GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  GOLGETERUL ROMÂNIEI A AJUNS ÎN LIGA A 3-A!

Declinul unui golgheter: «Aviatorul»

Articol de GSP - Publicat marti, 23 septembrie 2008 00:00

Golgeterul României din sezonul 2001-2002 îşi caută liniştea în anonimatul Ligii a 3-a. Uitat de blitzuri, Cătălin Cursaru traieşte fotbalul departe de rumoarea primei divizii. Cele 32 de goluri reuşite de atacantul băcăuan în primele sale două sezoane în elită îl recomandau drept unul dintre cei mai promiţători fotbalişti români. Dorit de Sporting, Hertha, Lille, Bordeaux sau Lens, Cursaru şi-a vîndut silit cariera pentru un contract.

De pe CNN la 1TV Bacău

La 8 ani de la debut, Cătălin se constituie în exemplu pentru tinerii care nu au cum să-i uite "dubla" din Ghencea (7 august 2000), "foarfeca" din meciul cu Dinamo (aleasã drept "faza zilei" de jurnaliştii de la CNN) sau golurile marcate Rapidului. Omul momentelor mari pentru Bacăul începutului de ani 2000 preferă să construiască. Ajuns la Aerostar alături de anonimii Carp, Bitiuşcă sau Varea, Cursaru încearcă să îşi lase amprenta pe retinele mult mai puţin pretenţioşilor telespectatori ai 1TV Bacãu, postul ce difuzeazã partidele disputate de "aviatori" pe teren propriu.

Duel de foc cu Focşaniul

Derby-urile de azi nu mai seamănă însă deloc cu cele din trecut. Vineri, 12 septembrie, "aviatorii" au evoluat pe teren propriu împotriva lui CSM Focşani.
"Părintele" Sdrobiş nu are linişte: "Cătăline, la valoarea ta, trebuia să ai cel puţin două goluri pînă acum! Azi marchezi neapărat!".

Jocul curge încîlcit, trădînd nivelul la care fotbalul le-a trimis pe cele două combatante. Minutul 13. Cursaru trece frumos de doi adversari, încearcă finalizarea, dar este blocat în ultimul moment. Doar 5 minute mai tîrziu, iese din nou în evidenţă. Sprint în bandă, dribling scurt, urmat de o reluare din 18 metri. Fără pericol însă. La pauză, 1-0 pentru gazde după golul lui Sofronie (43). "Dacã nu dã gol nici azi, s-a ars cu ãştia din conducere. Sã vezi urlete dupã meci!" se aude cugetarea cu iz de concluzie a unui suporter bãcãuan. Pare cã ştie ceva :) Reluarea aduce o cu totul altă desfăşurare de forţe.

În debutul reprizei a doua, secundul echipei, Vali Cioancă, îl "biciuieşte" în permanenţă pe Cursaru:
"Hai Cătăline, să atacăm mingea, stai aproape, să fii primul la ea mereu! Mişcă-te pe teren mai mult!"
Vali Geamăn, unul dintre fotbaliştii experimentaţi ai Aerostarului, nu este ocolit nici el de sfaturile lui Cioancă:
"Vali! Dirijează-i p-ăştia mici un pic, învaţă-i cum se iese la offside!"

Fanii prezenţi în tribune sunt amuzaţi de verva tehnicianului:
"Băi tată, da' nici dacă aveai staţie nu te auzeau băieţii aşa bine!"

"Aşa copile, n-ai tu ce cãuta printre ãştia!"

Cătălin? Din ce în ce mai implicat, mai atent, mai hotărît să găsească cifrul apărării adverse. Minutul 50. Preluare de efect la marginea careului, şut frumos din întoarcere, doar "peste". Scenariul se complică un sfert de oră mai tîrziu. Centrare bună de pe partea dreaptă, Cursaru le ia faţa fundaşilor focşăneni şi înscrie primul gol la Aerostar Bacău! Coechipierii se adună în jurul său şi nu îndrăznesc decît un timid "Bravo!". Golgeterul vrea mai mult. În minutul 85, primeşte un balon pe dreapta, rămâne singur cu Ivanciu, dar preferă assist-ul pentru juniorul Varea. 3-0. Acum, poate părăsi arena. Din păcate, nu-l mai aplaudă mii, ci doar cîteva zeci de suporteri. "Aşa copile, n-ai tu ce cãuta printre ãştia!" remarcã admirativ un fan, adãugînd tragic: "Trebuia sã fie în Champions League acum, nu aici cu cei mici!"

Bucuros, "Părintele" îl întîmpină, zâmbind pentru prima oară în această dupa-amiază: "Bravo Cătăline. Ai făcut de toate azi! Ai dat gol, ai recuperat, ai pasat. Acum pot să te îmbrăţişez!". :)

167 de jocuri şi 51 de goluri are Cursaru în Liga I

Cine este Aerostar?
Băcăuanii au fost preluaţi în pauza competiţională de Primăria Bacău şi au ca obiectiv promovarea în liga secundă. Pe lîngă Cursaru, la Aerostar mai evoluează foştii jucători ai FCM-ului, Apostol, Mavriche şi Geamăn. În ciuda unui debut ezitant de sezon, cei de la Aerostar nu au în minte decât accederea în eşalonul secund al României. După 5 etape, gruparea antrenată de Ghiţă Poenaru şi manageriată de Ioan Sdrobiş este pe locul 5 în Seria I a Diviziei C, cu 10 puncte, cu 5 în urma liderului CSM Râmnicu-Sărat. Victoria cu CSM Focşani a fost urmată de un alt succes, obţinut pe terenul lui CFR Suceava: 2-0, goluri Dutciuc şi Carp.

INTERVIU
- Cătăline, felicitări pentru meci. Povesteşte-ne cum ai ajuns la FCM Bacău în debutul carierei...
- Am jucat iniţial la Tricolorul Breaza. FCM Bacãu s-a arãtat interesatã de mine şi m-a achiziţionat în co-proprietate cu Astra Ploieşti. De aceea probabil n-am reuşit să plec apoi la altă echipă. Banii de pe transferul meu trebuiau împărţiţi între cele două cluburi...Aşa este viaţa uneori.

- Cum te pregăteai atunci înaintea derby-urilor din Divizia A?
- Nu făceam nimic deosebit, pur şi simplu dorinţa de victorie era uriaşă şi asta era suficient. Dinamo şi Rapid plecau rar cu puncte de la Bacau :) .

Transfer ratat

- S-a discutat in 2002 de o plecare a ta la Sporting Lisabona...
- Am avut oferte nu numai de la Sporting, ci şi din Franţa, de la Lille şi Bastia, şi din Germania de la Hertha Berlin...echipe bune.

- În 2005 ai dat probe la Brann Bergen şi norvegienii erau impresionaţi de tine. De ce nu s-a făcut transferul?
- Bergen este cel mai frumos loc în care am fost vreodată, iar acea săptămână şi jumătate de probe a fost cea mai plăcută experienţă din carieră. Antrenorul m-a dorit insistent, dar s-au cerut prea mulţi bani pe mine. Am aflat apoi că exista chiar şi ideea unei chete în oraş pentru realizarea transferului :) .

- Ai ajuns la FC Naţional apoi. Mai sperai să ajungi la o echipă mare din Bucureşti în acel moment?
- Nu îmi doream neapărat să plec de acolo, pentru că FC Naţional era o formaţie destul de bine cotată. Nu ştiu ce se s-a întîmplat atunci şi am retrogradat, deşi aveam o echipă foarte bună (n.r. din care făceau parte Florentin Dumitru, Erik Linkar sau Corneliu Papură).

"Salariu de 100.000 de euro? Poveşti!"

- S-a vehiculat la un moment dat că la Bacău aveai un salariu imens pentru acea vreme, de peste 100.000 de euro. Era adevărat?
- S-a vehiculat... :) Însã doar atît!

- De ce ai ales apoi Aerostar? N-ai avut oferte din liga întâi sau măcar a doua?
- Am ajuns în litigiu cu FC Naţional şi nu am mai stat acolo. Am acceptat pe loc oferta Aerostarului din trei motive: revenirea în Bacău, oraşul meu de suflet, obiectivele îndrăzneţe ale echipei şi prezenţa domnului Poenaru aici. Acum nici nu mă gîndesc la ratarea promovării; dacă nu ajungem în liga a doua înseamnă ca am venit practic degeaba.

- Care e diferenta între un fundaş de Liga I şi unul de Liga a III-a?
- Este o mare diferenţă. Aici trebuie să concurezi cu echipe care se apără în permanenţă, pe două linii, şi se joacă destul de dur. Trebuie totuşi să te adaptezi...

"Mi-a plãcut mereu Van Basten!"

- Reuşeai deseori execuţii deosebite în atac. Care este modelul tău de atacant?
- Pot să spun doar că întotdeauna mi-a plăcut Marco Van Basten, îl admiram de când eram mic.

- Care consideri că a fost cea mai proastă decizie pe care ai luat-o în carieră?
- Nu regret nimic până acum, poate doar perioada nefastă petrecută la Vaslui. Oricum, ştiu că puteam mai mult, dar acum, la 30 de ani, nu mai sunt chiar tânăr.

DECLARAŢII
Sorin Cîrţu (fost antrenor la FC Naţional): "Mă aşteptam la mai mult de la Cursaru, mai ales la ce perspective avea el, dar era greu să-şi mai revină din punct de vedere psihic după ratarea unor transferuri foarte bune. Poate dacă ajungea în Europa altfel ar fi stat lucrurile cu el. Imbecilităţile manageriale i-au ratat cariera, pentru că nu a fost lăsat să plece la timp" :( .

Gheorghe Chivorchian (fost preşedinte la FCM Bacău): "E adevărat că l-am luat pe Cursaru pe bani puţini, împreună cu Astra, dar mai târziu el nu s-a înţeles cu cluburile cu care şi-a negociat contractul".

"Zbir"

Juniorii Aerostarului sunt împietriţi de autoritatea "Profesorului" Ioan Sdrobiş, privindu-l cu mult respect de fiecare dată când drumurile pe marginea terenului li se intersectează. Sdrobiş îi priveşte pe cei mici, îşi întoarce iar atenţia spre meci şi spune mai mult pentru liniştea lui:
"Mie nu mi-a fost niciodată frică să joc cu tineri". Sdrobiş continuă "pledoaria" cu voce tare: "Uite, pe numărul 9, Munteanu, o să-l fac fotbalist mare, dar mai e de lucrat la el. L-a dorit şi Steaua la un moment dat, a fost a doua alegere a lor dupa tânărul Mustaţă. I-am zis totuşi că nu e bine să ajungă aşa repede la Steaua. Pe el l-am luat după mine peste tot pe unde am antrenat, dar mai sunt şi alţii. Uite, numărul 4, numărul 7..."
Mădălin tocmai reuşeşte o fază splendidă, încheiată cu un corner pentru băcăuani. Sdrobiş murmură: "Ce le face bagabontu' ăsta de Mădălin..." :)

Aici joacă fostul golgeter al campionatului nostru intern. Unul dintre puţinii golgeteri care nu au reuşit să prindă un contract în străinătate şi care acum lupta pentru gloria celei de-a treia echipe a Bacăului (!!), Aerostar.

Vezi o galerie foto de la meciul Aerostar - CSM Focşani 3-0 aici! (Bogdan Leonte)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”
Special

Gigi Becali, candidat AUR la parlamentare, a văzut rezultatele exit-poll-urilor și a reacționat cu un derapaj grolosan » Pe cine susține în turul 2
Stiri extrasport

Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză din turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (43)
 •  07 Decembrie 2008, 14:34

super fotbalist!sa nu uitam ca a iesit golgeterul romaniei jucand in provincie!geru o sa mai vedem vreunul!3 goluri la nationala in 3 meciuri,statistica meciurilor si statistica lui vorbeste pentru toti complexatii gen "iustin",care nu fac altceva decat sa arunce cu noroi in cariera unui om!bravo Cataline!cel mai mare atacant din Romania!

 •  26 Septembrie 2008, 00:15

excelent articolul:) f bun intradevar. pacat de el ca s'a pierdut pe drum din cauza unor zgarciti..nu merita asa cv un golgeter de liga nationala..chiar si in madagascar si tot ar fi mai apreciat

 •  25 Septembrie 2008, 23:40

pacat de el un jucator bun sal ajute dumnezeu sa ajunga inapoi unde ii e locul

Vezi toate comentariile (43)
Comentează
Close