GSP.RO  »  GSP SPECIAL  »  GOLDEN FOOT

”Regele” va fi primul român pe Promenada Campionilor: "Deci Hagi a fost cineva!"

Hagi ţinînd în braţe cel mai valoros trofeu pe care l-a cîştigat ca fotbalist, Supercupa Europei, luat şi cu Steaua în 1987, dar şi cu Galatasaray, în 1999
Hagi ţinînd în braţe cel mai valoros trofeu pe care l-a cîştigat ca fotbalist, Supercupa Europei, luat şi cu Steaua în 1987, dar şi cu Galatasaray, în 1999

Articol de - Publicat vineri, 18 septembrie 2015 00:00

Aceasta a fost reacţia pe care a avut-o ieri Gică Hagi, rugat de Gazetă să dezvăluie sentimentul care l-a încercat după ce a aflat că va primi premiul Golden Foot din partea Prinţului Albert.

Începînd de luni, un român va intra în copia europeană a celebrului Hall of Fame american. Gică Hagi va fi premiat de Prinţul Albert de Monaco cu titulatura de Golden Foot şi "Regele" se va alătura unor nume grandioase din fotbalul mondial:  Maradona, Pele, Eusebio, Zidane, Di Stefano, Platini, Best, Ferenc Puskaş, Zico, Ronaldo, Romario, Beckenbauer.

Ceremonia va avea loc luni şi în cadrul ei Hagi îşi va imprima talpa piciorului pe aleea denumită special "Promenada Campionilor". Ieri după-amiază, Gazeta l-a sunat pe Hagi, care a comentat cîteva minute, în ciuda faptului că era extrem de răguşit:

- Domnule Hagi, care a fost primul sentiment pe care l-aţi avut după ce aţi aflat că veţi primi Golden Foot.
- De împlinire. Vă spun sincer că sînt atît de bucuros şi simt o atît de mare satisfacţie încît parcă nu-mi mai doresc nimic. Mă simt împlinit că iată, la 50 de ani, vine o astfel de imensă distincţie.

- Ştiţi că o să fiţi lîngă Maradona, Pele, Zidane...
- Da, da, ştiu...(rîde)...Vezi, tocmai de-asta spun că simt o mare încununare a ceea ce am făcut în fotbal. Deci Hagi a fost cineva. Cred că e singurul lucru care îmi lipsea după toată cariera pe care am avut-o. Să intri într-un astfel de loc mi se pare fantastic. Repet, mă simt împlinit.

- Credeţi că a contat şi acel gol pe care l-aţi marcat chiar la Monte Carlo în Supercupa din 1987?
- A contat toată cariera mea, nu un singur gol. Vezi lista de care mi-ai spus mai devreme, nu cred că a intrat cineva doar pentru un gol, ci pentru tot ce a făcut în şi pentru fotbal, ca fotbalist.

- Vă ştiţi cu Prinţul Albert, v-aţi mai întîlnit cu el?
- Nu, nu mă ştiu cu el, dar abia aştept ziua de luni, cînd ne vom vedea.

39este mărimea pe care Hagi o poartă la picior, mai puţin ca el, dintre cei decoraţi deja cu Golden Foot, are doar Maradona, care purta  38

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
cpt.ahab
cpt.ahab  •  18 Septembrie 2015, 13:26
Postat de mccrya pe 18 Septembrie 2015, 10:02

E trist ca sportivi ca Hagi sunt mult mai apreciați în afara tarii decât pe plan intern. Dar cum romanul se pricepe la toate, mai ales în fata tastaturii, nu trebuie sa ne mai mire nimic. Respect Gica Hagi!

Hagi, M. Lucescu, Halep, Ilie Nastase si multi alti romani care ne-au facut si ne fac cunoscuti in lume si prin altceva decat prin infractiuni, sunt injurati, luati peste picior sau ignorati. In schimb, sunt destui care fac spume la gura daca indraznesti sa contesti suprematia mondiala a unui Maradona, Cr. Ronaldo sau mai stiu eu cine. Bizara natie mai suntem! Hagi a fost un fotbalist exceptional, eu il consider cel mai bun produs al fotbalului nostru si merita toate aprecierile! Evident, o sa-l taxez si eu atunci cand o va lua pe aratura in postura lui actuala de patron-antrenor-tatic-de-fotbalist-angajat-cu-banderola!:)))))))) Dar pentru fotbalistul Hagi, jos palaria!

valentinn10
valentinn10  •  18 Septembrie 2015, 10:35

FRUMOS , tu meritai din plin sa ti se-ntample acest lucru .Tu , marele HAGI alaturi de nestematele fotbalului mondial .BRAVO si sa fii sanatos

mccrya
mccrya  •  18 Septembrie 2015, 10:02

E trist ca sportivi ca Hagi sunt mult mai apreciați în afara tarii decât pe plan intern. Dar cum romanul se pricepe la toate, mai ales în fata tastaturii, nu trebuie sa ne mai mire nimic. Respect Gica Hagi!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează