GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  INTERVIU

CORONAVIRUS. Dialog cu Răzvan Lucescu din Arabia Saudită: „Au închis mall-urile, restaurantele, cafenelele"

Răzvan Lucescu este antrenorul lui Al Hilal din iunie 2019
Răzvan Lucescu este antrenorul lui Al Hilal din iunie 2019

Articol de - Publicat marti, 17 martie 2020 14:10

Răzvan Lucescu (51 de ani) dezvăluie cum luptă Arabia Saudită cu pandemia de coronavirus şi cum „profit de această pauză forţată pentru a recupera ce n-am citit în ultima perioadă din lipsă de timp".

Nu doar fotbalul şi sportul european are de suferit de pe urma pandemiei de coronavirus. Şi alte continente au fost nevoite să-şi suspende meciurile şi competiţiile. Una dintre ţările care a decis zilele trecute să oprească partidele de fotbal interne este Arabia Saudită, unde antrenează Răzvan Lucescu, principal la echipa de pe primul loc, Al Hilal, grupare care a câştigat Champions League Asia la finalul lui 2019.

- Răzvan, te salut, ce faci?
- Sunt acasă, citesc.

- Care e situaţia acolo, în Arabia Saudită?
- Ce să zic, pare că e controlabilă. Au luat nişte măsuri mult mai rapide decât am văzut că au fost luate în alte ţări. 

- Ce fel de măsuri? 
- De exemplu, locurile în care se puteau aduna mulţi oameni au fost închise. Restaurante, mall-uri, cafenele. Mai sunt deschise doar magazinele alimentare.

- Lumea e panicată?
- Aş zice că e preocupată, se fac recomandări, se anunţă populaţia cum să evite transmiterea acestui virus. Sunt vreo 30 de cazuri în Riad, situaţia pare sub control, dar nu se poate face nici aici, ca în întreaga lume, o previziune despre ce se va întâmpla. Nici nu am contacte prea multe în afara celor cu care vorbesc la echipă, dar mi se pare că lumea de aici conştientizează pericolul şi sunt responsabili.

- Cât timp s-a întrerupt campionatul?
- Două săptămâni. Pentru noi, Al Hilal, a venit la timp fiindcă am avut un program realmente infernal. Le-am şi dat o săptămână liber total. Marea problemă e că nici nu ştii sportiv cum să gestionezi programul. Ce ştim acum e că două săptămâni nu jucăm, teoretic, peste o săptămână ar trebui să ne antrenăm, să reluăm pregătirile, dar să vedem cum va evolua situaţia. Sincer, nu cred că se va putea juca fotbal în perioada imediat următoare.

- Nu mi-ai zis ce anume citeai. 
- Articole despre fotbal, dar şi alt gen de cărţi. Chiar mi-a lipsit cititul în ultimele luni şi acum profit. Imaginează-ţi că din noiembrie, de când am disputat finala Champions League Asia şi până acum, am jucat non stop, aproape doar la 3-4 zile. După finala Champions Leaue, jumătate de lot a plecat la naţională, la Cupa Golfului, apoi am mers la Campionatul Mondial al Cluburilor şi apoi etapă după etapă în campionat. Acolo, în România, cum e situaţia, echipele ce fac, se antrenează? 

- Nu, nu se mai antrenează, iar Craiova a anunţat că le-a dat vacanţă jucătorilor o lună.
- O lună?

- Da.
- Exact ce îţi ziceam, nici nu ştii cum să faci programul că nu e ceva sigur. Citeam la italieni că prognoza lor ar fi să reia Serie A între 7 şi 15 mai şi să termine campionatul în iulie. Dar în România totul e deschis în continuare?

- Da, s-a decretat stare de urgenţă, însă mall-urile nu s-au închis şi e în continuare lume care merge acolo. 
- Vedem ce va fi, oricum, probabil că, din punct de vedere al fotbalului, un mesaj va fi dat, inclusiv şi pentru ţările din afara Europei, în urma şedinţei de azi de la UEFA.

Citește și alte știri despre cum afectează coronavirus fotbalul și sportul mondial:

  1. EURO 2020 ar putea fi amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus. Cum afectează coronavirus disputarea turneului final găzduit de București, aici. 
     
  2. Champions League și Europa League au fostsuspendate. Pandemia de coronavirus a dus la amânarea tuturor partidelor din Champions League și Europa League care urmau să aibă loc în această săptămână (16-22 martie)
     
  3. Mai mulți fotbaliști din Serie A au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Cea mai afectată echipă este Sampdoria, cu 5 jucători. Au fost confirmate cazuri și în Anglia, Franța și Germania.
     
  4. Europa tremură sub presiunea tot mai mare a pandemiei cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19, iar Germania, una dintre națiunile cele mai puternice, simte la rândul ei această apăsare. Sportul e afectat, mai ales cel de top, cel mai vizibil, televizat, comentat, urmărit. Ce se întâmplă însă în structurile de la alte niveluri?
     
  5. Italia renaște după dezastrul produs de coronavirus » La ora 18:00, în fiecare seară, oamenii fac un gest senzațional!
     
  6. Ivan Garcia Cortina, câștigător în această săptămână al etapei a treia din Paris-Nisa, a venit cu o idee catalogată simplă și genială pentru a repara calendarul ciclist, afectat și el de pandemia de coronavirus!
     
  7. Marius Marin (21 de ani) trăiește și joacă în Italia, la Pisa. Mijlocașul povestește scenele din „Cizmă”, unde totul pare a fi desprins dintr-un film horror, cu oameni blocați în casă de teama îmbolnăvirii cu COVID-19.„Parcă suntem în Call of Duty. La supermarket intrăm câte 5 persoane”
     
  8. Peste Oceanul Atlantic, NBA a fost suspendată după ce un jucător a fost depistat pozitiv cu coronavirus!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
nicolaedobrin
nicolaedobrin  •  17 Martie 2020, 19:10

RIP Georgica Miu. https://evz.ro/evz-a-gasit-martorul-care-sustine-ca-razvan-lucescu-era-la-volan-963237.html

394966434424757
Mihai Dinu  •  17 Martie 2020, 18:44

Succes si respect R. Lucescu !

carol_k
carol_k  •  17 Martie 2020, 16:17

Redescopar CITITUL!!! Poate-l vor (re)descoperi si cei care plang ca au ramas fara fotbal si fara nea Gigi la TV. Exista multe alte alternative, nu va irositi stand toata ziua cu ochii la fotbal si gandul la pariuri.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează