Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 29 iunie 2023 09:59 / Actualizat joi, 29 iunie 2023 10:14
Marius Șumudică (52 de ani) spune că a „rămas perplex” atunci când a văzut un gest al selecționerului Emil Săndoi din România - Croația 0-0 la Campionatul European U21.
Reprezentativa U21 a României și-a încheiat marți parcursul la ediția din acest an a Campionatului European U21. În ultima rundă din faza grupelor, „tricolorii” pregătiți de Emil Săndoi au remizat alb cu Croația, la capătul unui meci în care cel mai bun jucător a fost portarul Ștefan Târnovanu, autorul unor parade excepționale.
Marius Șumudică a urmărit partida și a fost șocat de un moment petrecut în a doua parte, când antrenorul Emil Săndoi s-a întors către colegii săi din staff-ul tehnic și ar fi întrebat ce jucători să trimită pe teren.
Marius Șumudică, „perplex” după ce a văzut gestul lui Emil Săndoi din România - Croația
„Am văzut o fază ieri... pentru mine este incredibilă, pe cuvântul meu de onoare! A fost o fază prin minutul 60 și ceva, Louis Munteanu șutează mult în afară. Mai avusese nereușite, stadionul începuse să strige «Demisia».
Au pus camera pe banca de rezerve și îl văd pe Emil Săndoi, săracul... Bine, eu îl înțeleg. Nici nu a ieșit de sub copertina aia, eu am crezut că plouă. Trebuie să transmiți ceva, să fii coleric, nu știu... Eu așa sunt ca antrenor. Sunt stiluri și stiluri, dar la nivel de U21, când ai două înfrângeri, trebuie să faci ceva, un șoc la echipă, poate să creezi un conflict.
Am văzut faza respectivă, în care se întoarce spre colegii de pe bancă și întreabă «Pe cine băgăm?». Am văzut mimica, am văzut clar, nu a pus mâna la gură. Am rămas perplex!
Eu îl respect, nu am nicio problemă cu el, este un băiat deosebit, cu bun simț, dar să te întorci și să întrebi asta tu, ca antrenor principal... pe cine întrebi?”, a afirmat Șumudică la „DigiSport Special”.
România a încheiat Campionatul European U21 pe ultimul loc, 16/16, fără victorie și fără gol marcat, golaveraj general 0:4. Au mai fost două echipe cu un singur punct, Croația și Germania, dar cele două reprezentative au avut golaveraje superioare.
Din staff-ul lui Emil Săndoi la reprezentativa U21 mai fac parte Răzvan Rotaru și Valentin Năstase ca „secunzi”, plus Răzvan Stanca, antrenor de portari.