FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Mirel Rădoi joacă TOTUL în 75 de zile! Câștigăm grupa, 90% suntem în barajul pentru Mondial

Mirel Rădoi joacă TOTUL în 75 de zile
Mirel Rădoi joacă TOTUL în 75 de zile

Articol de , , - Publicat vineri, 19 iunie 2020 22:19 / Actualizat vineri, 19 iunie 2020 23:41

În toamnă, naționala va afla dacă va fi prezentă la Euro 2021, iar parcursul din Liga Națiunilor e vital în perspectiva șanselor pentru a ajunge la Campionatul Mondial din 2022.

Mirel Rădoi a fost numit selecționer în finalul anului trecut, iar timp de aproape 10 luni nu va avea niciun meci. După care își va juca, practic, postul în doar două luni și jumătate. Adică în meciurile oficiale programate în această toamnă. Când va avea loc barajul pentru calificarea la Euro, dar și Liga Națiunilor.

Dacă în privința play-off-ului pentru Euro, lucrurile sunt clare, cine câștigă cele două meciuri de baraj va merge la turneul final, Liga Națiunilor va avea o miză incredibil de mare pentru naționala noastră. Deși directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, anunță public că "Mirel va putea să-și facă mâna în luna septembrie, la primele două meciuri din Liga Națiunilor, în perspectiva barajului cu Islanda" și lasă astfel senzația că abordarea acestor dispute ar putea să fie una mai degrabă amicală, de fapt, competiția va fi una aproape decisivă pentru "tricolori" în a ajunge la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar 2022.

Cum e greu de crezut că România va putea câștiga grupa preliminară pentru Mondialul asiatic, mai ales că nu are nicio șansă să fie în prima urnă valorică, Liga Națiunilor ne deschide două oportunități pentru ca drumul spre play-off-ul CM să fie mai accesibil sau chiar mai scurt. La acest baraj vor fi prezente toate locurile 2 din cele 10 grupe preliminare, la care se adaugă primele două cel mai bine clasate câștigătoare de grupă din Liga Națiunilor, fără a fi luate în calcul cele care se vor califica direct sau la baraj în urma preliminariilor. În aceste condiții, Liga Națiunilor e vitală pentru România din două puncte de vedere:

1. Câștigăm grupa, 90% suntem în barajul CM

În alegerea celor mai bine clasate două echipe câștigătoare de grupă care să meargă la barajul CM se va ține cont, în ordine, de urna valorică. Cum e foarte puțin probabil ca din Liga A o câștigătoare de grupă să nu se claseze pe primele două poziții în preliminarii, atunci Liga B, din care și noi facem parte, va trimite în acel play-off două echipe de pe primul loc în grupa de Liga Națiunilor. Chiar și în această Liga B sunt echipe care s-ar putea impune în celelalte grupe și care să se califice și prin intermediul preliminariilor. Astfel că dacă vom câștiga grupa, am avea practic în proporție de 90% prezența antamată la play-off-ul pentru Mondial.

Cum arată grupa din Liga Națiunilor
Austria
Norvegia
România
Irlanda de Nord

La barajul pentru calificarea la Mondial vor ajunge 12 echipe: cele 10 echipe de pe locul 2 în grupele preliminare plus cele două din Liga Națiunilor. La finalul lunii martie 2022, se vor juca în sistem eliminatoriu, în două tururi. După primul vor rămâne 6 echipe, apoi 3, care alături de cele 10 ocupante ale locului 1 în cele 10 grupe, vor merge la turneul final de peste 2 ani și jumătate.

2. Parcursul bun în Liga Națiunilor ne urcă în urna a doua pentru preliminariile CM

O altă miză foarte mare în această competiție, dincolo de câștigarea grupei, este obținerea unor rezultate bune care să ne ridice în ierarhia pe care FIFA o va lua în calcul la stabilirea urnelor valorice atunci când va efectua tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial. Clasamentul FIFA Coca-Cola se schimbă de la o lună la cealaltă în funcție de orice joc pe care îl dispuți, calculul fiind extrem de complicat, dar e influențat de importanța unui joc, iar cele din Liga Națiunilor au un index bun fiindcă sunt oficiale, nu amicale.

În momentul de față, scoțând din clasamentul FIFA formațiile din afara Europei, România se află pe locul 22. Cum fiecare urnă va conține câte 10 formații, dacă tragerea la sorți ar fi acum, "tricolori" ar fi în a 3-a. Adică am avea măcar două echipe de calibru în grupă, iar locul 3 la finalul preliminariilor rămâne complet pe dinafară, nu duce nici măcar la baraj.

Un parcurs bun în Liga Națiunilor, mai ales unul care să ne facă să câștigăm grupa, ne-ar urca sigur între primele 20. Mai ales că diferențele sunt mici acum:

ECHIPĂ / PUNCTAJ
19. Slovacia 1.490
20. Irlanda 1.486
21. Irlanda de Nord 1.476
22. România 1.475
23. Rusia 1.470
24. Islanda 1.465

Practic, în afara Irlandei de Nord, cu care suntem în grupa Ligii Națiunilor și de care am trece automat dacă am termina peste ea, am mai avea nevoie să depășim măcar una dintre Irlanda sau Slovacia pentru a accesa urna a doua valorică, unde ne-am alătura unor formații pe care ar fi bine să le evităm ca adversare. Exemple: Suedia, Polonia, Ucraina, Serbia, Turcia, Danemarca.

Cum ar putea arăta o grupă preliminară accesibilă pentru CM dacă vom fi în urna a doua valorică

Italia
România
Scoția
Scoția
Luxemburg
San Marino

Cum ar putea arăta cea mai grea grupă posibilă pentru CM dacă vom fi în urna a 3-a valorică

Franța
Suedia
România
Slovenia
Kosovo
Moldova

Atenție, să nu facă și Mirel gafa lui Contra!

Mirel Rădoi joacă TOTUL în 75 de zile! Câștigăm grupa, 90% suntem în barajul pentru Mondial

Din contractul pe care Rădoi îl are cu FRF, reiese că el nu poate fi demis dacă nu câștigă barajul pentru Euro 2021. În schimb, este prevăzut un obiectiv clar pentru Liga Națiunilor. Conform înțelegerii, dacă prima reprezentativă nu se clasează pe primele două locuri, FRF l-ar putea schimba pe Mirel fără a fi obligată să-i achite despăgubiri. Cum clauza nu prevede explicit locul 1, s-ar putea ajunge la situația de la ultimul meci din precedenta ediție a acestei competiții. 

Cu Contra selecționer, România avea nevoie de o victorie la cel puțin două goluri diferență în Muntenegru pentru a urca în urna a 3-a valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile CM. România a condus cu 1-0, iar Contra nu doar că nu le-a cerut jucătorilor să joace ofensiv pentru a marca și golul 2, dar a făcut schimbări defensive pentru a păstra rezultatul din acel moment, care i-a asigurat lui Contra un succes de palmares, dar nu ne-a ajutat cu nimic. 

România a rămas în urna a 4-a valorică și am avut parte în preliminariile pentru CE de 3 echipe tari, Spania, Suedia și Norvegia. Toate au terminat peste noi în clasament. Acum, miza din Liga Națiunilor nu are corespondent în obiectivul impus lui Rădoi. El poate termina pe locul 2, care nu înseamnă nimic în vederea Mondialului 2022, dar și-ar atinge obiectivul, iar FRF, care n-ar avea de câștigat, nu l-ar putea demite!

Cum va arăta toamna incendiară a lui Mirel

Data / Meciul / Competiția

4 septembrie România - Irlanda de Nord Liga Națiunilor
7 septembrie Austria - România Liga Națiunilor
8 octombrie Islanda - România baraj Euro
11 octombrie Norvegia - România Liga Națiunilor
14 octombrie România - Austria Liga Națiunilor
12 noiembrie Bulgaria/Ungaria - România finala barajului Euro*
15 noiembrie România - Norvegia Liga Națiunilor
18 noiembrie Irlanda de Nord - România Liga Națiunilor
* dacă vom trece de Islanda

Programul e bun!

Modul în care se vor disputa jocurile din Liga Națiunilor și cum vor fi intercalate cele de baraj pentru Euro 2021 nu are darul să ne dezavantajeze. După confruntarea cu Islanda, dar și după posibila finală a play-off-ului, vom avea, la 3 zile distanță, meci cu același adversar, Norvegia, o națională care e și ea implicată în acest baraj. Deci nu va avea nici ea pauză înainte de meciul de la jumătatea lui octombrie. Norvegia va evolua pe teren propriu în semifinalele play-off-ului, împotriva Serbiei, iar dacă va câștiga, va urma o finală, tot acasă, cu învingătoarea dintre Scoția și Israel.

N-am mai fost la un Mondial de 22 de ani

Ultima prezență a naționalei noastre la un turneu final mondial a fost cu mai bine de două decenii în urmă, la turneul final din 1998, găzduit de Franța. Cu Iordănescu selecționer, România a câștigat o grupă din care au mai făcut parte Anglia, Columbia și Tunisia, "tricolorii" terminând cele 3 meciuri cu 7 puncte. În "optimi" ne-a eliminat Croația, scor 1-0. De atunci, au urmat 5 campanii consecutive în care am ratat calificarea. Cea mai dramatică situație a fost pentru CM 2002, cu Hagi antrenor, când Slovenia ne-a scos la baraj, 2-1 pentru ea în deplasare și 1-1 pe Ghencea. Am mai disputat un baraj, pentru Mondialul din 2014, cu Pițurcă selecționer, 1-3 și 1-1 cu Grecia.

Când se vor disputa preliminariile CM

  • tragerea la sorți pentru stabilirea grupelor va avea loc după finalizarea Ligii Națiunilor, dar nu s-a anunțat o dată anume
  • meciurile vor avea loc în 2021, în lunile martie, iunie, septembrie, octombrie și noiembrie
  • meciurile din play-off vor avea loc în martie 2022
  • Europa va avea 13 echipe la CM din Qatar
  • turneul final va avea loc între 21 noiembrie și 18 decembrie

13meciuri oficiale are Rădoi în calitate de selecționer, toate la naționala de tineret: 9 victorii, două remize și două înfrângeri

2,4goluri marcate pe meci e media reușită de naționala U21 a României cu Rădoi selecționer în meciurile oficial: a înscris de 31 de ori

7luni fără o săptămână au trecut de când Rădoi a fost numit selecționer la echipa de seniori, a fost validat de Comitetul Executiv pe 26 noiembrie 2019

67de meciuri a jucat Rădoi în naționala României, între 2000 și 2010, perioadă în care a participat și la un turneu final, Campionatul European din 2008

Și Mutu e în aceeași situație!

Mirel Rădoi joacă TOTUL în 75 de zile! Câștigăm grupa, 90% suntem în barajul pentru Mondial

Cel care a venit în locul lui Rădoi la naționala de tineret, Adrian Mutu, își va juca și el postul tot în decurs de mai puțin de 3 luni. Toate meciurile rămase de disputat din preliminariile Euro 2021 U21 vor avea loc în intervalul septembrie - noiembrie, iar obiectivul este accesul la turneul final. Mai ales că UEFA a anunțat schimbarea sistemului de calificare, care spune acum că în afara câștigătoarelor de grupă, vor merge direct cele mai bune 5 echipe de pe locul 2. România e plasată excelent în această ierarhie și doar un parcurs slab al lui Mutu ar face să rămânem pe dinafara Euro.

Meciurile din toamnă

Data / Meciul

4 septembrie Finlanda - România
8 septembrie Malta - România
9 octombrie Ucraina - România
13 octombrie România - Malta
noiembrie* România - Danemarca
* UEFA nu a decis încă în ce zi se va juca meciul cu Danemarca

30 de ani de la România - Argentina. Gică Hagi: „Păcat că nu mai găsesc tricoul lui Maradona!”

Cosmin Olăroiu, declarație surprinzătoare despre preluarea echipei naționale: „Cât de animal aș putea să fiu să fac așa ceva?”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Superliga
„Am fost în 19 închisori americane, am trecut prin «Diesel therapy»” » Omul-cheie din spatele lui Radu Drăgușin face mărturii spectaculoase în platoul GSP: „Nu întreabă nimeni de Giovanni, toți întrebau de mine”
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Liga Campionilor
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
Becali, anunț surpriză. După modelul Crețu, s-a hotărât să îi prelungească contractul altui jucător de care voia să scape: „Sunt încântat de el”
Superliga
Becali, anunț surpriză. După modelul Crețu, s-a hotărât să îi prelungească contractul altui jucător de care voia să scape: „Sunt încântat de el”

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern


Comentarii (12)
petschovschi
petschovschi  •  21 Iunie 2020, 04:26

Eu cred că voi scrieți prostii referitor la cele două echipe care se vor califica la baraj din Nations League. Eu zic că e vorba de cele mai bune două echipe din clasamentul final al Nations League care nu s-au calificat pt. baraj INDIFERENT de locul ocupat în grupă. Mi se pare normal ca o echipă din Liga A, care nu s-a calificat în play-off din preliminarii, să aibă întîietate în fatța uneia din Liga B. O cîștigătoare de grupă în Liga B se află sub orice echipă din Liga A în clasamentul final al Nations League. Doar dacă toate cele 16 echipe din Liga A se vor califica (direct sau pt. play-off), abia atunci intră în discuție căștigătoarele de grupă din Liga B.

cv70
cv70  •  20 Iunie 2020, 18:11

La speculații nu ne-ntrece nimeni! Și când amestecăm coeficienții cu patriotismul ies concluzii de genul celei din titlu... Așa cum arată lucrurile acum, statistic și valoric, luptăm cu Irlanda de Nord pentru locul 3 în grupa de Liga Națiunilor și ne elimină Islanda. Avem un fotbal distrus cu multă metodă și în cădere liberă, care mai poate produce doar rezultate întâmplătoare. Despre asta ar trebui să se scrie, discute și găsi soluții, nu despre cum ne-am putea califica de la baraj, dacă ăilalți nu termină pe nu știu ce loc și altele asemenea...

jenny10
jenny10  •  20 Iunie 2020, 11:18

1. Câștigăm grupa, 90% suntem în barajul CM...Si ce faceti cu barajul....il veti pierde si va sparge geamurile vestiarelor marele antrenor fara BAC...bine daca nu se arunca si el .

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Close