Doar o posesie oarbă, fără ocazii clare. Și cu un adversar modest! A fost ca și cum am făcut sex, dar n-am făcut copii. Nici măcar pe teren nu poți da vina. A fost prost, într-adevăr, dar a fost prost pentru ambele echipe”.

Marcel Răducanu, după Belarus - România 0-0: „Ianis Hagi încă n-are curajul de altădată"

Răducanu a remarcat că „de data asta n-am mai avut norocul de altădată”, vezi meciul cu Elveția (2-2), și pentru că jucătorii veniți de pe bancă „n-au adus nimic nou. Când intri pe parcursul meciului trebuie să arăți, să demonstrezi că ești mai bun decât cel pe care l-ai înlocuit și meritai să fii titular.

Eu n-am văzut nimic. De la Ianis Hagi mă așteptam să vină cu ceva, dar se vede că n-a jucat demult. Încă n-are curajul pe care-l avea odată. La un moment dat chiar s-a complicat, a pierdut mingea și i-a pus pe bieloruși pe contraatac”.

Marcel Răducanu crede că „Edi a schimbat atmosfera, problema e nivelul jucătorilor"

Fostul „tricolor” crede că selecționerul Edi Iordănescu „a schimbat atmosfera la națională, e altceva și se vede și din modul cum jucătorii relaționează pe teren. Dar nu-i de ajuns. El încearcă tot posibilul, problema e nivelul jucătorilor. Uite, acum suntem iarăși sub presiune, trebuie neapărat să batem Andorra.

Ori, așa cum i-am văzut eu, labili psihic, băieții ăștia se pierd dacă iar nu le iese jocul și-i mai fluieră și publicul. Pe urmă, trebuie să câștigi în Israel, și vorbim de un adversar care era să ne bată aici! Cu ce material avem noi, va fi foarte greu”.

VIDEO Edi Iordănescu contrazice declarațiile controversate ale lui Valentin Cojocaru: „Îmi puteți reproșa orice, dar asta nu! Convocările sunt strict decizia mea”

Citește și: 

EXCLUSIV Un patron de Liga 1 face pachet naționala: „Ne fugăresc toți pe gazon, apoi ba e terenul prost, ba jucăm fără spectatori, ba e cald, ba e frig”

EXCLUSIV Sorin Cârțu crede că Edi Iordănescu a făcut o mare greșeală: „Nu puteam să-i «spargem» decât așa”

Edi Iordănescu, răspuns aprig pentru Valentin Cojocaru: „Drăguțului jucător îi amintesc un lucru” + „Implicarea agenților e o inepție”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
VardyParty
VardyParty  •  15 Octombrie 2023, 15:54
Postat de istet10 pe 15 Octombrie 2023, 00:02

E gingas. Nu suporta adevarul.

Are și el un an mai ***…

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

istet10
istet10  •  15 Octombrie 2023, 00:02
Postat de VardyParty pe 14 Octombrie 2023, 23:47

Doar ***.

E gingas. Nu suporta adevarul.

VardyParty
VardyParty  •  14 Octombrie 2023, 23:47
Postat de istet10 pe 14 Octombrie 2023, 21:25

Fain. Moderatorul e poliglot? Asta nu o cred ...

Doar ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează