Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 22 noiembrie 2023 11:04 / Actualizat miercuri, 22 noiembrie 2023 11:19
După România - Elveția 1-0, ultimul din preliminariile EURO 2024, Basarab Panduru s-a arătat deranjat de declarația lui Răzvan Marin.
- S-au calificat la Campionatul European din 2024: Germania, Belgia, Franța, Portugalia, Scoția, Spania, Turcia, Austria, Anglia, Ungaria, Slovacia, Albania, Danemarca, Olanda, România, Elveția, Serbia, Cehia, Slovenia, Italia și Croația. Ultimele 3 locuri vor fi stabilite prin barajele din Liga Națiunilor;
- Tragerea la sorți a grupelor Euro va avea loc la Hamburg, pe 2 decembrie, de la ora 19:00;
- Turneul final din Germania se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie.
„Vă spun cu o foarte mare sinceritate: vorbeam cu Ianis când am văzut grupa și i-am spus că ne vom bate la primul loc”, a declarat după meci mijlocaș de la Empoli. Iar declarația nu a fost pe placul lui Basarab Panduru, care l-a taxat imediat.
Basarab Panduru, deranjat de declarația lui Răzvan Marin
„Lasă meciurile astea două, dar să vii acum şi să spui că de la început ai crezut că te baţi la primul loc? Ce te recomandă pe tine? Locul 4 în Liga Naţiunilor? Să vii acum şi să spui că te așteptai să termini pe locul 1... Nu era uşor să crezi asta”, a declarat Basarab Panduru, potrivit OrangeSport.
VIDEO. Răzvan Marin: „Poate nu s-a spus cu voce tare, dar vrem să ieșim din grupe la EURO”
Răzvan Marin a spus că obiectivul la care el și colegii se gândesc pentru EURO 2024 este ieșirea din grupe, adică cel puțin faza optimilor de finală.
„Am ridicat ștafeta și vom merge în Germania să facem o treabă foarte, foarte bună. Mai trebuie să conștientizăm puțin că ne-am calificat și că vom merge la EURO, dar bineînțeles că gândurile noastre erau încă după meciul cu Israel să ieșim din grupe.
Chiar dacă nu s-a spus cu voce tare, fiecare dintre noi se gândea la treaba asta. Mă bucur că fac parte din această generație care a reușit să scrie istorie cu dificultăți, cu chiu cu vai, așa cum se spune la noi. Am reușit să o scoatem la capăt și mă bucură foarte mult modul în care am făcut-o, în care am terminat grupa”, a declarat Răzvan Marin.
Citește și:
Mai bună decât Spania sau Italia » Performanță spectaculoasă a României în drumul spre EURO 2024