Articol de GSP - Publicat marti, 19 mai 2015 16:18
Alex Găvan, alpinistul care a scăpat de avalanșele de pe Everest, a susținut azi o conferinţă de presă.
Acesta a decis să lanseze o campanie de ajutorare a victimelor cutremurului din Nepal.
Campania se va desfășura pe o perioadă șapte săptămîni și nouă zile, corespunzătoare gradelor primului cutremur care a afectat această țară în data de 25 aprilie.
"Este un proiect care deschide o perspectivă spre viitor, printre dărîmăturile și suferința din Nepal. Îi ajutăm astfel pe oamenii de acolo să își refacă viața și să își regăsească bucuria de a trăi", a declarat Găvan potrivit Agerpres.
Fondurile campaniei sunt strânse prin două modalități principale: SMS în valoare de 2 euro la numărul 8826, ori plata cu cardul pe site-ul http://alexgavan.ro/nepal.