Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 15 octombrie 2023 12:34 / Actualizat duminica, 15 octombrie 2023 13:52
Radu Drăgușin (21 de ani), fundașul echipei naționale, e în pericol de suspendare. Dacă ia galben cu Andorra, nu va juca în decisivul cu Israel.
- România - Andorra se joacă azi, de la 21:45, pe Arena Națională. Partida va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Prima TV.
- Partida se va juca doar cu copii sub 14 ani în în tribune, din cauza incidentele de la meciul împotriva naționalei din Kosovo, din septembrie
Meciul cu Andorra are o miză în plus pentru România, pe lângă cea a obținerii celor 3 puncte. Naționala lui Iordănescu poate pierde un jucător crucial în această campanie pentru meciul cu Israel din noiembrie, care se anunță decisiv pentru calificarea la EURO 2024.
Drăgușin are deja două cartonașe galbene, iar la al treilea va trebui să stea pe bară un meci. În preliminariile EURO, jucătorii sunt suspendați automat când au acumulat 3 galbene în meciuri diferite. Următoare suspendare vine la al 5-lea cartonaș galben.
Radu Drăgușin, la un galben de suspendare
Drăgușin a luat primul cartonaș galben chiar la meciul tur cu Andorra, câștigat în deplasare cu 2-0. Al doilea a venit în partida cu Israel de pe Arena Națională, scor 1-1.
Absența lui ar fi una extrem de importantă. Drăgușin a făcut cuplu în centrul apărării cu Andrei Burcă în toate cele 7 meciuri disputate până acum în grupa din preliminarii. A avut prestații solide, iar la meciul cu Israel chiar a scos o minge de pe linia porții.
România - Andorra, echipele probabile:
ROMÂNIA: Moldovan – Sorescu, Drăgușin, A. Burcă, N. Bancu - R. Marin, Cicâldău, Stanciu – Moruțan, Alibec, Mihăilă
REZERVE: Fl. Niță, Târnovanu - Rațiu, A. Rus, Borza, M. Marin, Screciu, I. Hagi, Fl. Coman, D. Man D. Drăguș, Bârligea
SELECȚIONER: Edi Iordănescu (45 de ani)
ANDORRA: Iker Álvarez - Chus Rubio, Marc Valés, Pomares Ortega, Moisés San Nicolás, Joan Cervós - Jordi Aláez, Marc Rebés, Éric Vales, Izan Fernández - Cucu
REZERVE: Josep Gómes, Marc García, Marc Pujol, Márcio Vieira, Aarón Sánchez, Kiko Pomares, Jordi Rubio, Ot Remolins, Èric de Pablos, Josep Gómes, Aleix Viladot, Víctor Bernat
SELECȚIONER: Koldo Álvarez (53 de ani)