FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA U21 - ȚARA GALILOR U21 2-0

ROMÂNIA U21 - ȚARA GALILOR U21 2-0 // S-a născut noua Generație de Aur! Tricolorii merg 99,99 % la EURO 2019 după un meci PERFECT

FOTO: Raed Krishan +13   FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 12 octombrie 2018 17:07

România U21 a trecut de Țara Galilor U21, scor 2-0, și este ca și calificată la EURO 2019.

  • România este prima în grupă și are nevoie de un singur punct în partida de marți, din ultima etapă, cu Liechtenstein. Partida se joacă la Ploiești, de la ora 21:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Pro X. 

Coman. Coman. Și iar Coman! Din păcate, trei ratări. Ca Mbappe cu o seară înainte, Florinel a vrut să fie în centrul atenției, dar n-a reușit decât să-l ia la țintă pe Evans. Un start OK pentru România, un start care să țină lumea în priză și Țara Galilor departe.

Trei ocazii care au rămas și singurele până la "capul" lui Rus din finalul reprizei. Repriză în care "tricolorii" au ținut meciul sub control, un Ianis Hagi cu incursiuni bune, recuperări și servicii de adevărat lider din teren al "tineretului". Însă câteva ezitări, simulări și precipitări ale lui Ivan, parcă prea moale și șmecheraș pentru colegii săi, au lăsat tabela la 0-0.

Man, ciupitura salvatoare

Și Ivan, după ce a cerut alte două penalty-uri, a ratat și ocazie imensă, o ocazie rară, o ocazie pe care, din 99 de încercări, 100 de "tricolori" o transformau. A făcut o preluare bună, a trecut de Evans, însă s-a încurcat inexplicabil cu poarta goală.

Și, deși în unghi, a tras mult pe lângă!

Dincolo, emoții au fost când Radu a bâlbâit o minge, iar Pașcanu a scos de pe linie. Era clar că nu ne prinde o oră fără gol pe tabelă. Și, din fericire, a fost pentru noi. Serviciu Coman din lovitură liberă, recentrare Rus, gol Man. Dintr-un metru, dintr-un mănunchi de jucători, din groapa necalificării către un turneu visat de atâta vreme.

Să vină Liechtenstein :)

Galezii nu s-au predat, ne-au dat și bară. Însă apoi a intrat Pușcaș. Cu sete de fotbal, a jucat rar în ultima vreme, chiar și la lot, și-a adus aminte că e golgeterul reprezentativei în preliminarii și a șters emoțiile. Șut tare, din unghi, o minge îndesată adânc în poartă și înspre calificare.

A fost destul. Destul pentru un 2-0 care ne-a repus pe primul loc. Acum, în meciul cu Liechtenstein de marți, de la Ploiești, obiectivul e un punct. Un punct contra unei echipe care tocmai a pierdut 0-9. Dar, după alt meci de la Ploiești, din primăvară, 1-2 cu Ucraina, se așteaptă fluierul cel de pe urmă pentru sărbătoare. Sărbătoare după 20 de ani, ca-n romanul lui Dumas tatăl. 

810
minute au, în aceste preliminarii, Ionuț Radu și Alex Pașcanu, singurii integraliști ai "naționalei" lui Rădoi în această campanie

20
de calificări la Campionatele Europene a ratat România din 1978 până azi

fotbaliști din lotul lui Rădoi (Ghiță, Pașcanu, Boboc, I. Hagi, Man, A. Vlad, R. Grigore, Moruțan, Mățan) nu erau născuți la precedentul CE la care a participat România, în 1998

 

Două penalty-uri refuzate

Arbitrul slovac Boris Marhefka ne-a refuzat două lovituri de la unsprezece metri în startul reprizei secunde, ambele în minutul 48. Mai întâi, mingea l-a lovit pe Norrington-Davies în mână, însă "centralul" a lăsat jocul să continue. Apoi, la faza imdiat următoare, a părut că arată punctul cu var după un duel în care Ivan a acuzat o lovitură cu cotul. Însă a dat doar aut de poartă!

TURNEUL FINAL E-N ITALIA

Euro 2019 se va desfășura în Italia între 16 și 30 iunie anul viitor. 6 orașe au fost desemnate drept gazde: Trieste, Udine, Cesena, Reggio Emilia, Bologna și San Marino. Până aseară s-au calificat patru echipe: gazda Italia, Franța, Spania și Anglia. Semifinalistele se vor califica pentru JO de la Tokio din 2020. 

CLASAMENTUL GRUPEI

1. România 21 puncte
2. Portugalia 19 puncte
3. Bosnia 18 puncte
4. Țara Galilor 10 puncte
5. Elveția 10 puncte
6. Liechtenstein 0 puncte

Mai sunt de jucat partidele: România - Liechtenstein, Portugalia - Bosnia și Țara Galilor - Elveția (toate pe 16 octombrie). 

Locul 1 se califică direct la turneul final din Italia și San Marino (16-30 iunie 2019), iar cele mai bune 4 locuri 2 vor disputa baraj. 

 România U21 - Țara Galilor U21 2-0
A marcat: Dennis Man 54, Pușcaș 71

Desfășurarea partidei

S-a terminat partida! România se impune, scor 2-0.
Min 90:
Ianis Hagi este înlocuit cu Răzvan Oaidă. 
Min 87:
Evans reia cu capul pe lângă poarta lui Andrei Vlad. 
Min. 76:
Olimpiu Moruțan intră în locul coechipierului de la FCSB, Dennis Man. 
Min. 71: GOOOOOL Pușcaș! O cursă superbă din flancul drept este finalizată cu un șut necruțător sub bară, dintr-un unghi imposibil. 
Min. 66:
Pușcaș intră în locul lui Florinel Coman. 
Min. 63:
Evans trimite mingea în bară, la colțul scurt. 
Min. 55: GOOOOOL România!
Dennis Man deschide scorul. O lovitură liberă executată periculos de Ianis Hagi ajunge în fața porții goale în urma unui carambol. Vârful celor de la FCSB reia cu sânge rece. 
Min. 53:
Ivan depășește pe portarul advers, apoi se împiedică și trimite defectuos, pe lângă. 
Min. 50:
Andrei Radu scapă o minge, dar faza e rezolvată de fundași. Andrei Ivan pleacă pe contraatac și e blocat de un fundaș advers. 
Min. 47:
Andrei Ivan este lovit cu capul în zona tâmplei de Cooper. Atacantul naționalei rămâne prăbușit pe gazon. Medicii naționalei intervin. Ivan poate reveni pe teren. 
A început partea secundă!

S-a terminat prima repriză!

Min. 41: Joseff Morrel vede primul cartonaș galben al partidei după un fault asupra lui Ianis Hagi. Adrian Rus reia cu capul centrarea din lovitură liberă. Mingea trece la 20 de centimetri peste. 
Min. 37:
Andrei Ivan cade în careu. Fanii cer lovitură de la 11 metri!
Min. 35:
Florinel Coman, cel mai periculos om al României, reia cu capul din 6 metri. Mingea trece paralel cu poarta. 
Min. 32:
România presează. Denis Man trimite două centrări periculoase din flancul drept, ambele respinse de fundașii centrali. 
Min. 16:
Florinel Coman are o nouă oporunitate. Șutează de pe linia careului de 16 metri, dar lovitura este respinsă în corner de apărare. Tot el e blocat de portar două minute mai târziu.
Min. 8:
Florinel Coman primește o pasă ideală de la Denis Man, dar trimite slab, din interiorul careului, pe centrul porții galeze. 
Min. 6:
Fanii de pe arena Dr. Constantin Rădulescu împing "tricolorii" în atac. Denis Man cade în careu, dar jocul e lăsat să meargă. 
A început partida!

43950558 2209732762649313 5390380777651306496 n

Fanii naționalei au început deja să sosească la stadion. Sunt așteptați aproximativ 15.000 de suporteri.

Echipele de start

România: I. Radu - Boboc, Ad. Rus, Pașcanu, Fl. Ștefan - Cicâldău, Nedelcu - Man, I. Hagi, Fl. Coman - An. Ivan
Rezerve: Căbuz - Ghiță, R. Grigore, Ad. Petre, Moruțan, Oaidă, Butean, Pușcaș, A. Ciobanu, Mățan
Antrenor: Mirel Rădoi

 Țara Galilor: O. Evans - Lewis, Poole, Cooper Norringhton-Davis - Morrell, Baker, Broadhead, James - Cullen, Harris
Rezerve:
Pilling - Davies, Babos, Christie-Davies, Burton, C. Evans
Antrenor: Rob Page

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj Napoca
Arbitru: Boris Marhefka / Asistenți: Tomas Vorel, Andrej Hrmo (toți din Slovacia)

 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (127)
sexilian
sexilian  •  13 Octombrie 2018, 20:48

PRAFU SE ALEGE DE CE LAUDA fituica,vorbim...........

marius.bxl
marius.bxl  •  13 Octombrie 2018, 02:03

Bai da ivan nici sa dribleze nu poate si mai e si fotbalist.da cu piciorul in bașica de mic copil si cand te uiti la el parca de 5 minute sa apucat de fotbal.radoi dute la camile tata

observator_federal
observator_federal  •  13 Octombrie 2018, 00:08

Răzvan Luțac, mare ziarist "debutat" la 14 ani... Ai idee cât de mult fotbal - departe de casă și părinți, cu accidentări și cantonamente, cu viața printre străini nu întotdeauna binevoitori - a trăit Andrei Ivan până a ajunge ce este azi, adică cel mai valoros tânăr jucător din România? Te-ai găsit tu să-l jignești? Tocmai tu? Tu... cine adică? Ești ziarist, dar ca om în ce eșalon pretinzi că joci?

Vezi toate comentariile (127)
Comentează