Articol de GSP - Publicat sambata, 16 octombrie 2021 11:53 / Actualizat sambata, 16 octombrie 2021 17:20
Cătălin Moroșanu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați sportivi pe care i-a avut România. Poreclit „Moartea din Carpați”, luptătorul și-a spus toate secretele la „Prietenii lui Ovidiu”.
- Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.
- Care a fost cea mai mare bursă pe care ai încasat-o?
- De exemplu, Beni Adegbuyi se luptă și pentru o sută și ceva de mii de euro. Eu cel mai mult am luat 50.000 de dolari, la un singur meci. Din bani trebuia să plătesc absolut tot, antrenor, taxe, impozite... Nu știu dacă rămâneam cu jumătate, dar astea erau prețurile pe piață. Nu sunt bani ca în boxul profesionist sau ca la UFC în America. Noi suntem în România, puțin mai sărăcuți. În funcție de palmaresul tău și de ce adversari ai învins, primeai o anumită bursă. Am avut 64 de meciuri în total, toate la profesioniști. Am avut, cred, și vreo zece înfrângeri.
- Ai avut și meciuri pierdute prin KO?
- Două urâte. Mi-am luat un genunchi de la Freddy Kemayo sub ochi, am căzut jos, bang! M-am trezit, m-am ridicat, curgea sângele pe față. Este un șoc când ești lovit așa. Nu vezi stele verzi, dar nu mai știi absolut nimic. Spui niște fraze și nu știi ce-ai spus. După un KO din ăsta ai dureri de cap cam două, trei zile. Ești praf! Nu trebuie să bei alcool pentru că nervii trebuie să se refacă în cap. Sunt multe chestii medicale.
- Și al doilea?
- De la Errol Zimmerman, locul 4 mondial. În perioada aia participam la "Dansez pentru tine". Mă dusesem pentru două săptămâni și până la urmă am stat trei luni și jumătate. Dumnezeu cu o mână mi-a dat și cu una mi-a luat. Am câștigat "Dansez pentru tine" și după două săptămâni am avut meciul cu Zimmerman. Ăla era antrenat, cal de curse, eu veneam de la "Dansez pentru tine", de la tango. M-am luptat cu el pentru că aveam contractul semnat. Mi-am luat o lovitură în cap din prima repriză. N-am mai știut nimic de mine! Norocul meu că s-a oprit meciul, nu eram în stare de nimic!
- Tu ai făcut ani buni și rugby.
- Am jucat șase ani la Poli Iași, în prima divizie. Dar, la un moment dat, în clasa a 12-a, mama m-a pus să aleg între școală și sport. "Eu mi-am dedicat toată viața să te cresc, nu m-am dus în vacanțe, nu mi-am cumpărat haine sau mașini. Pentru tine și fratele tău, am investit în educația voastră. Dacă vrei să mă respecți pe mine ca părinte, te rog frumos să mergi pe calea facultății". Așa m-am înscris la Facultatea de Drept și m-am lăsat de rugby. Am suferit foarte mult. Eram aripă sau centru, dar îmi plăcea în grămadă. A fost un sport frumos și-l recomand pentru că e un sport de bărbați, care te disciplinează.
- Ai renunțat la rugby, te-ai dus la facultate. Cum de-ai ajuns la kickboxing?
- În anul 2. M-am înscris la o școală și după o lună de zile am început să-i bat pe toți. Atunci am ajuns la avansați și după șase luni mi-au zis: "Cătăline, nu vrei să faci un meci? Să vezi cum e? Hai la o preselecție de Local Kombat!". M-am luptat cu un bodyguard imens, de doi metri, eu eram micuț, 86 de kilograme. M-am dus ca la țară, așa m-am bătut! L-am învins p-ăla și toată lumea s-a mirat: "Cine-i moldoveanul ăsta, de unde a apărut?".
- Ai surprins pe toată lumea!
- Atunci m-au văzut Eduard Irimia, dar și Radu Pietreanu, care era la "Vacanța Mare". El mi-a pus porecla "Moartea din Carpați".
- El ți-a zis așa?
- Da... "Vai de capul meu, Radule... Cum să-mi spui așa?!". Acum îmi place, dar atunci, fiind la facultate, la Drept, venea profesorul și-l vedea pe "Moartea din Carpați"! Când luptam în străinătate eram "Carpathian Death". Am dus porecla în Australia, în America, în Asia. Pe tot globul pământesc. Mi-am mi-am atins țelul. Dacă muncești foarte mult și-ți implementezi în subconștient că vrei să ajungi undeva, o să ajungi. Dar este foarte important să ai disciplină, să muncești și să ai un drum clar către finalitatea proiectului tău.
- Când vezi adversarul căzut ai un sentiment de milă?
- Sincer? În momentele alea n-ai niciun sentiment de milă! Când urci în ring, știi de ce te urci. Suntem oameni asumați, sportivi de înaltă performanță. Nu am nicio milă. Doar dacă stă mai mult întins acolo mă duc să văd ce are. Dar dacă i-am dat una și a căzut, e pe jos, sunt cel mai bucuros. Ai în momentele alea o adrenalină și o dorință că nu mai ții cont. Pe mine emoțiile mereu m-au făcut mai puternic.
- Ai avut și un moment de rătăcire la Seul!
- Eu câștigam meciul ăla sută în sută! Luptam cu un coreean, Taiei Kin, campionul lor, o legendă. S-a jucat în Coreea de Sud, în 2009. Cred că erau zece mii de spectatori, toți țineau cu ei. Am câștigat prima repriză! În fiecare repriză e o lovitură de ciocan care te anunță că mai sunt zece secunde, apoi gongul de final de repriză.
- Ce s-a întâmplat?
- Eu am auzit sunetul, am crezut că-i finalul reprizei și m-am dus spre colțul meu. Atunci el a venit și mi-a dat una urâtă, pe nevăzute. Atunci n-am mai ținut cont de nimic și i-am dat... M-au descalificat un an de zile după gestul ăsta. Că în mintea mea îmi făcusem o poveste era doar vina mea, nu a lor. Eu am fost vinovat, iar ei au avut dreptate. În adrenalina și emoțiile de acolo, o fracțiune de secundă... I-am dat o bucată de nu s-a mai ridicat de acolo. A stat mult pe jos.
- N-ai avut probleme cu sponsorii tăi?
- La mine banii veneau de la sine. Am avut un sponsor foarte bun, care m-a susținut de la bun început. "Moroșanu, urmașul lui Ștefan cel Mare, te lupți cu brandul Cotnari în spate toată viața ta". Omul ăsta m-a susținut mereu să fac performanță. Peste tot în lumea asta pe mine mă interesa bursa, doar meciul.