Articol de GSP - Publicat vineri, 26 martie 2021 19:54 / Actualizat vineri, 26 martie 2021 19:57
Inspirat, atent și mereu cu un pas înaintea lui Van de Looi, Adrian Mutu a lăsat la vedere anii petrecuți în țara în care tactica e ridicată la rang de religie, Italia.
- România U21 a remizat în primul meci de la Euro 2021, scor 1-1, împotriva Olandei U21;
- Ungaria U21 - România U21 este sâmbătă, de la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe TVR 1;
- Jurnalistul Vlad Nedelea și fotoreporterul Raed Krishan sunt în cantonamentul naționalei U21 din Ungaria și transmit de la fața locului toate detaliile despre Euro 2021.
România rămâne fără eșec în faza grupelor la ultimele două Europene, patru meciuri, toate cu adversari de top: Croația, Anglia și Franța în 2019, Olanda acum. Două victorii și două remize, ultima miercuri, contra "Portocalei mecanice", 1-1. Echipa lui Adi Mutu a răsturnat toate statisticile, a îngropat toate cifrele ce-i dădeau favoriți cerți pe batavi nu doar în acest meci, ci chiar la marele trofeu.
Adrian Mutu a cedat teren, dar le-a anihilat atacurile
"Briliantul" a gândit perfect jocul de debut de la Budapesta, a aliniat un 4-3-2-1, cu Moruțan și Mățan puncte de sprijin pentru Ganea. N-a ieșit la joc, nu s-a avântat, a lăsat posesia Olandei, 71%-29%, însă a lăsat-o și fără soluții.
Unica alegere neinspirată a fost titularizarea lui Denis Ciobotariu. Cel puțin în prima parte, stoperul lui CFR a pierdut absolut orice duel aerian, inclusiv pe cel de la golul lui Schuurs. Dovadă stă și indexul InStat al lui "Ciobi", penultimul din echipă, 205, puțin peste George Ganea, care s-a zbătut mult, a făcut presing continuu, însă s-a întâlnit rar cu mingea. Atacantul nostru a tras o singură dată la poartă, un lob de la peste 35 de metri, și a câștigat doar 4 dueluri din 15.
A tras de Ganea, l-a simțit nesigur pe "Ciobi"
România a tremurat puțin în prima repriză, când numeroasele faze fixe ale batavilor s-au sfârșit cu încercări de reluare spre poartă. Cele mai multe în jurul lui Ciobotariu. Din fericire, nici olandezii n-au fost într-o zi bună.
Mereu în picioare, atent la mișcările lui Ganea, pe care l-a ghidat continuu, "Briliantul" l-a îndemnat să facă presing, să nu-i lase pe adversari să înceapă construcția jos. "Citind" seara ezitantă a lui Ciobotariu, și-a îndreptat atenția și spre fundașul lui CFR, pe care nu l-a pierdut din ochi și l-a aranjat permanent pe teren.
Mutu a gestionat perfect momente-cheie
Inspirat s-a dovedit și la lovitura liberă din care am egalat. «Ciobi, dă tu, că o să dai gol!», a strigat Adi de pe margine, văzând că în jurul mingii erau doi elevi ai săi care dădeau târcoale: Ciobanu și Moruțan. L-a ales pe primul și s-a dovedit că "a tras lozul câștigător".
Alte două alegeri inspirate ale selecționerului au fost schimbările Oaidă cu Mățan, al doilea cap de linie în multe momente, dar și Petre cu Ganea. Primul a intrat cu 18 minute înainte de final, al doilea a prins doar 10 minute.
Deși nu-i în cel mai fericit moment, miercuri seară Oaidă a făcut exact ce trebuia, a adus forță, a sacadat jocul olandezilor, care pe final n-au mai contat în atac. Petre a adus și el ce n-a putut Ganea: a ținut de minge, a deviat baloane și câștigat dueluri, cât să ne scoată din propria jumătate și să ne mai dea răgaz pentru două momente în care puteam înscrie: Pașcanu cu capul, după o fază fixă, și Ciobanu, șut puternic la ultima fază.
Puțin cu mingea, însă eficienți
Am avut mingea doar 29% din timp, olandezii au fost cei care au încercat mai mult, s-au avântat mai des spre poartă. Totuși, puține au fost momentele periculoase din careul lui Vlad. Câteva faze fixe în prima parte, plus "torpila" lui Koopmeiners. Și cifrele spun același lucru. Depășim Olanda la numărul șuturilor: 14-10 și la cele cadrate, 6-4.
Și numărul ocaziilor mari e de partea noastră. Pe lângă gol, am mai avut 3 șanse bune de a înscrie. În schimb, olandezii au venit periculos doar o dată. O bilă albă și o doză de încredere pentru Adi Mutu, care a depășit cu brio primul mare examen din cariera de tehnician.
Cifrele meciului România U21 - Olanda U21
Cei mai buni "tricolori" contra Olandei
6din 8 dueluri a câștigat Pașcanu în meciul contra Olandei
6din 9 dueluri defensive a pierdut Ciobotariu, care a pierdut și 5 mingi, 4 dintre ele în propria jumătate
VIDEO Ce le-a spus Mutu jucătorilor după România U21 - Olanda U21
Citește și alte știri despre România U21:
VIDEO+FOTO Adrian Mutu pregătește atent înfruntarea cu Ungaria U21 » A băgat 4 jucători în ședință
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”