Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2021 15:24 / Actualizat miercuri, 10 noiembrie 2021 17:07
Arnar Vidarsson, selecționerul Islandei, a susținut o conferință de presă înaintea meciului pe care nordicii îl vor disputa în compania României.
- România – Islanda se joacă pe 11 noiembrie, de la 21:45. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe ProTV
„Mă bucur că ne aflăm aici, în București, în România. Am mai fost în urmă cu mulți ani ca jucător. Mă bucur să văd un stadion așa frumos, cu un gazon perfect și mă bucur că jucătorii pot evolua pe un astfel de teren.
E păcat că vom avea tribunele goale, știu că românii sunt foarte pasionați când vine vorba despre fotbal. E singurul lucru care mă întristează, dar ne aflăm aici ca să oferim un meci frumos pentru toată lumea”, a declarat Arnar Vidarsson la conferința de presă.
O vede pe România favorită
„România este favorită în acest moment, e pe locul 2, dar trebuie să ne învingă, iar noi vom încerca să vă încurcăm. Știm că va fi un duel aprig, au nevoie de puncte pentru a merge în Liechtenstein cu șanse la calificare.
Sunt nevoiți să atace, dar nu știu dacă vor face asta din primul minut. Poate o să se păstreze pentru ultimele 10 minute. Știu că Rădoi a tratat special ultima jumătate de oră în meciul tur, deci mă aștept la ceva asemănător”, a adăugat selecționerul Islandei.
Suntem dezamăgiți de prestația din această grupă, dar există explicații. S-au schimbat multe, e un schimb de generații. Am folosit mulți jucători tineri și e nevoie de timp să construim. Nu suntem în cea mai bună perioadă ca echipă, dar cred că suntem pe calea cea bună și vom putea arăta asta și în confruntarea de mâine seară.
- Bikir Bjarnason, jucător Islanda
România - Islanda: nu mai sunt în lot Johann Berg Gudmundsson, Palsson, Arnason și Halldorsson
Față de meciul tur cu noi, câștigat de „tricolori” cu 2-0 la Reykjavik, lipsesc alte patru nume importante. În primul rând, aripa dreaptă Johann Berg Gudmundsson (Burnley), membru al „generației de aur” islandeze, căpitan pe 2 septembrie, accidentat, dar și în conflict cu federația.
Apoi, Palsson (Schalke), și el titular la ultima partidă directă. Nici veteranii Arnason (39 de ani) și Halldorsson (37), în lot la începutul toamnei, nu au fost convocați. La fel ca legendarul Gylfi Sigurdsson (Everton; încă anchetat în Anglia pentru pedofilie), plus alte nume mari, precum Gunnarsson, Finnbogason sau Sigthorsson.
VIDEO Imagini de la antrenamentul Islandei în Ghencea
Citește alte știri despre echipa națională:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!