FOTBAL  »  NATIONALA  »  

Marica a făcut duminică 31 de ani » 4 decizii CRUCIALE care i-au ingropat cariera

Articol de - Publicat duminica, 02 octombrie 2016 19:22

Ciprian Marica a ajuns la 31 de ani, iar cariera sa pare că se apropie de un final prematur.

Vârful a ratat participarea la Euro 2016, e fără echipă de aproape șase luni și șansele ca el să revină la nivel înalt continuă să scadă. CV-ul său este impunător, însă adevărul este că Marica nu s-a apropiat de adevăratul său potențial. Cu 79 de goluri în 382 de meciuri, cifrele sale sunt departe de cele ale atacanților cu care s-a bătut pentru postul de titular.

De-a lungul carierei, Marica a luat niște decizii ciudate, care l-au împiedicat să treacă la nivelul următor.

Cele mai mari 4 greșeli din cariera lui Marica

  • Plecarea de la Șahtior

La numai 22 de ani, Marica a decis să plece de la Șahtior. Cifrele sale nu erau strălucitoare pentru un vârf, însă experiența în cupele europene și la echipa națională au convins-o pe Stuttgart să investească șapte milioane pentru a-l transfera. Ciprian marcase numai 24 de goluri în 119 meciuri la Șahtior.

”Părerea mea e că el a făcut o mare greșeală atunci când a plecat, pentru că nu era copt pentru un campionat atât de puternic precum cel german. A fost întotdeauna piesa a doua în echipele în care a activat ceea ce nu i-a dat statutul unui performer”
Mircea Lucescu

  • Respingerea mâinii întinse de Luce

Evoluțiile lui Marica au fost oscilante la Stuttgart, deși nemții i-au acordat constant încredere. După 4 ani, clubul a decis să îi rezilieze contractul. Numai 30 de goluri în 132 de meciuri. Din postura de jucător liber, Ciprian a semnat un contract pe doi ani cu Schalke în valoare de 5 milioane de euro. Evoluțiile sale au continuat să dezamăgească, iar înțelegerea nu i-a fost prelungită.

Mircea Lucescu s-a oferit în vara lui 2013 să îl readucă în Ucraina: ”Eu i-am spus să încerce să-și găsească o echipa pe nivelul pretențiilor lui. În cazul în care nu își va găsi, pesemne vom lua și noi în considerare posibilitatea unui transfer”. Ciprian a refuzat oferta și a rămas fără echipă până la finalul lui septembrie, când s-a înțeles cu Getafe.

  • Transferul la Konya

Experiența în Spania a fost una destul de bună, mai ales că a beneficiat de susținerea lui Cosmin Contra, tehnician la Getafe în acel moment. Marica nu a rămas în Spania și a făcut un mare pas înapoi în vara lui 2014. A ales să meargă în Turcia, unde a semnat un contract pe doi ani, în valoare de 2,6 milioane de euro, cu Konyaspor. Măcinat de accidentări, Ciprian a evoluat în numai 9 partide în care a marcat de două ori. După aproape un an și jumătate, turcii i-au reziliat contractul.

În ianuarie 2016, în încercarea de a prinde lotul pentru Campionatul European din Franța, Marica a decis să revină Liga 1. Nu la Dinamo, unde era în conflict cu Negoiță, ci la Steaua. Accidentările nu i-au dat pace însă nici în România, așa că atacantul a prins numai nouă meciuri în tricoul roș-albastru. Fără să marcheze vreun gol, Marica și-a reziliat înțelegerea în vară. Este liber de contract în continuare, iar decizia de a rupe contractul cu Steaua pare să fi fost una precipitată. Mai ales dacă ținem cont de problemele din ofensivă ale vicecampioanei.

2 goluria marcat Ciprian Marica în ultimii doi ani, ambele reușite fiind în tricoul celor de la Konya

Doar la națională a fost ”zmeu”

Singura echipa la care Ciprian s-a ridicat la înălțimile așteptărilor a fost naționala. Indiferent de forma de la club, Marica a fost mereu util României, singura formație unde cifrele sale seamănă cu cele ale unui atacant valoros, 25 de goluri în 69 de meciuri.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (16)
para.para
para.para  •  03 Octombrie 2016, 10:40
Postat de mircea_cjn pe 02 Octombrie 2016, 22:40

Asta e stire ???

Da, e stire pentru ca petarda asta este fosta mare legenda fecesebista. Daca nu juca la fcsb nici nu-l mai baga tabloidul asta in seama.

mvradulescu
mvradulescu  •  02 Octombrie 2016, 23:14
Postat de steaua1986forever pe 02 Octombrie 2016, 20:44

Ma bucur ca in sfârșit cineva spune adevărul despre băiatul asta: la shahtior a fost adus pe pilele fratilor albanezi dinamovisti, nu a facut nimic nici acolo (desi a fost cea mai buna perioada din cariera lui), a plecat pe pile in Germania unde nu prea a jucat (dar a fost titular la națională nonstop, tot pe pile si pe cadouri facute diferitelor persoane din fotbal) si de atunci cariera lui a fost numai pe facebook. Acolo joaca el destul de constant. Eu spun chiar mai mult decat atat, pentru ca am avut "norocul" sa ii cunosc mai demult familia: băiatul asta e un exemplu incredibil de ce pot sa faca banii, transforma un baiat netalentat dar plin de bani in titular la Nationala Romaniei in timp ce alti jucatori mult mai talentați si cu "foame" de trofee (si bani) nu au ajuns niciodată la Nationala..

Sunt în dezacord cu dumneavoastră : poate la Steaua nu a reușit să-și demonstreze calitățile datorită accidentărilor, însă aportul său din totdeauna la Națională, nu avem dreptul să-l minimalizăm, chiar dacă în cartea de muncă are și numele ăla infect cu deviza ”Doar Dinamo” ! De ! ... Nu e singurul care a făcut greșeli în viață ... Îmi port recunoaște și eu o multitudine de erori, dar chiar să ajung dinamovist ori rapidist, chiar nu mi s-a întâmplat !!!

fangigi
fangigi  •  02 Octombrie 2016, 23:02

Un jucator mediocru si un tradator cu caracter infect! Dar D-zeu nu doarme!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează