Articol de Maria Olteanu - Publicat marti, 19 noiembrie 2024 12:09 / Actualizat marti, 19 noiembrie 2024 15:32
Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a fost în direct astăzi în emisiunea GSP Live, unde a tras concluziile după campania din Liga Națiunilor, pe care România o termină pe primul loc în grupă, indiferent ce se va decide la comisii în cazul partidei abandonate cu Kosovo, din etapa a 5-a.
„Tricolorii”, conduși de pe margine de selecționerul Mircea Lucescu, au terminat neînvinși grupa din Liga Națiunilor, având cinci victorii și punctaj maxim, în așteptarea celui de-al șaselea succes, care ar trebui să vină în mod normal de la UEFA, după ce Kosovo a decis să se retragă de pe teren la disputa de vineri.
În urma parcursului din Liga Națiunilor, România revine în Liga B și în proporție de 99% este sigură de urna 2 la tragerea la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale 2026.
Ovidiu Ioanițoaia a avut o intervenție prin Skype marți dimineața, la GSP Live, emisiunea moderată de Alexandru Barbu, și a analizat prestația „tricolorilor” în această campanie din Liga Națiunilor, precum și evoluția acestora de-a lungul anului 2024, când s-au calificat până în faza „optimilor” la Euro 2024.
VIDEO. Ovidiu Ioanițoaia, mulțumit de fața arătată de naționala României în 2024: „I-aș da nota 7 - 7 plus”
„Eu zic că trebuie să fim mulțumiți, nu extaziați, nu entuziasmați, dar suntem pe plus. Am câștigat grupa, fără probleme, fără nicio înfrângere, ba tind să cred că vom avea punctaj maxim, nu cred că UEFA nu va lăsa nepedepsită ieșirea de pe teren a celor din Kosovo.
Adversarii nu sunt de prima mână, suntem în Liga C, dar ditamai Franța nu a reușit să bată Israelul, chiar pe Stade de France, iar Grecia a învins Anglia pe Wembley.
Când ai numai victorii dintr-o suită de 6 meciuri, nu trebuie să fim mai catolici decât Papa. Meciul de aseară a arătat ca în întreaga campanie, reușită, au predominat momentele bune, dar nu au lipsit momentele neplăcute.
La 2-1 a fost nevoie de intervenția miraculoasă, providențială a lui Niță, care cu prețul accidentării a evitat egalarea. Dacă ciprioții reușeau să egaleze la doi, poate meciul se ducea într-o altă direcție”, a început Ioanițoaia analiza.
Directorul Gazetei Sporturilor a avut cuvinte de laudă la adresa naționalei și a remarcat meritele lui Lucescu, despre care a spus că a luat cele mai bune decizii de când a preluat echipa.
„Una peste alta, bilanțul este pozitiv, Lucescu a început cu dreptul, a demonstrat de ce e cel mai galonat antrenor, cu 35 de trofee în 5 țări, a știut să gradeze eforturile, formarea echipei, a titularizat când a crezut el de cuvânt și nu a gresit, l-a ținut pe Bîrligea, l-a introdus acum și a marcat în minutul 2.
L-a titularizat pe Ianis Hagi, le-a mai închis gura contestatarilor, a contribuit la primul și ultimul gol, au fost și greșeli, și Drăgușin a greșit, de asta Lucescu l-a scos. Să nu uităm că Drăgușin are 22 de ani, l-a debutat pe Pașcanu, care are 26.
Pe parcurs i-a introdus și pe cei pe care nu i-a folosit în această campanie.
Bilanțul e pozitiv, la nivelul la care discutăm, nu am jucat cu Franta sau Germania, am jucat cu echipe de linia doua spre a treia”, a continuat Ioanițoaia.
E de învățat, noi învățam mereu din înfrângeri, hai să învățam și din izbândă.
Am câștigat grupa asta, probabil vom fi la tragerea la sorți în urna 2.
Să nu punem răul înainte, să vedem doar sfertul gol al paharului, drumul e lung, e nevoie de răbdare și tutun, dar echipa națională e OK în momentul de față
- Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live
Rugat să dea o notă naționalei României pentru parcursul din 2024, Ioanițoaia a spus: „7 - 7 plus. Rezultatele au fost mai bune decât jocul, dar și jocul e în progres, echipa are mecanisme, automatisme, se vede mâna lui Lucescu, dar suntem la un anumit nivel. Privim la marile echipe ale Europei de jos în sus, am început o ascensiune, sperăm sa urcăm, avem motive de mulțumire, dar nu de entuziasm”.
Publicul, marele câștig al naționalei
În încheiere, Ioanițoaia nu a uitat de aportul publicului, care a susținut necondiționat naționala de-a lungul anului, atât la meciurile de la Campionatul European, cât și la partidele de pe Arena Națională.
„Câștigul publicului e cel mai important, echipa a jucat cu 45.000 de oameni în tribună pe un frig pătrunzător, echipa e iubită de public, publicul e primul seismograf, dacă echipa nu mulțumește publicul, publicul nu vine.
Ce s-a realizat la Euro 2024 se continuă, îmi era greu să cred că Arena Națională se va umple pe gerul de aseară, au fost 2 grade, dar temperatura resimțită a fost de -3. Ăsta e marele câștig, un public statornic, care chiar o încurajează, nu se duce la meci ca la teatru”, a încheiat Ioanițoaia.