EXCLUSIV VIDEO Chinurile unei finale cu aur mondial pentru România: „Mi s-a înnegrit privirea, îmi venea să vomit, dar nu puteam să o fac. Eram în cursă” + Momentul de cumpănă al Gianinei Beleagă

La nici 25 de ani, Gianina Beleagă este deja de două ori campioană mondială în proba de dublu vâsle, categoria ușoară, alături de Ionela Cozmiuc. În direct la GSP Live, sportiva născută într-un sat din Bucovina a povestit în detaliu cursa care le-a adus primul titlu mondial la senioare, la Sarasota, în 2017. Relatarea Gianinei Beleagă este absolut impresionantă și documentează toate momentele dificile peste care a trebuit să treacă pentru a deveni campioană mondială. 

- Gianina, toată lumea vede partea strălucitoare a medaliilor voastre. Povestește-ne culisele cursei de la Sarasota, în 2017, primul vostru titlu mondial, dar fă-o cu detalii, ca și cum ai scrie în carte. 
- Cu un an înainte, în 2015-2016, am trecut printr-o perioadă foarte grea pentru barca noastră. Începusem să fac o mișcare ciudată, o mișcare parazit, specialiștii spuneau că e pe bază neuronală.  

- Ce mișcare?
- Parcă uitasem să vâslesc și nu mai puteam să-mi dau comandă să împing în picioare. Luam toată presiunea pe mâini, începeam să iau presiunea pe gât. Credeam că s-a terminat cariera mea din canotaj. Plângeam foarte mult, vorbeam foarte mult cu psihologul, aveam nevoie de asta. Au venit specialiști, mi-au pus electrozi pe corp să vadă dacă am ceva probleme, dar nu găsit nimic. 

MOMENTUL DE CUMPĂNĂ, POVESTIT ÎN DIRECT LA GSP LIVE DE GEANINA BELEAGĂ

- Care era explicația? 
- Psihic, probabil. Am scăpat de ea pur și simplu.  

- Ce efect nociv avea mișcarea asupra bărcii voastre? 
- Nu mai trăgeam egal. Destabilizam barca. Îi îngreunam Ionelei (n.r. - Ionela Cozmiuc, colega din echipajul dublu campion mondial) efortul. Trebuia să tragă și pentru mine. Eu nu puteam să-mi car greutatea, să o ajut. Plus că aveam dureri foarte mari în zona gâtului, în zona umerilor. Am reușit să scap de ea când am ieșit pe apă. Ne-am calificat la Jocurile Olimpice din 2016, dar îmi era frică să nu apară iarăși în iarnă.  

- Și? 
- A apărut iar când trăgeam la ergometru. În al doilea an, în 2016-2017, mi-a apărut iarăși în iarnă, dar nu am mai disperat atât de tare. Am început să mă antrenez cu mișcarea aia. La ieșirea pe apă, a dispărut iar. Dar a dispărut cu puțin timp înainte de Europene.  

- Asta ce însemna? 
- Ne era frică. Ne temeam că barca nu va mai fi la fel de rapidă. Aici mai era o problemă. Suntem doar două canotoare la categoria ușoară în țară. Dacă se întâmplă ceva cu una, apelăm la o rezervă, dar este o fată foarte tânără. 

Gianina Beleagă: „Mi s-a înnegrit imaginea!” 

- Dar ați ajuns cu bine totuși la competiții în acel an 2017… 
- Da, dar antrenorii ne spuseseră că dacă nu câștigăm la Mondialul de tineret, se gândesc dacă ne duc la cel de seniori. 

- Practic, era o presiune și mai mare. Tu erai deja sub presiune. 
- Da, dar eram amândouă sub presiune. Era, însă, pe bună dreptate, era ultimul an de Under23 și trebuia să-l dominăm dacă aveam pretenții la seniori. Am câștigat acel Mondial de tineret, apoi și Europenele de tineret și a venit Mondialul de seniori. Unii credeau că suntem deja obosite, dar antrenorul Mircea Roman a avut încredere în noi. Știa că suntem nebune.  

CURSA DE AUR DE LA SARASOTA, POVESTITĂ ÎN DIRECT

- Care e povestea acestui titlu? De aici am plecat. 
- Am luat fiecare cursă pe rând, nimeni nu a pus presiune pe noi. Am ajuns în semifinale, iar aici, până în ultimii 100 și ceva de metri, erau patru bărci care mergeau în paralel. Parcă abia plecaseră din start. Și doar trei mergeau în finală. 

- Ce s-a întâmplat în barca voastră când erați toate cele patru bărci la egalitate? 
- Eu nu mai vedeam. Mi se întâmplă des ca în ultimii 300-400 de metri să nu mai văd. Mi se înnegrește imaginea. 

- Cum adică? Care e explicația? 
- Nu se mai oxigenează creierul suficient.  

- Nu există un pericol? 
- Nu. Mi-am făcut analize, mi-am făcut teste. Totul e în regulă. Poate că suntem mai slabe, poate căldura. Plus că eu am probleme cu ochii, am miopie.  

- Stai puțin. Ți se înnegrește imaginea, dar mai vezi totuși blurat, nu!? 
- Nu. Uneori nu văd nimic.  

- Corpul tău vâslește mecanic?
- Da, vâslesc în continuare. E Ionela acolo. Sunt însă doar câteva secunde. Dar odată eram la simplu, la Snagov, și mai aveam vreo 700 de metri. Și lacul nu e drept. Vedeam că mi se înnegrește imaginea, m-am uitat în spate să văd direcția și balizele și mi-am zis: “Ok, trage drept!”. Și am încercat să trag cu presiune egală pe ambele vâsle. Nu mai vedeam nimic.  

- Erai ca o persoană nevăzătoare pusă într-o barcă de canotaj… 
- Da. Am trecut printre balize, deși pe una am luat-o cu vâsla. Dar a fost ok, a contat doar că am făcut un timp foarte bun. 

CHINURILE CURSEI, DESCRISE DE BELEAGĂ ÎN DIRECT

„Mulți plătesc să simtă ce simțim noi gratis la start” 

- Să ne întoarcem în barca din semifinale, înainte de finiș… 
- Da, nu mai vedeam. Deja simțeam că îmi vine să vomit, dar nu puteam să fac asta, mai aveam de tras. Atunci, am rupt ritmul. Așa suntem învățate. Cum e finișul de la atletism. Ne-am îndepărtat de celelalte bărci și am ieșit pe doi. Așa am prins un loc în finală. Ăsta era obiectivul federației, finala. Dar până să ajungem la ponton, după finiș, am vomitat de vreo cinci ori, au venit medicii acolo. A vâslit Ionela până la ponton, eu nu mai puteam vâsli. Nu e normal să fie așa, ar fi aiurea să spun asta, dar se mai întâmplă pentru că efortul e foarte mare.  

“Culoarele favorite, adică ale echipajelor cu timpii cei mai buni din semifinale, sunt cele din mijloc. Când vântul vine spre față, acolo bate cel mai tare și te împinge. Când e, însă, vânt invers, culoarele favorizate sunt mutate spre margine, ești mai ferit”
- Gianina Beleagă, dublă campioană mondial de canotaj 

- Și deshidratarea era mare. 
- Da, dar finala era peste două zile, aveam timp să spăl efortul din semifinală. Așa spunem noi, să spălăm efortul. Adică, să eliminăm acidul lactic din mușchi.  

- Povestește-ne finala. 
- Am făcut cântarul cu două ore înainte. Ne încălzeam lângă barcă, au venit ziariști, oameni din stafful nostru, să ne ureze baftă, să ne spună să nu avem emoții. Dar noi aveam niște emoții…Eram cele mai mici de acolo, era prima noastră finală mondială la senioare. A venit domnul Roman și ne-a zis: „Haideți, fetelor, cu mine. Mă stresează pe mine numai când îi văd”. Apoi ne-a zis: “Pentru mine, voi v-ați îndeplinit obiectivul, v-ați calificat în finală. Ce e aici e bonusul vostru. Nu uitați însă că sunteți pregătite!”. Ne-a luat din presiune. Din păcate, la curse e o presiune pe care mai mult ne-o punem noi. 

- Cum o simți tu? 
- Începi să nu mai asculți. Cumva, încerci să o blochezi la nivel de gând, șoaptă, dar e acolo încontinuu. Până la urmă, însă, asta e ceea ce își doresc toți sportivii. Nu contează doar traseul,  contează și destinația, acel fruct de la finalul traseului.  

- Ați scăpat de presiune, dar mai aveați cursa… 
- Da, la start e un sentiment pe care nu-l pot descrie. Nimeni nu vorbește, toți așteaptă acel semafor verde. Mă gândesc că unii oameni plătesc să se arunce cu parașuta, să escaledeze munți, să facă activități extreme, dar noi avem acel sentiment gratis la start. Făcând ce ne place.  

- Cât de important e startul?
-  Pfff…la nivelul ăsta, la care în 20 de sutimi de secundă ești ori cu aur, ori al patrulea, contează enorm. E crucial. Dacă apuci să iei startul bine și ești cu plutonul sau ai avans, poate să-ți dea medalie. Doar startul. Valorile sunt foarte apropiate la noi. 

Secretul startului: doar 15 lovituri puternice 

- Cum a fost startul vostru? 
- A fost unul dintre cele mai bune. Nu te uiți dreapta, stânga, ești atent să iei un start bun și să intri în viteză. Nu e bine nici să ai un start lung. Acumulezi foarte mult acid lactic în mușchi și ți se blochează. Primele 15 lovituri sunt gratis, așa le spunem noi. Atunci consumi încă din rezerva de glicogen, nu simți efortul, și loviturile de vâslă trebuie să fie maxime. Apoi, trebuie să fii foarte atent, să nu ții acea intensitate. Dacă nu ești atent, nu mai poți. Tu îți dorești, dar nu îți mai dă voie organismul. Noi am luat startul cu plutonul. Domnul Roman ne-a zis după că nu îi mai era frică după ce a văzut startul, știa că a doua mie, adică a doua jumătate a cursei, e mai bună la noi. 

- Cât e distanța cursei? 
- Doi kilometri. Un start durează 250-300 de metri, apoi intri în ritmul cursei. Apoi, apare altă problemă. Cum îți dai seama pe ce loc ești.  

- Cum îți dai seama? 
- Sunt șalupe care te filmează. Șalupa stă pe culoarul primului clasat. La început, șalupa nu era pe culoarul nostru, dar după 700 de metri a venit la noi. Am zis: “Suntem bine!”. Când ești în față, involuntar poți mai mult. Simți cursa mai ușoară decât când vezi adversarii înaintea ta. Mă uitam pe GPS, vedeam viteza și încercam să țin ritmul sus. Mă uitam cu coada ochiului și vedeam că le depășim pe favorite, pe neozeelandeze.  

- Apoi? 
- Am trecut de mie și am început să auzim de pe mal. Se înțelegea tot, deși era mult zgomot. “Hai, Gianina, hai, Ionela!”. Apoi am început să rupem ritmul. 

- Când începe nebunia asta? 
- Cam pe ultimii 300 de metri. După start, ajungem cu acidul lactic la 80 la sută, păstrăm cursa la nivelul ăsta, pentru ca restul de 20 la sută să-l încărcăm la finiș.

- Asta e rezerva voastră de energie, cumva… 
- Cam așa. Ajungi la 100 la sută în vreo 40 de secunde. Asta înseamnă 250 de metri, 300. 

 - Asta e explicația științifică… 
- Da. Dar și asta se poate antrena. Noi am făcut-o. La antrenamente, avem ruperi de ritm la finiș. Dar eu, fără să-i spun Ionelei, ridicam distanța cu 10 metri la fiecare antrenament. Ajungeam să rupem ritmul de la 400 de metri. 

- Și Ionela ce a zis când a aflat? 
- (Râde). Nu are ce să facă. 

-  Ai folosit un truc pentru a scoate mai mult din colegă.
- Da. Dar se întâmplă des. Uneori, într-o barcă, una nu mai poate. De multe ori, eu sunt aia care nu mai poate fizic. Dar eu sunt obligată să rup ritmul la final, chiar dacă nu ridic forța, ci doar cadența. Poate mai poate Ionela, orice rezervă de energie de acolo trebuie fructificată la maximum. Că e a mea, că e ai ei, e a amândurora până la urmă. 

„Am vâslit 144.000 de kilometri! Wow” 

- Când ai realizat că ați câștigat? 
- Nu am realizat. Știam că am luat medalie. Ionela văzuse pe ecrane că am câștigat și se bucura pentru titlu. Eu, pentru medalie. Când am aflat că am terminat primele, nu mai simțeam nimic, durere, nimic. I-am văzut pe antrenori pe mal cum își aruncă bicicletele și se îmbrățișează. Plângeau, ei care uneori te stresează cu toate cerințele. Atunci, îi vezi ca pe niște copii. Am început și noi să plângem. Sunt niște senzații unice.  

 DISTANȚA PARCURSE DE BELEAGĂ ÎN CARIERĂ, CALCULATĂ ÎN DIRECT

- După finiș, ți-a mai fost rău?
- Da, dar nu atât de tare ca în semifinală. La Plovdiv, în 2018, nu mi-a mai fost deloc. De la momentul când ajungi pe ponton până la premiere trec vreo 10 minute. Se mai desfășoară o cursă. Și ai timp să-ți revii atunci, să nu urci leșinată pe podium. 

- Ce simți în acele 10 minute? 
- Ți-e rău, nu poți să stai în picioare. Nu vezi bine. Tu râzi, dar nu poți să te bucuri foarte mult. Abia după ce îți revii, realizezi. Am realizat ce am făcut abia când am ajuns amândouă în cameră, acolo ne-am bucurat a doua oară. Ne-am îmbrățișat. 

Faptul că nu am câștigat la Linz, anul trecut, ne-a maturizat. Au fost multe lucruri în spate. Culoarul prost, vântul, poate și presiunea că eram de două ori campioane. Dar poate e mai bine așa, am făcut un pas înapoi. Privim situația altfel
- Gianina Beleagă, dublă campioană mondial de canotaj

- Câți kilometri crezi ai vâslit în cariera ta? Cu aproximație… 
- Nu am idee. Fac 20, 30 de kilometri pe zi. Vara ies de două ori pe apă, deci câte  40 și ceva de kilometri. Pe zi. 

- Câte zile pe an? 300? 
- 350. Dar haide să spunem 300. Înseamnă 12.000 de kilometri pe an. 

- Și faci asta de câți ani?
 - De doisprezece ani. 

- Asta înseamnă 144.000 de kilometri. 
- Wow! Plus bicicletă, plus alergare, plus kilograme ridicate. Pe alea cine le ridică?! Sunt foarte mulți kilometri, dar merită toți. Uneori mă gândesc că ar fi trebuit să fac mai mulți. 

16.500 kilometrieste lungimea rutei maritime între Constanța și Tokyo, cu trecerea prin Canalul Suez. Cu cei 144.000 de kilometri vâsliți în carieră, Gianina Beleagă ar fi străbătut drumul de aproape 9 ori