Articol de GSP - Publicat vineri, 13 mai 2022 22:24 / Actualizat vineri, 13 mai 2022 22:43
Cu mai puțin de două luni înainte de a-i expira contractul, Kylian Mbappe (23 de ani) păstrează tăcerea în privința viitoarei sale echipe. În cazul în care francezul o va părăsi pe PSG, parizienii știu deja spre ce atacant își vor îndrepta atenția.
Chiar dacă francezii vor ca Mbappe să rămână la PSG, cotidianul Marca anunță că șefii parizieni au luat în calcul o posibilă despărțire, căutând variante de înlocuitor.
Darwin Nunez, dorit la PSG
Darwin Nunez este ţinta prioritară a celor de la PSG în cazul despărţirii de golgheterul echipei, care ar putea pleca de pe „Parc des Princes” în această vară, dacă nu va ajunge un acord în privinţa prelungirii contractului său.
34 de goluria reușit Darwin Nunez pentru Benfica în toate competițiile sezonului 2021/2022
Darwin Nunez este un om de bază la Benfica, iar evoluțiile sale au atras atenția marilor cluburi din Europa.
Darwin Nunez, clauză de reziliere de 150 de milioane de euro
Potrivit sursei menționate anterior, Benfica i-a fixat o clauză de reziliere în valoare de 150 de milioane de euro, însă clubul portughez ar fi dispus să își reducă pretențiile.
PSG are concurență pentru fotbalistul cu cele mai multe goluri în acest sezon de Primeira Liga (26), Barcelona, Atletico Madrid, Manchester United sunt și ele pe urmele atacantului uruguayan.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Spalletti le răspunde fanilor care i-au furat mașina: „Anul viitor îmi iau rulotă”