GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  SUPERLATIVELE GSP 2009 / CEA MAI VECHE ANCHETĂ DIN SPORTUL ROMÂNESC

Dinastia

Articol de - Publicat duminica, 13 decembrie 2009 00:00

Dan Grecu şi Marius Urzică, alături de Marian Drăgulescu sînt singuri campioni mondiali ai României la gimnastică masculină. Primii doi au fost declaraţi şi cei mai buni sportivi în Ancheta Gazetei

Dan Grecu este primul medaliat cu aur din gimnastica românească. Se întîmpla la Varna în, 1974. Un aur care deschidea un drum încărcat de distincţii pentru gimnastica masculină, dar mai ales pentru cea feminină. În acelaşi an în care Grecu cîştiga finala de la inele, era numit sportivul anului în Ancheta Gazetei. "Cel mai emoţionant moment a fost cînd am urcat pe prima treaptă a podiumului şi mi s-a cîntat imnul. Cred că a fost poate cel mai frumos an al carierei mele. Am fost campion mondial, al treilea sportiv în Balcani", a spus Dan Grecu. Fostul antrenor al lotului masculin olimpic a mărturisit că păstrează aproape toate trofeele cucerite în aceea perioadă.

Cît despre anul 2009, Grecu spune că este al lui Marian Drăgulescu. "Pe baza rezultatelor obţinute, Marian e laureatul anului, dar trebuie ţinut cont  şi de faptul că avem campioni mondiali şi la box, şi la scrimă. Cred că ar trebui alcătuit un clasament mai altfel", a adăugat Dan Grecu.

Marius Urzică este primul şi, deocamdată, ultimul medaliat cu aur olimpic în istoria gimnasticii masculine şi al doilea gimnast, după Dan Grecu care  reuşea să devină campion mondial. La douăzeci de ani de la performanţa lui Grecu, Urzică obţinea aurul la Campionatele Mondiale de la Brisbane, la aparatul care l-a definit, calul cu mînere. Apoi, după patru ani, tot în Australia, de data aceasta la Sydney, gimnastul născut la Topliţa se încorona ca singurul campion olimpic al gimnasticii masculine. Tot în 2000 , Marius Urzică era desemnat şi cel mai bun sportiv al anului în Ancheta Gazetei

Al treilea  campion mondial al gimnasticii masculine este Marian Drăgulescu, care în acest an şi-a rotunjit palmaresul la opt titluri mondiale. Trei gimnaşti care au făcut istorie pentru România şi care au reuşit să continue munca predecesorului.

DAN GRECU / 26 septembrie 1950
Palmares:

Jocuri Olimpice: 1 bronz (1976, inele)
Campionate Mondiale: 1 aur (1974, inele), 1 argint (1979, inele), 1 bronz (1978,inele)
Campinate Europene: 1 aur (1975 ,inele), 1 argint (1973, inele)

MARIUS URZICĂ / 30 septembrie 1975
Palmares:
Jocuri Olimpice:
1 aur (2000, cal cu mînere), 1 argint (1996, cal cu mînere), 1 argint (2004, cal cu mînere), 1 bronz (2004, echipa).
Campionate Mondiale: 3 aur (1994, 2001, 2002, cal cu mînere), 1 argint (argint, cal cu mînere), 1 bronz (1995, cu echipa)
Campionate Europene: 3 aur (1994, 2000, 2002, cal cu mînere), 1 argint (1999, cal cu mînere)

3 titluri mondiale a cucerit Marius Urzică de-a lungul carierei sale, toate la cal cu mînere

1 medalie de aur mondială a cucerit Dan Grecu în cei 22 de ani de gimnastică

12 medalii de aur mondiale este palamaresul gimnasticii masculine

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri

Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele

Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează