Articol de GSP - Publicat luni, 08 aprilie 2013 00:00 / Actualizat luni, 08 aprilie 2013 23:22
Mijlocaşul lui Hamburg, Rafael Van Der Vaart, a anunţat de curînd că este într-o relaţie cu Sabia, o brunetă voluptuoasă. Nimic deosebit pînă aici, doar că Sabia este cea mai bună prietenă a soţiei sale, Sylvie, fiind şi ea încă măritată cu fotbalistul olandez Khalid Boulahrouz!
Încîlcita poveste a început cînd Sylvie şi Sabia au devenit amice, urmărindu-şi soţii evoluînd pentru Hamburg, acum mai mult de 6 ani. S-au declarat cele mai bune prietene, postînd de-a lungul timpului zeci de imagini pe site-urile de socializare, care arătau că îşi petrec aproape tot timpul împreună. Lovitura a venit după Anul Nou, petrecut tot cu Sabia, cînd Sylvie a aflat că Rafael a înşelat-o chiar cu prietena sa! Cînd l-a confruntat, Sylvie a fost agresată de soţul său, ulterior făcîndu-şi bagajele şi părăsindu-l.
Van der Vaart, 30 de ani, a recunoscut abia acum că este implicat într-o relaţie cu Sabia, 35 de ani, deşi cei doi au fost văzuţi de-a lungul timpului de mai multe ori împreună, cînd Sylvie era preocupată de cariera sa. "Ne ştim de mulţi ani, am fost prieteni buni. Abia acum am devenit iubiţi, cînd un sentiment neaşteptat de afecţiune a apărut între noi", a spus Van Der Vaart.
Rafael şi Sylvie au fost căsătoriţi timp de 8 ani şi au un băieţel, Damian. Sabia are şi ea doi copii cu soţul său.