INTERVIU Gică Popescu, primul invitat la podcastul GSP „Profu' de Sport”: „Marea problemă a fotbalului românesc e lipsa curajului!”

Fostul internaţional a mai vorbit despre proiectele pe care le are la Guvern, despre cât cheltuie copiii săi şi a povestit de ce a renunțat la o avere pentru a juca la Barcelona

- Salut, Gică, bine ai venit în vestiarul cu povești al Gazetei Sporturilor, la podcastul "Profu' de sport". 
- Bine v-am găsit, mulțumesc pentru invitația la podcast.

- Ce faci, cum ești?  Cum se simte fizic un bărbat la 55 de ani, după ce a făcut fotbal de înalt nivel vreme de 25 de ani? Ce doare, ce scârțâie, cum te întreții?
- Mulțumesc, sunt bine, în general. Din păcate, cariera de sportiv începe acum să-și trimită facturile. Eu însă n-am renunțat să fac sport, ba chiar fac zilnic, oriunde m-aș afla. Merg la sală, fac cardio, o grupă musculară în fiecare zi, abdomene. Jucam și foarte mult tenis, dar de câțiva ani am un început de hernie de disc. Tenisul e solicitant pentru spate, așa că am renunțat. 

- Lumea știe că ești în continuare președinte la Farul, alături de proiectul lui Hagi, dar spune-ne dacă mai ești și consilierul prim-ministrului României? 
- Da, n-am încetat niciodată să fiu, din 2018 n-am plecat. 

- Și care sunt atribuțiile tale acum? Până anul trecut ai coordonat proiectul Euro 2020, dar acum?
- Orice chestiune de sport care ajunge la nivelul Guvernului trece pe la mine. Premierul Nicolae Ciucă mă solicită la orice chestiune legată de sport, sunt atât de multe lucruri pe care trebuie să le facem. Atunci când oamenii din fenomen nu găsesc deschidere la Ministerul Sportului, vin către mine, sunt tot felul de adrese, tot felul de competiții pe care încercăm să le organizăm. Europeanul de atletism U19 de la Cluj, o etapă de Campionat European de raliu, tot la Cluj, Europeanul de natație juniori, de la Otopeni, care a fost pe punctul de anu se organiza din cauza lipsei de finanțare, dar a rezolvat-o Guvernul. Sunt multe și mă bucur că actualul premier e foarte deschis la organizarea acestui tip de competiții. 

- Ești cumva implicat și în proiectul celor 400 de baze sportive promise în pachetul asumat pentru organizarea Euro 2020, pe lângă construirea stadioanelor?
- Da, eu am participat la punerea pe hârtie a proiectului. În dosarul de candidatură ne-am asumat că vom face 400 de terenuri mici, de mini-fotbal. Când am venit, am vorbit cu FRF și le-am zis că e țara plină de mini-terenuri, hai să facem mai bine 150 de baze sportive, care să fie date spre primării și unde să se poată organiza competiții, dacă Federația are un plan pentru așa ceva. Și am făcut 150 de baze care au în componență un teren mare ce poate fi trasat și de-a latul, să se joace concomitent două meciuri de 7+1. Deci fiecare bază are un teren mare, de iarbă artificială, tribună cu 500 de locuri, un teren multifunctional mic, vestiare, zonă de socializare a părinților. 

- Și astea sunt doar pe hârtie în momentul ăsta?
- Nu, nu. Unele sunt realizate, altele în construcție, altele în licitație. Se ocupă CNI - Compania Națională de Investiții. Și se vor face toate, e o asumare importantă din partea Guvernului, cred că sunt vreo 250 de milioane de euro. E important să facem această infrastructură, că n-o avem. 

Gică Popescu: „Într-un an, toate bazele vor fi gata”

- Cum s-a decis unde să fie construite aceste baze? A fost o alocare politică sau una bazată pe o analiză clară a nevoilor din teritoriu?
- Eu am cerut de la Federație o listă de localități, pentru că ține mult de politica FRF. Am crezut că acolo e un plan de dezvoltare, ei trebuie să știe în ce localități e bine să fie aceste baze. Și Federația a venit cu o listă pe care eu am mai ajustat-o puțin. Pentru că, de exemplu, nu era prevăzută o bază în Mediaș, oraș cu echipă de Liga 1 până de curând, dar erau baze în localități cu 3.000 de locuitori. Vreo 80-85% a rămas lista Federației, a, completat-o și am trimis-o către CNI. Multe din aceste baze sunt acum în construcție. 

- Există un termen rezonabil la care să sperăm că vom avea toate aceste baze gata? Au trecut deja 5-6 ani de când s-a făcut promisiunea în acel dosar de candidatură. 
- Sunt atât de multe probleme în teritoriu ... Multe primării n-au terenurile pe care să le pună la dispoziție, sunt probleme cu cadastrele, cu avizele, cu utilitățile. Dar bazele se vor face! E adevărat că munca trebuia începută demult. Când am ajuns la Guvern în 2018, comitetul interministerial avusese o singură întâlnire. În rest, nimic. Eu am luat de la zero acest proiect. 

- Deci cât va mai dura?
- Într-un an, toate bazele vor fi gata. Chiar dacă sunt probleme mari în industria construcțiilor - lipsă de oameni, costuri mărite la materiale. 

- Odată finalizate aceste baze, pot fi ele un stimulent pentru fotbalul la nivel de copii și juniori? Pentru ca mai apoi să crească și fotbalul mare. 
- De când sunt consilier în Guvern, mereu am insistat pentru aceste proiecte de infrastructură. 

- E logic să dezvolți infrastructura pentru sportul de masă, pentru copii și juniori. Altfel, degeaba construiești doar stadioane de zeci de mii de locuri. Vor ajunge să joace pe ele fotbaliști mediocri, crescuți fără condiții propice. 
- Eu cred că stadioanele nu trebuie făcute după ureche, ci în localități unde există un proiect de performanță sportivă. Cum e Constanța, de exemplu, unde încă așteptăm să se înceapă construcția stadionului.

400 de bazesportive ar fi trebuit construite din fonduri publice de către Compania Națională de Investiții, conform dosarului de candidatură la Euro 2020

236 de bazeau rămas până la urmă în planul CNI. Pe lângă cele 150 de baze mari, despre care vorbește Popescu, se mai fac și baze mici, care au doar un teren de mini-fotbal și vestiare

Gică Popescu: „La Constanța există cel mai important proiect fotbalistic din Europa de Est”

- Care e situația acolo?
- Eu sunt surprins de lentoarea cu care merg lucrurile acolo. La un moment dat aveau o viteză importantă, apoi au stagnat, nu știu de ce. Sper să fie doar un blocaj birocratic. 

- E o diferență între ceea ce vi s-a promis în momentul fuziunii Viitorul - Farul și ce se întâmplă acum?
- Nu vreau să acuz pe nimeni, pentru că nu știu ce s-a întâmplat. Toată lumea își dorește acest stadion. Constanța, cred eu, trebuie să fie primul oraș din România unde să se construiască o arenă mare, modernă. Pentru că aici există cel mai important proiect fotbalistic din Europa de Est, la nivel de copii și juniori. Academia livrează între 30% și 40% din jucătorii echipelor națoionale. Avem un proiect sportiv în care proprietarul, în speță Gică Hagi, a investit 20 de milioane de euro din buzunarul propriu! Oare merită să se construiască un stadion la Constanța?

- Sunteți dezamăgiți de felul în care merg lucrurile?
- Nu, nu vreau să vorbesc prostii, pentru că nu știu de ce s-a încetinit parcursul normal al construirii acestui stadion. Anul trecut pe vremea asta speram ca acum să se fi început deja construcția. Și n-avem nici măcar Hotărâre de Guvern pentru așa ceva. Constanța are nevoie de un astfel de stadion! Oriunde s-a ridicat un astfel de stadion a apărut emulație, entuziasm, lumea a venit cu plăcere, e altă atmosferă, joci altfel.

- Practic, stadionul a fost punctul de sprijin pentru această fuziune petrecută acum un an. Pentru stadion ați făcut-o. 
- Nu pentru stadion. Într-o țară în care toată lumea se dezbină, noi am dorit să ne unim sub aceeași umbrelă: Farul, echipa de tradiție a Constanței. Există două Stele, două Craiove, două Timișoare, două echipe la Cluj. Noi vrem una singură, care să fie echipa Dobrogei. Și ne-am unit sub acest brand, Farul Constanța, cu anumite promisiuni. Autoritățile locale au spus că vor susține acest proiect. Din păcate, întârzie. 

Gică Popescu: „Nu am crezut că echipa națională poate să decadă într-un asemenea mod!”

- Să vorbim un pic despre starea la zi a fotbalului românesc. După ultimele meciuri ai fost foarte dur: e o rușine, jucătorii sunt amatori, au avut o atitudine nesimțită și așa mai departe. 
- N-am fost chiar dur în raport cu ceea ce se putea spune. 

- Totuși ...
- Cătălin, știi ce se întâmplă? Echipa asta națională a fost adusă la un anumit nivel de noi. Noi am adus-o pe locul 5 mondial în 1994, noi am ținut-o 10 ani de zile acolo sus, să fie respectată de toată lumea. Când vezi că te bate Muntenegru acasă cu 3-0, doare! Și e greu să digeri așa ceva. Nu am crezut că echipa națională poate să decadă într-un asemenea mod!

- Și crezi că mai e loc?
- Eu zic că e loc de mai rău! Păi, nu văd făcându-se lucruri pentru a ieși din situația asta. Vedeți voi ceva? Vedeți vreun proiect? Lasă ce spune Federația, lasă tot felul de prostii, spune-mi care e proiectul pentru echipele naționale! Lasă management, marketing, la asta se pricep. Dar fotbalistic, care e proiectul?! Băi oameni buni, în 2000, când am jucat cu Germania în grupă, ei au făcut doar un punct. Au făcut un proiect la nivel național și 12 ani mai târziu au ieșit campioni mondiali. Spania - un proiect cu centre regionale, campioni mondiali și europeni. Elveția, ce echipă națională are Elveția?! Belgia - un proiect la nivel național, locul 3 la ultimul Mondial, jucători la cele mai mari echipe din lume. Ungaria - prezentă la ultimul European, echipă în Champions League și cu investiții în România. 

- Eu n-am o problemă cu proiectele pe termen lung, dar românii n-au răbdare. 
- Dacă nu faci absolut nimic, de unde să vină? Să cadă din cer? Cade din cer dacă pui mâna și spui "băi, la treabă! Uite ce trebuie să facem 10 ani de zile". Și zece ani să fie Biblie acea strategie la nivel național.

- Și pe care o aperi indiferent dacă suporterii o acceptă sau nu? Oamenii vor rezultate mâine, nu peste 5 ani. 
- Vii și le spui "Băi, oameni buni, ne ducem în cap, trebuie să facem ceva. Uite, ăsta e proiectul!". Și te ții de el an de an! Iar lumea va aștepta ca după o vreme să producă efecte acest proiect. Dar nu există!

Gică Popescu: „De câte ori să încerc? Să fiu veșnicul candidat la funcția de președinte?”

- Știi cum e, cel mai bun fotbalist este cel care nu a jucat. Adică de pe margine e foarte ușor. Săgețile tale merg evident spre vârful Federației. Pe de altă parte, tu ai declarat răspicat că nu vrei să mai candidezi. Dacă nu vei putea ajunge acolo să schimbi chiar tu, cum crezi că se vor schimba lucrurile? 
- Păi, n-am încercat de două ori? De câte ori să încerc? Să fiu veșnicul candidat la funcția de președinte? Am încercat o dată cu Mircea Sandu, a doua oară n-am mai apucat să candidez pentru că au fost anunțate din pripă alegerile, a venit apoi 2014, n-am putut să candidez atunci și ce fac, toată viața să fiu veșnicul candidat? Le am și eu pe ale mele ...

- Unii ar putea spune că e o fugă de responsabilitate. 
- Păi doar n-o să fiu toată viața candidat la funcția de președinte. Am și eu proiectele mele. Crede-mă, cel mai important lucru este viața mea și a familiei mele. Am vrut de 3 ori să candidez. Nu s-a putut, nu s-a vrut, nu știu. Dar nu m-am dat la o parte. Am zis hai, hai, hai! Aveam atunci o super echipă, în 2014. Aveam o super motivație. 

- Și-acum nu mai sunt nici echipa, nici motivația, nici dorința de a te implica. 
- Nu, la nivelul de președinte al Federației, nu. 

2005e anul în care Gică Popescu a candidat pentru prima oară la șefia FRF, fiind învins de Mircea Sandu. Popescu a fost apoi arestat în Dosarul Transferurilor cu o zi înaintea alegerilor din 2008, câștigate ulterior de Burleanu

- Hai să mergem un pic mai în profunzime: de ce pe vremea voastră chiar și jucători de linia a doua se adaptau imediat afară și jucau constant, făceau performanțe, iar acum vârfurile generațiilor se ratează în străinătate. Care e diferența dintre tinerii anilor 2020 și tinerii aniilor '90?
- Eu cred că e în primul rând o chestiune de competitivitate. Nu sunt la fel de competitivi cum eram noi. Veneam și dintr-o altă epocă. Aia neagră, dar care avea și lucruri bune. Atunci sistemul de valori era bine definit, erau lucruri din vechiul regim pe care eu le-aș fi păstrat și acum. Puține, dar bune. Apoi, cât să ne ferim să o spunem? E și o diferență de valoare. 

Gică Popescu: „Eu nu știu dacă acești copii vor să ajungă atât de sus cât ne-am dorit noi”

- Detaliază. 
- Nu mă refer doar la partea tehnică. Valoarea unui fotbalist este dată de spirit, de calitățile fotbalistice, de ambiții, de cât de sus vrei să ajungi. Eu nu știu dacă copiii ăștia vor să ajungă atât de sus cât ne-am dorit noi. Nu vedeți că mulți dintre ei se duc afară, fac câteva sute de mii de euro, dau de greu și în al doilea an se întorc acasă! Păi nu așa! Nu așa! Toți am avut probleme pe la echipele la care am jucat. Mai venea un antrenor și nu-i plăcea de tine, te scotea - bine, ăia valoroși joacă sub orice antrenor -, dar toți din generația noastră am avut probleme. Totuși, a la long, am jucat. 

- Chiar tu povesteai că ai avut niște probleme de adaptare, deși ai ajuns din postura de jucător consacrat și matur la PSV Eindhoven, iar Eindhoven nu era, totuși, Barcelona.
- Am avut probleme, dar nu de joc. Eu am jucat din primul minut și am făcut-o senzațional. Mie mi-a fost greu să mă adaptez la viața de acolo. Mă simțeam singur, nu aveam prieteni lângă mine, vorbeam tot timpul la telefon ... Îmi aduc aminte că stăteam la hotel și a venit nota de plată 20.000 de guldeni. Adică 10.000 de dolari. Era enorm pentru o singură lună! M-am dus la managerul echipei, m-a chemat la stadion și mi-a zis "băi, cred că e ceva greșit". A chemat-o pe secretară și a trimis-o înapoi, "nu există așa ceva, 20.000 de guldeni la telefon nu se poate!". Mă simțeam singur, șase luni de zile am avut probleme. 

- Și cum ți-ai revenit? Că și jucătorii de acum par foarte fragili emoțional. 
- Am trecut, a fost greu 6 luni de zile, dar jucam! Și jucam senzațional, am avut un început de sezon extraordinar la Eindhoven. După care a venit adaptarea, m-am dus la școală, am început să vorbesc olandeză, mă duceam la cursuri pentru că mă obligau să învăț olandeza. Aveam o barieră de limbă, știam 3 cuvinte în engleză și rupeam un pic în italiană cu Gerets. Dar îmi era greu. 

- În '94-'95, ai renunțat la 300.000 de dolari, care în banii de acum înseamnă niște milioane bune, ca să poți primi acordul de transfer de la Tottenham la Barcelona. Eu în ultimii ani n-am mai văzut niciun fotbalist român care să gândească în termeni de performanță când vine vorba de un transfer. Toți caută să-și securizeze conturile, mai degrabă pleacă în China, Arabia Saudită la 25-26-27 de ani ...
- La mine era vorba de Barcelona. Îmi aduc aminte că lipseau vreo 450.000 de dolari și am renunțat la ei, pentru că eu toată viața mea am zis că un jucător de fotbal e cu adevărat important dacă face două lucruri: 1 - să joace cel puțin la un campionat mondial și european. Și 2 - să câștige o cupă europeană. Campionate, cupe, p-astea le câștigi. Dar să joci la un Mondial și la un Campionat European, și după aia să ai o cupă europeană ... Cupa Campionilor, de preferat, Cupa Cupelor, cum era în perioada aceea, sau Cupa UEFA. Și am zis "băi, eu cu Barcelona o câștig! Cu Barcelona trebuie să joci finale". Și în al doilea an am câștigat Cupa Cupelor, deci mi-am îndeplinit visul. 

- Apoi ...
- După 2 ani am primit o ofertă extraordinară de la Galatasaray și am plecat. Am plecat fiind căpitan de echipă și la un salariu de două ori și jumătate mai mare. Deci am ieșit, cum spun spaniolii, por la porta grande. Adică pe poarta mare, am plecat pe cai mari. Am zis ok, am făcut performanță, am ajuns la apogeu, fiind căpitan de echipă, ce puteam să fac mai mult la Barcelona? Poate să mai câștig trofee, dar deja îmi îndeplinisem obiectivul să câștig o cupă europeană ...

- Și aveai deja 30 de ani. 
- Da, era normal să mă gândesc și la mine. Și uite că m-am dus la Galatasaray și am câștigat Cupa UEFA și Supercupa Europei.

Deviza lui Gică Popescu: „E imposibil, dacă faci performanță, să nu vină și banii”

- Asta spun, tu la 30 de ani erai deja împlinit fotbalistic, îți permiteai să te gândești la partea financiară. Problema este că acum de pe la 20 de ani se gândesc prioritar la partea financiară. De ce? N-au încredere în ei, fotbalistic vorbind?
- N-au încredere în ei! Zic "băi, unde să mă duc? Păi, mă duc cel mult la o echipă de clasă medie". N-au încredere în propriile forțe, văd cât de greu e să ajungi la vârf și zic "bă, cel puțin să rămân cu banii". Dacă ar avea încredere, ar alege proiectul sportiv, pentru că partea financiară e legată de performanță. E imposibil, dacă faci performanță, să nu vină și banii. Sunt legate! Performanța atrage după ea partea financiară, care nu e mică. Depinde de performanță. Câștigi campionatul în Turcia sau câștigi Liga Campionilor cu Barcelona ori cu Real sau Milan sau cu Manchester United? Când ajungi acolo și astea sunt obiectivele, păi și contul e gras. 

- Apropo de încredere: Viitorul, acum Farul, este clar numărul 1 în țară din punct de vedere al copiilor și juniorilor. Cum explici tu faptul că nici măcar fotbaliștii plecați de la Viitorul n-au reușit să ajungă foarte sus sau să schimbe fotbalul românesc? 
- Noi suntem clubul cu cele mai multe titluri la nivel de copii și juniori. Deci performanță la nivelul ăsta facem.

- Dar ce se întâmplă când fac pasul mai departe?
- Pleacă devreme și unde se duc noi nu mai știm cum sunt antrenați, cum sunt educați. Pleacă de la noi cu o performanță, joacă în Liga 1 la 18-19-20 de ani. Uite, echipa care a făcut performanță la U21 a avut jumătate din jucători proveniți de la noi și a făcut performanță: semifinale de campionat european. Echipa de U19 s-a calificat cu 8 jucători de la noi la Campionatul European. Ce s-a întâmplat acolo e însă rușinos! 

Gică Popescu: „Când îți țâțâie fundul că jucăm contra Slovaciei nu poți să faci performanță!”

- De ce spui asta?
- Eu am fost și am văzut ce s-a întâmplat acolo. Când îți țâțâie fundul că jucăm contra Slovaciei nu poți să faci performanță! Când transmit frică copiilor ăstora, care sunt supertalentați. Păi, frică trebuie să le transmit eu? Încredere, curaj, curaj, curaj! Nu să tremuri. Ce e asta? Mă, la copii, la juniori? Cu Slovacia, din minutul 1 trebuia să fim peste ei, să nu iasă din 6 metri și le dădeam trei goluri, că sunt o echipă modestă. 

- Crezi că există antrenori care impun asta jucătorilor? Dacă în vestiar fotbaliștii se simt valoroși, puternici ...
- De la televizor vezi frica! Nu pot să joc cu Slovacia să mă pun pe două linii și să aștept, nu pot să joc cu Slovacia și să introduc 3 mijlocași defensivi! Patru fundași și 3 mijlocași defensivi. Păi, Dumnezeule, normal că pierd mijlocul terenului! Cruyff spunea că pentru a face rezultate trebuie să domini mijlocul terenului. Și noi am băgat 3 mijlocași defensivi!? Frică! Frică? Bagă, mă, jucători care țin mingea, care au curaj, cărora nu le e frică să joace. Și nu le dau mingea adversarilor! 

- Dar ...
- Iar revin la ce spunea Cruyff. Mă, n-au cum să îmi pună probleme dacă mingea e la mine. Cu ce să-mi pună probleme? Iau o altă minge de pe margine? Nu se poate. Mingea e la mine, eu dictez jocul. Dar nu mi-e frică cu Slovacia! Nu trebuie să-mi fie frică nici cu Anglia, nici cu Franța, nici cu Italia. De la egal la egal! E normal să mă și apăr, dar când am mingea ce fac? Îmi țâțâie fundul? O dau lungă și iar mă așez pe două lunii în tranșee? Nu o să facem nicio performanță noi, fotbalul românesc, apărându-ne. Că nu avem asta în ADN. 

0 punctea făcut România U19 la Europeanul din iunie. După 1-2 cu Franța și 1-2 cu Italia, aveam nevoie de o remiză în ultimul meci cu Slovacia pentru a ne califica la Mondial. Dar am primit gol în minutul 90+5

Gică Popescu: „Frica trage în jos fotbalul românesc”

- Performanțele de pe vremuri cam așa au fost făcute. În '94 era o soliditate defensivă extraordinară, dar aveați si super-calitate în față. 
- Când puneam piciorul pe minge, jucam! Noi ne apăram, e normal, la turneele finale e bine să te aperi și ne așezam bine, dar când aveam mingea, toți jucam, nu ne era frică. Puneam probleme, că am dat 3 goluri Argentinei, am dat gol tuturor echipelor cu care am jucat. Deci nu ne feream. Jucam, nu ne era frică! 

- Deci tu spui că frica trage în jos fotbalul românesc?
- Da, frica! Eu asta văd, la toate eșaloanele. De la prima echipă de juniori până la ultima, le este frică.

- O frică, spui tu, cultivată de antrenori. 
- De antrenori, da! Pentru că n-au făcut performanță la nivel înalt. Au antrenat toată viața lor la juniori, au un complex de inferioritate din ăsta în sânge și le tremură chiloții. Băi oameni buni ... Mă, la juniori îmi tremură chiloții pe mine? Trebuie să-i spulber, să mă duc peste ei.

- Ce să mai spulberi, că am avut înfrângeri cu 5-0, 6-0. Nu vezi că nu mai spulberi pe nimeni?
- Dar de ce? Băi, oameni buni, dau ăia 5, dar dau și eu 4. Dacă se apără și iau 5, unde e eficiența defensivă? 

- Apropo de jucătorii tineri. Acum aproape 2 ani, la Prietenii lui Ovidiu, spuneai despre Nicolas, fiul tău, că are toate calitatile pentru a fi un fotbalist foarte bun.
- Și o spun și acum.

Hagi: „Hagi mi-a spus anul trecut că la el în Academie au fost trei genii: Ianis, Tudor Băluță și Nico, băiatul meu”

- Iar Hagi l-a văzut pe când juca la Voluntari și ți-a spus “băi, nu mai pierde timpul, e genial copilul ăsta, adu-l la Academie să crească aici".
- Gică mi-a spus anul trecut că la el în Academie au fost trei genii: Ianis, Tudor Băluță și Nico, băiatul meu. Eu sincer mă așteptam să joace mai mult. Dar trebuie să recunoaștem că din punct de vedere fizic a avut niște lipsuri.

- Adică?
- A crescut foarte mult, 20 și ceva de centimetri, a avut probleme cu ligamentele, cu mușchii. Oasele se dezvoltă mai repede decât mușchii, a avut nevoie de un program de elasticitate musculată, să țină pasul cu creșterea. Acum e stabil din punct de vedere fizic, dar ca orice copil la vârsta lui, trebuie să joace.

- Iar la Farul nu prea joacă. E undeva o fisură între cum îl vezi tu ca fotbalist și cum îl vede Hagi? El e responsabil de rezultate, dacă-l vede că e genial îl bagă să joace. 
- Nu, îl vede la fel de talentat, însă crede în continuare că din punct de vedere fizic mai are anumite lipsuri pe care e normal ușor-ușor să le acopere. E un tip longilin, pe ăștia cu segmente lungi e greu să pui mușchi repede, e nevoie de timp mai mult decât la unul cu centrul de greutate jos. Eu am avut o discuție cu Gică pe subiectul Nico.

- Contondentă?
- Nu. Am zis "Băi Gică, care e intenția ta vizavi de Nico?". Noi, pe lângă relația de președinte - antrenor, suntem frați de cruce, cumnați, avem împreună un istoric extraordinar. Am vorbit deschis și a zis "eu vreau să-i dau mai multe minute, mult mai multe decât anul trecut. Din păcate, acum e în urmă cu pregătirea, că a fost la Euro U19 și a ratat pregătire, abia pe la final de august va fi pus la punct. 

- Deci ești optimist în legătură cu el.
- Da, sunt optimist. E copilul meu și normal că îi vreau binele, dar nu a fost nici măcar o secundă în timpul campionatului trecut o discuție cu Gică să-l întreb "băi, dar pe Nico nu-l bagi?". A avut meciuri când a intrat bine, dar când joci 20 de minute, ce să faci? În primul rând, te sufoci. Pe final de meci e intensitate și când ai făcut două sprinturi de 50 de metri dus-întors, te-ai sufocat, îți trebuie 5 minute să-ți revii. Deci e greu să arăți în 20 de minute că ai valoare. Eu cred cu tărie că Nico este foarte, foarte talentat. Are tot ce îi trebuie, are curaj, are minte. Dar are nevoie să joace, ca orice alt copil de vârsta lui. 

Gică Popescu, despre relația cu copiii săi: „În Barcelona, cu 1.000 de euro pe lună e greu”

- Crezi în legenda care spunea că doar copiii cărora le este foame ajung să facă performanță? Adică cei sunt crescuți într-un anumit confort nu sunt dispuși să facă suficiente sacrificii? Foamea de performanță vine de obicei din anumite lipsuri și atunci zici "băi, asta e singura mea șansă să răzbesc în viață". Copiii crescuți în confort sunt prea cocoloșiți, trăiesc prea în puf?
- Copiii noștri au un mare dezavantaj. Ăsta! Că au tot ce le trebuie, au ghete de la nu știu ce firme de top, nu le lipsește nimic în farfurie. Ba mai și strâmbă din nas, că "nu-mi place aia", "nu-mi place aialaltă". Nouă ce ne punea în farfurie ni se părea wow, că n-aveam altceva. Îți punea fasole, ziceai că e cea mai bună. Mâncam carne sâmbăta și duminica, wow, ni se părea o sărbătoare. E un dezavantaj, dar ce să le faci, să le zici acum "du-te, mă, și mănâncă praz"?

- Chiar, tu cum te raportezi financiar la copii? Shaquille O'Neal a spus la un moment dat o chestie foarte interesantă: "Nu le dau copiilor bani la dispoziție. Nu noi suntem bogați, ci eu sunt bogat. Eu am făcut lucruri în viața mea, eu am făcut averea asta. Copiii, dacă performează, s-ar putea să-i sprijin. Altfel, nu le pun la dispoziție tot ce au nevoie". Tu cum faci?
- Uite, fata mea a terminat anul acesta Esade, una dintre cele mai bune facultăți de business din lume, și sunt mândru de asta. Pentru că eu când am ales să nu mă fac antrenor, am ales tocmai pentru a le da copiilor mei continuitate la școală. Și răsplata mi-a venit anul ăsta, când fata mea a terminat Esade, la Barcelona. Dar eu i-am zis "ok, îți plătesc școala, îți plătesc cazarea și îți dau 1.000 de euro pe lună să mănânci, să faci ce vrei tu. O mie de euro, 4 ani de zile.

- O sumă cu care zici că nu te descurci prea bine acolo.
- În Barcelona, cu 1.000 de euro pe lună e greu. 

- Și ce a făcut?
- A trăit cu 1.000 de euro pe lună. Se ducea cu mașina dimineața la facultate și n-o lua pe autostradă, unde plătea 4 euro, o lua pe la munte, unde nu era taxă. 

- Deci a trăit cu anumite constrângeri ca să nu se simtă în puf. 

- O mie de euro pe lună. Adică vreo 30 de euro pe zi. Vrei mai mult, muncește pentru mai mult. Banii nu pot să fie la liber, așa. Că banii sunt greu de făcut. O mie de euro, niciun leu în plus. Ei trebuie să realizeze care e valoarea banului. Banii se fac greu și-atunci când îi faci trebuie să ții de ei. Dacă sunt fără limită, nu le știi valoarea. Ei trebuie să știe ce înseamnă un euro. Și nu știi decât atunci când ți-i gestionezi singur. Nico, de exemplu, are 500 de euro pe lună de la club. Jucătorii care au făcut 16 ani semnează pe un salariu de 500 de euro. Cu asta a trăit. Mănâncă la club, îi plătesc eu cazarea, în rest - 500 de euro pe lună. Are 8.000 de lei în cont strânși. Vrei mai mult? Joacă la echipa mare și schimbăm contractul. 

- Interesant, va ajunge să-și negocieze contractul cu tine, cu propriul tată. 
- Păi acum urmează să negocieze cu mine. Bine, e cam la impuse, o să-i spun "ăsta e contractul, semnează-l", că eu știu care e valoarea pe care trebuie să semneze.

- Apropo de copii. Cum le-ai povestit episodul din 2014, cu condamnarea? Tu ai tratat acel episod demn, n-ai contestat condamnarea deși ai spus că ți s-a părut nedreaptă, dar ai dus-o pe picioare, mândru ca un oltean, cum se spune. Totuși, lor cum le-ai prezentat-o? Te-ai temut că te vor privi altfel?
- A fost cel mai greu moment din toată povestea zilei fatidice. Când au venit copiii de la școală. Ei nu aflaseră, s-a dus Marilena, soția lui Gică, să-i ia de la școală. Și când au intrat în casă, era înmormântare, era plin de rude, prieteni, lumea era plânsă. Și s-au speriat. Au crezut că a murit cineva. Atunci i-am luat de mână și i-am dus în cameră.

- Dar ulterior lor le-ai povestit că ai făcut o greșeală și ai ajuns în situația asta sau că a fost o nedreptate și nu trebuia să se întâmple așa?
- Din păcate, nu le-am spus niciodată ce aș fi vrut eu să le spun. Pentru că nu vreau să își schimbe gândirea vizavi de o anumită zonă. Am lăsat lucrurile să treacă, ei s-au maturizat enorm în acea perioadă, le-a fost foarte greu. 

Îmi aduc aminte că fata mea, în fiecare dimineață când se trezea, își desena o inimă aici, pe deget, lângă ineluș, pentru că îi era dor de mine. Veneau în fiecare lună la mine. A fost o perioadă foarte grea și pentru ei, dar ce nu te omoară te întărește. 

- Uite, Mutu spune foarte apăsat în cartea lui că e frustrat de faptul că oamenii nu-l privesc acum și nu-l vor privi niciodată doar ca pe fostul mare fotbalist Mutu, ci și ca pe cel care a comis-o într-un scandal cu droguri. Simți și tu aceeași apăsare, aceeași neîmplinire pentru că oamenii nu te vor privi niciodată doar ca pe fostul mare fotbalist Gică Popescu, ci și ca pe fostul mare fotbalist condamnat pentru evaziune fiscală?
- Nicidecum! Imediat ce s-a terminat povestea asta, eu am văzut o reacție a oamenilor față de mine mult mai pozitivă decât înainte. Lumea nu e proastă, Cătălin!

- Te consideri o victimă?
- Nu ...

3 ani, 1 lună și 10 zile de închisoare a fost condamnarea lui Popescu, cea mai mică dintre toți cei anchetați în Dosarul Transferurilor. El a fost eliberat în noiembrie 2015, după 20 de luni de detenție

Gică Popescu: „Judecătorii sunt oameni, și ei pot greși. Eu cred că atunci s-a greșit”

- Altfel spus, îți pare rău că te-ai băgat în povestea aia de impresariat?
- Pentru mine e un subiect închis, pentru că dacă tot timpul revenim și discutăm de povestea aia nu se închide niciodată. Viața nu e totdeauna cum vrem noi să fie. Îmi pare rău că am candidat. Atât mai spun: îmi pare rău că am candidat atunci. 

- Deci nu îți pare rău că te-ai băgat în povestea impresariatului cu frații Becali.
- A, îmi pare rău ...  

- Că asta a fost sursa problemelor, așa au apărut banii nedeclarați.  
- Nu intra în zona asta, că nu știi subiectul, crede-mă. Dacă vă uitați la documente, ele spun altceva. Dar repet, nu vreau să comentez acum decizia. N-am comentat-o niciodată și n-o voi comenta. Asta a fost decizia instaței. Nu contează ce credem noi, nu contează până la urmă nici măcar adevărul. Contează ce crede instanța. Instanța a decis așa, asta e. De asta avem instanțe în România, să ne supunem deciziilor și să le respectăm. 

Eu am respectat, n-am făcut niciun fel de comentariu legat de decizia de atunci. Spun că este una nedreaptă și o să merg până în groapă cu convingerea asta, pentru că eu știu foarte bine, nu știe nimeni ca mine ce s-a întâmplat. O decizie nedreaptă. Dar și judecătorii sunt oameni, și ei pot greși. Eu cred că atunci s-a greșit. 

- Bun, ca să închidem discuția de astăzi cu ceva legat de fotbal, aș vrea să încercăm să facem o echipă Best of cu cei mai buni fotbaliști alături de care ai jucat în cariera ta. Începem cu portarii: Taffarel, Vitor Baia, Bogdan Stelea.
- Lipsește van Breukelen. 

- Da, poate am mai uitat unii.
- Îl prefer pe Taffarel.

- Trecem la fundași. Și trebuie să fii atent, că dacă alegem un sistem cu 4 fundași, îți rămân mai puține variante pentru atac, unde sunt nume foarte grele. 
- Centrali Blanc și Sol Campbell. Laterali Dan Petrescu și Sergi. 

- Trecem la mijloc, unde avem Hagi, Figo, Ilie Dumitrescu, Guardiola, Luis Enrique, Prosineski, De la Pena, Bakero, Amor.
- Guardiola, Hagi, Figo. Rămânem cu aștia trei, că sunt prea buni în față. Romario - Ronaldo - Stoichkov.

- Ăștia 3 erau primii și pe lista noastră. Pe lângă ei mai rămân Klinsmann, Lăcătuș, Jardel, Sheringham, Răducioiu, Hakan Sukur, Adi Ilie.
- Da, Klinsmann, Lăcătuș și Sheringham, rezerve. Mijlocul și atacul sunt senzaționale!

Gică Popescu: „Cruyff, numărul 1! Un vizionar”

- Hai să mergem și la antrenori.
- Nu, aici e clar: locurile 1, 2 și 3, Cruyff. El a fost numărul 1 de departe. Un vizionar! Antrenorul care te face să crezi că acest microfon e albastru, chiar dacă tu-l vezi că e roșu, și omul care dă încredere jucătorului așa cum n-am văzut la niciun alt antrenor. Când m-am dus să fac prezentarea, mi-au zis "vrea să te cunoască Cruyff, să vă salutați, să îți spună programul de pregătire". 

M-am dus, "salut, sunt Popescu", "salut, Gică". În olandeză vorbeam cu el. Și m-a întrebat "Știi de ce te-am adus?". "Mister, ca să joc, nu?". "Nu ca să joci, ci ca să faci diferența! Noi nu luăm jucători străini aici ca să joace, ci ca să facă diferența. Succes!". Și a plecat. Mamă, m-a luat din prima ... 

- Te-a obligat din start să te ridici la un anumit nivel. 
- Eu eram accidentat, făcusem ruptură musculară la Tottenham, am început pregătirea singur, m-am antrenat trei săptămâni și la primul meci amical pe care îl jucam m-a pus căpitan de echipă! Era tricoul cu numărul 5 și când am văzut lângă el banderola și fanionul, i-am zis cuiva "ia astea de-aici, că e o greșeală". "Nu, nu, tu ești căpitan de echipă". 

La primul meci! De ce? Să mă responsabilizeze, să-mi dea încredere. Și am jucat primul meci, la Groningen, senzațional cu banderola pe mână. Așa am debutat eu la Barcelona! 

- Ne întoarcem la ce spuneai mai devreme și anume că problemele fotbalului românesc vin de la antrenori, care nu reușesc să responsabilizeze jucătorii, să-i facă să progreseze și să creadă în ei. 
- Absolut! Marea problemă a fotbalului românesc este lipsa curajului. Asta ține de educația personală a fiecăruia dintre ei. Nu trebuie să le fie frică! Au dovada vie că se poate, performanțele noastre sunt dovada vie că nu contează că ești român sau brazilian. Noi am dominat vestiare importante, am făcut performanță. Eu, Hagi, Petrescu, Belodedici, Lupescu, toți care am jucat pe afară am făcut performanță. Băi, aveți dovada că nu suntem cu nimic mai prejos!

- Deci nu e o problemă de ADN, ci de atitudine. 
- De atitudine. Și de ce doriți de la viață, ce obiective vă propuneți. Dacă vă propuneți să faceți 200-300, 500.000 de euro, să vă întoarceți să vă luați un apartament, o mașină și gata ... Nu! Cu cât obții mai multe performanțe, să vrei mai mult și mai mult și mai mult! Să urci, să urci, să urci! Atunci ești performer. 

Messi câte Baloane de Aur are? Putea să se oprească după trei? Cristiano nu se oprește, are 37 de ani. Dar continuă să joace și sunt motivați, Vor performanță. Asta înseamnă să fii performer. Faci câteva sute de mii și gata, acasă ... Nu! 

Eu mă ofticam când câștiga Hagi trofeul de Fotbalist al Anului. Îi spuneam mereu: "Băi, eu când mă trezesc pe 1 ianuarie, vreau să fiu mai bun decât tine". Și sunt mândru de cele 6 trofee ale mele, pentru că au fost obținute în competiție cu cel mai bun din istorie. Să-l bați pe cel mai bun din istorie de șase ori înseamnă că ai reprezentat ceva.

- Gică Popescu

VIDEO Gică Popescu, invitat la „Profu' de sport” (podcast integral)