FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

NAȚIONALA ROMÂNIEI // Viitorul selecționer Mirel Rădoi în șase timpi » Cum l-a executat pe Tamaș + Conflict deschis cu Lupescu

Articol de - Publicat marti, 26 noiembrie 2019 09:12

În numai patru ani de când și-a început cariera de antrenor, Rădoi sare de la statutul de tehnician fără licență, sancționat de UEFA pentru driblarea regulamentelor, la postura de selecționer al primei reprezentative a României.

Mirel Rădoi e unul dintre tehnicienii a cărui carieră a explodat, în ciuda unui start tulbure. Azi, când Comitetul Executiv urmează să-l valideze în fruntea "tricolorilor", o incursiune prin reperele din ultimii patru ani ale urmașului lui Contra oferă un prim tablou despre profilul antrenorului cu care România speră să ajungă pe ultima sută de metri la Euro 2020 și, apoi, la CM 2022.

1. Ascuns în haina de director sportiv

Imediat cum a renunțat la cariera de jucător, Rădoi a fost numit antrenor principal la Steaua, în iulie 2015. Fără să aibă calificare pentru a sta pe banca tehnică și fără să fie absolvent de bacalureat la acel moment, ex-internaționalul a terminat mandatul la roș-albaștri după numai cinci luni, perioadă în care s-a refugiat scriptic în postul de director sportiv în încercarea de a ocoli regulamentele. A lăsat clubul pe locul 4, la zece puncte distanță de liderul Astra, și a ratat calificarea în grupele continentale, scos din Champions League de Partizan Belgrad (1-1, 2-4) și din Europa League de Rosenborg (0-3, 1-0).

2. Suspendat de UEFA

În august 2015, forul continental l-a sancționat pe Rădoi pentru faptul că a stat pe bancă la jocurile cu Partizan Belgrad din preliminariile Champions League, fără să fi avut calificarea necesară. N-a mai avut dreptul să-și conducă echipa de pe margine la "dubla" ratată cu Rosenborg, la care a luat loc în tribună. Momentul a fost interpretat la vremea respectivă și ca o răzbunare din partea lui Ionuț Lupescu, aflat atunci în fruntea Comisiei Tehnice UEFA. Între cei doi a avut loc un conflict deschis în 2010, când Rădoi s-a retras de la echipa națională în mandatul lui Răzvan Lucescu.

3. Nota 10 la practică la Licența PRO

Rădoi a început la Chișinău cursurile pentru a obține licențele de antrenor, grație faptului că nu era nevoie de diploma de bacalaureat la Școala federală din Republica Moldova. A urmat peste Prut trei module timp de 6 luni, dar nu a mai dat examenele. S-a mutat la Coverciano, unde, într-un curs de patru luni, a cumulat două categorii. În prezent, Rădoi este înscris la licența PRO la FRF, unde a fost admis cu cea mai mare medie: 9,10. A primit calificativul maxim la proba practică și 8,20 la scris.

4. "Disciplina de la Cârțu, arta comunicării de la Oli, consecvența lui Piți"

Într-un interviu oferit pentru GSP în vara trecută, după numirea în fruntea naționalei U21, Rădoi a vorbit despre modelele sale ca antrenori și ce a încercat să "fure" de la o parte dintre tehnicienii cu care a lucrat ca jucător: "Aș lua disciplina de la Cârțu. De la Oli mi-ar fi foarte greu să aleg, dar aș spune arta comunicării, felul personal în care discuta cu fiecare în parte. De la Pițurcă aș adopta încăpățânarea în sens pozitiv, consecvența, iar de la Gerets spiritul de motivator excepțional. Te lăsa relaxat până în ziua meciului, dar după discuția de la prânz, dinaintea jocului, erai deja gata să intri pe gazon". 

5. "Trebuie să continuăm povestea"

Discursurile din vestiarul naționalei U21 au arătat un Rădoi cu un discurs motivațional puternic, rămânând memorabil speech-ul emoționant rostit după victoria cu 4-1 repurtată la Euro contra Croației: "Mergem până la sfârșit, până la sfârșit, luăm fiecare meci în parte, precum cel de azi. Trebuie să continuăm povestea. Uităm target-ul nostru principal, următorul meci este cel cu Anglia. Acum ne bucurăm de ceea ce ați realizat. Ați făcut mândri 20 și ceva de milioane de români, plus cei care jucați în campionatele în care jucați. Gândiți-vă că e nu primul punct, ci prima victorie din istoria României la un Campionat European de tineret, celălalt s-a terminat cu zero puncte. Voi ați realizat! Vreau să vă mulțumesc în numele staff-ului pentru ceea ce ați realizat. Vă mulțumesc".

6. L-a executat pe Tamaș

Unul dintre episoadele care vorbește despre rigoarea antrenorului Mirel Rădoi s-a petrecut la începutul sezonului 2015-2016, când l-a exclus pe Gabi Tamaș din lotul lui FCSB. Fundașul n-a ajuns la un antrenament cu două zile înaintea unei partide de campionat cu Pandurii, ratând ședința de pregătire după o noapte de petrecere. Rădoi n-a acceptat scuza lui Tamaș, "nu mi-a sunat ceasul dimineața", și a renunțat la serviciile sale, în ciuda insistențelor lui Gigi Becali pentru a-l reprimi pe stoper. "N-am nimic ce să-i reproșez ca jucător, dar nu vreau să risc atmosfera din vestiar din cauza lui", a explicat atunci Rădoi. Răspunsul lui Tamaș a fost amuzant: "Nu i-am purtat pică. Beau o bere cu el dacă ne întâlnim".

Gigi Becali îi face deja echipa lui Mirel Rădoi! Cere 13 jucători de la U21 la lot: „Vor face istorie” » 5 sunt de la FCSB

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Diverse
Decizie definitivă: Mario Iorgulescu, condamnat la 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare!
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (26)
bodrin
bodrin  •  26 Noiembrie 2019, 16:01

O să-i treacă, ... unanimitatea!

1391972634181505
Adrian Popescu  •  26 Noiembrie 2019, 14:18

Orgolios, smardoi, manelist dar surprinzător pentru mulți care îl vedeau doar finul lui Becali a reușit...

1184042478340321
Ioan Cotarlea  •  26 Noiembrie 2019, 14:04

sa mai comenteze am vrut sa scriu

Vezi toate comentariile (26)
Comentează