Articol de GSP - Publicat vineri, 15 martie 2019 11:03
Cosmin Contra, selecționerul României, s-a declarat extrem de dezamăgit de accidentarea suferită de Vlad Chiricheș în meciul din Europa League dintre Salzburg și Napoli, scor 3-1 (0-3 în tur).
- Suedia - România se joacă pe 23 martie, de la ora 19:00. România - Insulele Feroe se dispută pe 26 martie, de la ora 21:45. Ambele partide din preliminariile EURO 2020 sunt în direct la Pro TV și liveTEXT pe GSP.ro.
„Se pare că Vlad Chiricheș va pierde aceste două meciuri. E o lovitură grea pentru echipa națională. Revenise bine după acea accidentare la genunchi. Din ce am vorbit cu doctorul nostru se pare că e o leziune musculară și nu-l vom avea în următoarele două meciuri”, a declarat Cosmin Contra la Pro X.
Selecționerul vrea să califice naționala României la EURO 2020 pentru a putea juca în fața propriilor suporteri: „Vom face tot ce depinde de noi să jucăm în fața propriilor suporteri la Campionatul European. E visul nostru. Ne vom bate pentru fiecare punct.
Meciul cu Suedia e important, dar nu decisiv. E doar începutul acestor preliminarii. Vreau să începem foarte bine și sper să luăm cele 3 puncte. Vreau să spun că vom merge în Suedia să nu pierdem. Aș vrea 6 puncte în următoarele două meciuri”.
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”