FOTBAL  »  NATIONALA  »  INSULELE FEROE - ROMÂNIA, AZI, 19:00, TVR1, GSP.RO

Ne place Franța! România a participat la 3 din 4 turnee finale disputate în Hexagon: echipa probabilă cu Feroe

Bogdan Stancu e anunțat titular în această seară
Bogdan Stancu e anunțat titular în această seară

Articol de , - Publicat duminica, 11 octombrie 2015 00:00

”Generalul” revine la doi închizători și nu riscă diseară în speranța că ”tricolorii” vor bifa participarea cu numărul 5 la un Campionat European.

Diseară chiar e "acum ori niciodată"! "Tricolorii" au în față confruntarea care poate trimite România la un turneu final după o pauză de 8 ani, în fața adversarului ideal: Feroe are 6 victorii în ultimul deceniu, timp în care a disputat 85 de partide.

Și altă statistică e de partea noastră! Singurul turneu final care s-a disputat în Franța fără ca România să fie prezentă a fost CE 1960. În rest, CM 1930, CE 1984, CM 1998, toate găzduite de francezi, au avut România printre selecționatele participante. Cu o victorie, Iordănescu ar califica prima reprezentativă pentru a patra oară la un turneu în Hexagon.

Deși diferența de valoare dintre cele două reprezentative e limpede, "Tata Puiu" nu va risca la Torshavn. Cu patru nume noi în echipa de bază, Mățel, Pintilii, Budescu și Florin Andone, Iordănescu are ca scop principal să nu primească gol, revenind la formula cu doi închizători.

În cazul unui rezultat de egalitate, "tricolorii" depind de rezultatul de la Atena, unde Ungaria nu trebuie să-nvingă.

Cifrele meciului:

  • 9 grade Celsius sînt anunțate la ora meciului conform site-ului meteo de specialitate accuweather.com. Se anunță și vînt puternic, cu viteză de peste 40 de kilometri la oră
  • 1 singur gol am primit de la Feroe în cele 5 partide disputate pînă acum. Cea mai mare diferență de scor între cele două "naționale" s-a înregistrat în 1992, 7-0 pentru "tricolori"
  • 7 puncte reușite în preliminariile CM 2002 este cea mai bună performanță a feroezilor din istorie. Aceștia au posibilitatea de a egala această reușită dacă obțin un egal cu România.
  • 1.02 este cota României că se califică direct la Campionatul European, în timp ce contracandidata la locul 2, Ungaria, are o șansă de 2.63
  • 2.918 km este distanța parcursă de "tricolori" pînă în capitala Insulelor Feroe, Torshavn. Aceasta este cea mai lungă deplasare efectuată în actualele preliminarii
  • 6 goluri au înscris nordicii în aceste preliminarii, avînd de două ori mai multe goluri marcate decît ocupanta ultimului loc, Grecia

Insulele Feroe
Aşezare: 4-5-1
1. Nielsen - 2. Naes, 15. Fero, 5. Nattestad, 3. Davidsen - 21. Joensen, 20. Jakobsen, 17. Baldvinsson, 6. Hansson, 16. Bartalsstovu - 19. K. Olsen
Antrenor: Lars Olsen
Rezerve: Thomsen, Gestsson, Sorensen, Holst, Justinussen, Hendriksson, Vatnhamar, Frederiksberg, Edmundsson, A. Olsen
Absenţi: Gregersen (suspendat), Benjaminsen (accidentat)

România
Aşezare: 4-2-3-1
12. Tătăruşanu - 16. Măţel, 6. Chiricheş, 21. Dr. Grigore, 3. Raț - 8. Pintilii, 5. Hoban - 11. Torje, 20. Budescu, 19. B. Stancu - 9. Fl. Andone
Antrenor: Anghel Iordănescu
Rezerve: Pantilimon, Lung jr., Papp, Moţi, St. Filip, V. Găman, Maxim, Alibec, Prepeliță, Chipciu, Keșeru, Ad. Popa, Sînmărtean
Absenți: -

Stadion: "Torsvollur"
Arbitru: I. Kruzliak. Asistenți: M. Balko, T. Somolani. Adiționali: P. Kralovic, M. Vlk (toți Slovacia)

TURNEELE FINALE LA CARE A PARTICIPAT ROMÂNIA

CM 1930 Uruguay CM 1994 SUA
CM 1934 Italia CE 1996 Anglia
CM 1938 FRANȚA CM 1998 FRANȚA
CM 1970 Mexic CE 2000 Belgia şi Olanda
CE 1984 FRANȚA CE 2008 Austria şi Elveţia
CM 1990 Italia    

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (26)
ando89
ando89  •  11 Octombrie 2015, 13:03

Mda, betonam apararea de parca un egal ne este de folos si in rest ne bazam pe divinitate.

torque07
torque07  •  11 Octombrie 2015, 11:54
Postat de ortega pe 11 Octombrie 2015, 10:19

Facem pariu că vom fi , dacă vom fi , cea mai urâtă națională de la turneul final ... Chiar dacă pupăciosul de icoane , iubitor de Papp - mai ceva dect iubitor de Hristos , își va da demisia ? Că așa joc moșnegesc nu vezi nici la echipa Casei de Ajutor Reciproc al Pensionarilor din Eritreea ... fiincă mentalitatea e foarte greu de schimbat ... Și avem mentalitate de iobagi din secolul 17 ...

Cum putem ma sa jucam cu 4 fundasi si 2 inchizatori...sa te aperi tu si sa incerci sa dai gol pe contraatac cand ai super jucatori care evolueaza meci de meci la echipe de top din occident..Al hilah, lugoret, al camila, Astra Ploesti!!! STEAUA!!! Nu putem oare sa ne dam seama ca trebuie sa jucam cu 3-4-3 sau mai bine 3-2-5, dar cel mai bine vazand super fundasii nostri cei mai buni in europa ar trebui 2-1-7 ca ajung doi in aparare si cu sanmartean la mijloc avem si mijlocul terenului..in felul asta o sa castigam cu 72-0.

zidane92
zidane92  •  11 Octombrie 2015, 11:30
Postat de adi_stelistul pe 11 Octombrie 2015, 10:54

S-a aflat pe podium la ultimele 2 editii de CM, deci e o forta a fotbalului mondial. N-ar trebui sa fie atat de greu de priceput, da' uite ca e.

Olanda e o forta a fotbalului fara doar si poate, dar nu in momentul acesta, cu echipa aceasta, pentru mine nici brazilia nu e o forta in acest moment la cum a jucat cu chile si la copa america, repet echipa olandei de azi e o echipa modesta spre decenta a europei, sub islanda!

Vezi toate comentariile (26)
Comentează