Articol de GSP - Publicat luni, 28 martie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 27 martie 2011 19:33
Cifrele "Briliantului" din partida cu Bosnia sînt similare celor din precedentul său joc, 0-5 cu Serbia, cînd a fost considerat principalul vinovat pentru eşec
"Decideţi-vă: sînt gropar sau salvator?!", suna îndemnul lui Adrian Mutu pentru ziarişti la revenirea sa la echipa naţională la 16 luni după "episodul Novi Sad". Cu trimitere clară la precedenta lui selecţie, 0-5 cu Serbia, cînd a fost scos ţap ispăşitor pentru înfrîngerea ruşinoasă.
Multe baloane pierdute
Cifrele sale din meciul cu Bosnia puse în balanţă cu cele de la Belgrad nu îi sînt însă deloc favorabile. "Briliantul" are cîteva plusuri nesemnificative, datorate şi celor 13 minute jucate în plus, care ţin mai mult de implicarea sa în joc şi nu pot fi considerate realizări pentru ofensiva "tricolorilor".
A jucat mai multe mingi, a avut cu două pase reuşite mai mult ca în Serbia şi a recuperat mai mult în ofensivă. În schimb, a iniţiat mai puţine acţiuni utile, a pierdut mai multe baloane (doar Goian şi Raţ l-au depăşit) şi, cel mai important, n-a încercat nici un dribling!
Dzeko superior
Duelul de la distanţă Dzeko-Mutu a fost cîştigat clar de bosniac. Pe lîngă faptul că a marcat, jucătorul de 35 de milioane de euro al lui Man. City l-a surclasat pe "Il Fenomeno" la mai toate capitolele: a şutat de patru ori pe poartă, a jucat 51 de mingi şi iniţiat 10 acţiuni utile.