GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  SUPERLATIVELE GSP 2012

Doar 8 din 18 şi-au votat antrenorii! » Preşedinţii din Liga 1 şi-au promovat fotbaliştii în Ancheta Gazetei, dar nu au încredere în propriii tehnicieni

Grigoraș
e singurul
tehnician care
a fost plasat
pe locul 1
de propriul
președinte,
Eugen
Pîrvulescu
de la Pandurii
Grigoraș e singurul tehnician care a fost plasat pe locul 1 de propriul președinte, Eugen Pîrvulescu de la Pandurii

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 decembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 21 decembrie 2012 18:55

Şefii de club nu au fost adepţii compromisurilor sentimentale, mergînd majoritatea pe mîna tripletei Mircea Lucescu - Dan Petrescu - Reghecampf. Ioan Horoba (Gaz Metan) îl vedea în 2011 pe Cristi Pustai al doilea în topul antrenorilor, acum l-a omis chiar din top 5!


Conducerea echipelor din L1 e cu ochii pe tehnicieni şi iarna se anunţă destul de tumultuoasă pentru băncile tehnice. Sau, mai mult ca niciodată, oamenii din vîrful ierarhiei cluburilor au devenit obiectivi. Cel puţin asta pare să reiasă din opţiunile de vot ale şefilor de club în Ancheta Gazetei 2012, la categoria "cel mai bun antrenor român". Aproape două treimi din conducători, 10 din 18, nu şi-au nominalizat tehnicienii între primii 5!

Citeşte şi: Ales antrenorul anului, Mircea Lucescu îi laudă pe Petrescu şi Reghecampf: "Nu-mi place să mă puneţi în calea antrenorilor tineri"

Stan nu prinde podiumul niciodată!
La Chiajna, Ioan Butoi nu îl vede pe Ilie Stan în primii antrenori români ai anului, iar ghinionul pare să se ţină scai de fostul stelist: nici în 2011, pe cînd antrena Steaua, Narcis Răducan nu l-a propus în top. Acelaşi Răducan nu arată să aibă încredere totală nici la finalul acestui an în atrenorul cu care lucrează, Viorel Tănase, pe care l-a lăsat în afara nominalizărilor.

În ciuda promovării cu Viitorul şi a unui tur de campionat rezonabil ca rezultate, Cătălin Anghel nu se regăseşte printre favoriţii lui Peniu, în vreme ce pentru Vasile Avram, aflat în conducerea Astrei, seria pozitivă a lui Sinescu nu se vede decît ca un foc de paie: tehnicianul mai are multe de demonstrat pentru a confirma în preferinţele fostului arbitru!

Pustai a căzut o dată cu echipa
M. Popescu (U Cluj), Contra (Petrolul), Hizo (Vaslui) şi Rada (Rapid) sînt alţi patru antrenori care fie n-au avut timp, fie n-au fost suficienţi de performanţi ca să cîştige un loc printre cei nominalizaţi de conducere.

În aceeaşi situaţie se mai află Nae Manea (Bistriţa), dar şi medieşeanul Cristi Pustai. Interesant e că Pustai fusese propus în 2011 de Ioan Horoba drept al doilea favorit la titlul de "antrenorul anului", iar acum a dispărut complet din listă, după un tur dezamăgitor al Gazului.

Şefi blînzi cu fotbaliştii
Cînd vine însă vorba de jucătorii echipelor pe care le conduc, şefii sînt mai îngăduitori. La categoria "fotbalistul român al anului", doar 6 dintre oficiali au ezitat să propună măcar unul dintre oamenii din curtea lor! U Cluj, Gaz Metan, Ceahlăul, Bistriţa, Chiajna şi Severin au propus un top 5 format exclusiv din jucători ai adversarelor din L1 sau stranieri. Ce-i drept, nici poziţia din clasamentul Ligii 1 nu le îndreptăţea la mai mult!

Cu toate astea, există şi echipe din a doua jumătate a clasamentului care au marşat pe oamenii lor: Prunea (Iaşi) l-a inclus pe Irimia printre opţiuni, iar Răducan (Oţelul) a surprins cu nominalizarea lui Laurenţiu Iorga!

6 conducători nu şi-au nominalizat tehnicienii în Ancheta Gazetei din 2011, în afara topurilor rămînînd Enache (Ceahlăul), Diniţă (Chiajna), Pană (Mioveni), Selymes (Astra), Isăilă (Sportul) şi Ilie Stan (Steaua)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  22 Decembrie 2012, 13:57

Ce articol slab ...este optiunea oameniilor ...fiecare avem dreptul la cate o parere ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează