FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECŢIONER

Motivul pentru care Hagi nu a ajuns selecţioner: "Dacă era de acord cu asta, preşedintele FRF ar fi discutat cu el"

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor
Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat vineri, 22 septembrie 2017 21:30

Andrei Vochin, consilierul preşedintelul FRF, Răzvan Burleanu, a dezvăluit că Gheorghe Hagi ar fi fost a treia opţiune pentru postul de selecţioner, dar a refuzat ferm înainte ca discuţiile să avanseze. 

Hagi nu a dorit să renunţe la proiectul Academiei "Viitorul", astfel că propunerea legată de numele său nu s-a concretizat în niciun fel. 

"Pe primul loc a fost Dan Petrescu, iar imediat după, pe locurile 2 şi 3, au fost Cosmin Contra şi Gică Hagi. Cu Hagi s-a încercat să se discute, dar el a transmis printr-un intermediar că poziţia lui e fermă.

Nu poate antrena echipa naţională cât timp are proiectul de la Viitorul şi nu vrea să renunţe la el. Este un conflict de interese. Dacă ar fi fost de acord să renunţe la Academia lui, urma ca preşedintele să discute cu Hagi", a spus Andrei Vochin la TV Telekom Sport.

La rândul său, Răzvan Burleanu a afirmat la conferinţa de presă în cadrul căreia Cosmin Contra a fost prezentat oficial ca noul selecţioner că "Guriţă" şi Dan Petrescu au fost singurii antrenori cu care Federaţia a negociat

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
sexilian
sexilian  •  23 Septembrie 2017, 18:42

CARAGIALE scapa de concurenta.......norocosul....

dubluv
dubluv  •  23 Septembrie 2017, 09:21
Postat de Ioan Trisi pe 22 Septembrie 2017, 23:56

Eu ma inchin in fata lui HAGI ca jucator,dar ca antrenor inca nu m-a convins.

sa stii ca antrenorul Hagi isi da toata silinta sa te convinga.

1260234347346768
Ioan Trisi  •  22 Septembrie 2017, 23:56

Eu ma inchin in fata lui HAGI ca jucator,dar ca antrenor inca nu m-a convins.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează