Articol de Marius Mărgărit - Publicat miercuri, 06 septembrie 2017 09:35
Cred că era prin minutul 60. În redacție, ne uitam siderați unul la altul. Nu înțelegeam nimic. Era 0-0, dar pe terenul de la Podgorica nu se întâmpla mai nimic. "Ia uite, ăștia joacă de parcă ar fi calificați", a venit o remarcă. Erau și culorile alea, ei în roșu, noi în galben, sau invers, nici nu mai știai care e care.
Finalul se știe. Ne-au bătut. Așa, în surdină, am pierit fără luptă. Și așa, Chiricheș se plângea ca ciobanul mioriței că băieții "nu mai simt nimic". În acele momente, în care "tricolorii" jucau la alibi, chinuiți de fotbal, la trecerea timpului, să mai scape de o calificare, mi-am amintit de "Braveheart" și de discursul lui William Wallace înaintea bătăliei de la Stirling. O mână de scoțieni se pregăteau să fugă din fața unei imense armate engleze. Wallace a găsit însă drumul spre inima lor, i-a făcut să râmână, să lupte, să moară. Memorabil discurs. Dar le-a vorbit pe limba lor! OK, a fost un film, poate că lucrurile n-au stat chiar așa, poate le-a înflorit regizorul.
Dar mă întrebam, ce le-o fi spus Daum băieților la pauză, când încă era 0-0 și aritmetica încă ne mai ținea în viață. În ce limbă le-o fi vorbit? În engleza aia de lemn, of course. Ce sinistru o fi sunat traducerea lui Badea, ca un dublaj sec al unui actoraș de provincie. D-aia nu am văzut niciun pic de orgoliu, de înverșunare, de ambiție, de onoare, măcar să nu fim ciucă, să batem și noi pe cineva! Să ne batem și noi cu cineva! Nu, parcă am căzut la pace, doar să ieșim teferi, să plecăm repede "acasă", la cluburi, de unde vin chișchireii, chit că joci, chit că nu. Uite așa se face o generație de loseri!
La prezentare, Daum promitea să învețe limba română. Că o să știe și imnul. Ei, aș! I-a trecut! Dădea bine să spună și asta. La câte ne-a promis.... Că o să-i facă pe "tricolori" să se creadă invincibili, că n-o să renunțe niciodată, că o să alerge și o să se bată chiar și când o să aibă 3-0, ne garanta că "echipa o să stăpânească minimum două sisteme de joc". Bla, bla, bla. Noi n-am văzut, n-am simțit nimic din toate astea. Și nu doar la Podgorica. 5-0 ăla cu prietenoasa Armenie nu se pune. Ei ne-au ajutat, cu hențuri, penaltyuri, eliminări. Chiar și la București. Ce să facă mai mult?
Pe vremuri, oameni vorbeau aproape cu evlavie despre nemți: "Dom'le, neamțu' e neamț, când se apucă de ceva, face ca lumea!". Om fi nimerit noi excepția? Văzându-l așa expansiv la un interviu, l-am întrebat pe Daum dacă e chiar neamț. A spus că e cosmopolit, că e un cetățean al lumii. Păcat, noi credeam că am luat un neamț. Un antrenor. Și ne-am ales, am mai spus-o, cu cel mai scump designer zugrav. Schimbări au fost. Dar mai mult la amenajările de la Mogoșoaia. Și pe ce factură!
Acum a venit decontul. Suporterii l-au plătit. Cu umilință. Nu doar Daum e vinovat, "toți suntem", cum spunea Burleanu la întoarcerea de la Podgorica. Păi dacă e așa, vrem să vedem, măcar acum, un gest de neamț adevărat. Daum să ridice mâna și să se ceară afară. Nu de altceva, ci măcar fiindcă a eșuat lamentabil. Îi lăsăm și undița, poate mai păcălește măcar peștii. În lipsă de altceva, să îi împăturească în planurile lui tactice. Că oricum sunt maculatură. Ce tare ar fi să ia cu el și toate burlenile care au năpădit Casa Fotbalului. Da, știu, ce utopie! Filmul ăsta nu s-a făcut! Încă.
)
)
)
)
)
)
)
)
