GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  PREVIZIUNI 2016

Dorințele pentru 2016 » Un an plin de evenimente sportive în care Jocurile Olimpice de la Rio, dar și Campionatul European de fotbal țin capul de afiș

Bucuria echipei de spadă a României după titlul european cîștigat în iunie 2015 +5   FOTO
Bucuria echipei de spadă a României după titlul european cîștigat în iunie 2015

Articol de , - Publicat miercuri, 30 decembrie 2015 00:00

Un moment al adevărului pentru sportul românesc. Suporterii așteaptă foarte mult. Cîte medalii vor reuși să cîștige românii în Brazilia? Unde se va opri ”naționala” lui Iordănescu la Euro? Va fi 2016 anul Simonei Halep în tenis? 

2016 e un an plin pentru sportul românesc, în care competițiile importante se vor succede pînă la sfîrșitul celor 12 luni.

Evenimentul anului va fi, fără îndoială, ediția a 31-a a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, care se va disputa între 5 și 21 august. Peste 10.000 de sportivi din 206 țări se vor întrece în 28 de sporturi și 41 de discipline.

România va avea o delegație mult mai mică decît la edițiile anterioare. În cel mai bun caz, în jurul a 80 de sportivi vor intra în competiția olimpică. Totul depinde în mare măsură de echipa feminină de handbal.

Fără handbal, România nu va avea mai mult de 65 de sportivi în Brazilia. În aceste condiții, și numărul de medalii la care ne așteptăm va fi mai mic.

De unde vine aurul?

Cele mai mari șanse la medaliile de aur la Rio de Janeiro se leagă de sporturile în care România a strălucit în ultimii ani: gimnastică, judo sau scrimă.

Andreea Chițu, liderul clasamentului mondial la judo, la categoria 52 de kilograme, este creditată cu mari șanse, la fel cum este și vicecampioana olimpică de la 57 de kg, de la Londra, Corina Căprioriu.

La gimnastică, 2016 trebuie să aducă, în primul rînd, calificarea echipei feminine la Rio, iar apoi una-două medalii de la fete în probele pe aparate.

Echipa feminină de spadă, numărul 1 în clasamentul mondial, are și ea mari șanse la podium. Și de ce să nu ne așteptăm la medalii olimpice și de la Simona Halep sau de la dublul Tecău-Mergea?

În concluzie, ne așteptăm la două medalii de aur la Rio, plus alte patru-cinci de argint și bronz.

306medalii de aur se vor decerna la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro

 România la ultimele ediții ale JO

Ediția Nr. sportivi Sporturi Medalii
1992 179 16 4-6-8
1996 168 15 4-7-9
2000 156 15 11-6-9
2004 108 16 8-5-6
2008 102 16 4-1-3
2012 105 15 2-5-2
2016 80 15 ?

 Să trecem de grupă la Euro!

Dublu examen pentru ”tricolori”: CE 2016 și start complicat pentru CM 2018.

Fanii așteaptă de la echipa națională un traseu mai lung în Franța decît la CE 2008, dar și un început cu minimum 10 puncte din 12 în primele patru jocuri din preliminariile CM 2018.

Echipa națională se va întoarce la un turneu final după o pauză de 8 ani. Și va avea privilegiul, pentru prima dată în istorie, să deschidă balul, pe 10 iunie, contra "cocoșilor" lui Deschamps.

Ultima prezență a fost la Euro 2008, cînd trupa pregătită atunci de Victor Pițurcă a terminat competiția după faza grupelor: a încheiat seria pe locul 3 într-o companie selectă, cu Olanda, Italia și Franța.

În vara lui 2016 însă, fanii vor aștepta un traseu mai lung pentru Tătărușanu și compania. Pe de o parte, e tragerea la sorți generoasă, căci oamenii lui Iordănescu vor evolua într-o grupă incomparabil mai facilă decît cea de la CE 2008.

Apoi, există argumentul că, prin schimbarea formatului și lărgirea numărului de echipe prezente la turneul final, o calificare se poate obține chiar și de pe locul 3.

În plus, în toamnă, România pornește în preliminariile pentru CM 2018. Vom disputa 4 meciuri în 2016: acasă cu Muntenegru și Polonia, deplasări în Armenia și Kazahstan.

E un program la finalul căruia "tricolorii" ar putea încheia anul cu maximum de punctaj. Sau eventual cu trei victorii și o remiză, pentru că ambele partide de afară și meciul de pe teren propriu cu leșii vor fi examene dure.

"Tricolorii" în grupa de la Euro 2016

  • Franța - România (Paris, 10 iunie, ora 21:00)
  • România - Elveţia (Paris, 15 iunie, ora 18:00)
  • România - Albania (Lyon, 19 iunie, ora 21:00)

LIGA 1: Măcar o echipă în grupele CL

România va avea 5 echipe în viitorul sezon de cupe europene: două în Champions League şi trei în Europa League. Campioana şi vicecampioana vor juca cîte două tururi pentru a ajunge în grupele Ligii, doar că prima va avea parte de un traseu mult mai facil.

Posibilii adversari se vor alege din campioanele ţărilor de la locul 13 în jos, pe cînd ocupanta locului doi va da peste echipe din campionate tari din Europa, ca Anglia, Germania sau Spania.

HANDBAL: Calificarea la Olimpiadă!

Naționala feminină a României, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial din această lună, va trebui să-și asigure locul la Jocurile Olimpice de la Rio în turneul de precalificare ce se va disputa între 18 și 20 martie, la Aalborg.

Misiunea fetelor e extrem de dificilă în condițiile în care federația internațională a oferit găzduirea turneului Danemarcei și nu României, așa cum era normal.

Într-o grupă cu țara gazdă, locul 6 la Mondiale, cu Muntenegru, vicecampioana olimpică, și Uruguay, care nu intră în calcul, Neagu și compania vor trebui să se claseze pe unul dintre primele două locuri.

Tot în handbal, 2016 ar trebui să consemneze calificarea campioanei României, CSM București, în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta (7-8 mai).

TENIS: Să vină primul trofeu!

Simona Halep își dorește un trofeu de Mare Șlem în 2016. La fel și fanii ei. E o dorință pe care au rostit-o și la finalul lui 2014, dar a urmat un an inegal în ceea ce privește performanțele în turneele majore pentru a doua jucătoare a lumii. Semifinale la US Open, sferturi de finală la Australian Open și eliminare în turul al doilea
la Roland Garros și din primul la Wimbledon.

Un an nou aduce și speranțe reînnoite. Dacă ar fi să aleagă, Simona
și-ar dori ca primul său turneu de Mare Șlem cîștigat să fie la Paris.
Celălalt român care ar putea să triumfe în 2016 într-un turneu de Grand Slam este Horia Tecău. El știe cum e să ridici o astfel de cupă deasupra capului, după ce s-a impus în 2015 la Wimbledon.

ANTRENORI: Gâlcă va confirma la Espanyol

A pornit convingător în noua aventură catalană, cu două victorii, și va începe Noul An cu derby-ul contra Barcelonei. Costel Gâlcă vrea să-și impună stilul ofensiv cu care a luat trei trofee într-un sezon la Steaua, nu doar s-o salveze pe Espanyol de la retrogradare.

Țintește mai sus, visează chiar la un trofeu, dar mai ales să-i convingă pe șefii clubului să-i activeze clauza de prelungire a contractului scadent în vară.

Obiectiv pe care avem încrederea că-l va putea atinge, în tentativa de a-și face o carte de vizită și în fotbalul care contează. Acolo unde Mircea Lucescu și-a făcut o carieră impresionantă.

Antrenorul lui Șahtior are toate șansele să ia al nouălea titlu în Ucraina și să atace fazele avansate ale Europa League. Competiție pe care a cîștigat-o în 2009.

STRANIERI: Panti scapă, Andone promovează

Rămas singurul titular în Premier League, Pantilimon o poate salva, a doua oară la rînd, pe Sunderland de la retrogradare. Repetînd în 2016 prima parte excelentă de sezon, Costel are mari șanse să termine în primii 3 goalkeeperi din Anglia, după ce în stagiunea trecută a făcut minuni în poarta "pisicilor negre".

Anul viitor se întrevede și debutul la seniorii lui Arsenal pentru Vlad Dragomir, 19 ani, care deja se antrenează cu Wenger. Dar și revenirea lui Florin Andone în Primera Division cu Cordoba.

Atacantul român e "on fire" pe locul 2, la egalitate cu liderul Alaves, reușind 8 goluri în 15 meciuri. Mai multe decît marcase în întreg campionatul trecut la prima și a doua echipă!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Nationala
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Nationala
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor
Campionate
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (3)
benaflek
benaflek  •  30 Decembrie 2015, 10:07

buahahhaha.ce medalii? pai ce noi ave,m sport? santem in africa

ortega
ortega  •  30 Decembrie 2015, 09:59

De Anul Nou , pentru fcsp - un cavou ...

adi_stelistul
adi_stelistul  •  30 Decembrie 2015, 09:44

"Fără handbal, România nu va avea mai mult de 65 de sportivi în Brazilia. În aceste condiții, și numărul de medalii la care ne așteptăm va fi mai mic". Depinde si de calitatea competitorilor. In 1988, la Seul, au fost 68 de competitori romani prezenti, dar au fost 24 de medalii, intre care 7 de aur. Locul 8 pe natiuni.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează