Articol de GSP - Publicat miercuri, 08 decembrie 2010 00:00
Surpriză în procesul „Marian Cozma”. Unul dintre martori a dat declaraţii în faţa magistraţilor fără să beneficieze de protecţia anonimatului! Pînă acum, ceilalți martori au solicitat să dea declarații sub protecția anonimatului, de teama unor represalii din partea grupului de infractori din care făceau parte şi ucigaşii lui Marian Cozma. Este primul martor care îi identifica clar pe principalii doi suspecți în cazul crimei de la 8 februarie 2009, în localitatea Veszprem, acolo unde juca.
“Eu spun ce am văzut. Nu mi-e frică de nimeni”, a spus Gulyas Adam, curajosul martor. “Eram la baza scărilor din discotecă când l-am văzut pe Marian Cozma urcând scările. Apoi l-am vazut pe acest bărbat alergând în urma unui bărbat cu capul însângerat (Raffael Sandor) spre ieşirea din local”, spune Gulyas, aratând spre o poză pe care se află învinuitul Sztojka Ivan.
Prin depoziţia martorului, judecatorii au ajuns la concluzia că bărbatul cu capul însângerat este învinuitul Raffael Sandor.
“Szojka a revenit în bar pentru câteva secunde şi le-a strigat celor aflaţi acolo: haideţi, avem probleme. În acel moment, un grup de 8-10 persoane din grupul de rromi l-au urmat pe stradă. Marian Cozma ieşise ţinându-şi mâna lipită de zona dreaptă a corpului, urmat imediat de bărbatul cu capul însângerat (Raffael Sandor)”, a continuat Gulyas.
“Când am ieşit pe stradă, Cozma era căzut la pământ. Cineva îi făcea masaj la inimă, iar mai multe persoane plângeau, în timp ce se auzeau strigate disperate: să vină salvarea”, a încheiat Gulyas.
Învinuitul Raffael Sandor a reacţionat imediat, acuzând că martorul nu ar fi credibil.
“Acest martor se contrazice. Dacă lucrurile s-au întâmplat cum spune el, atunci este imposibil să mă fi văzut pe mine, fiindcă el stătea cu spatele la scări”, a precizat Sandor.
“Martorul nu cred că m-a văzut pe mine. După Raffael Sandor, pe scări l-a urmat Nemeth Gyozo. Eu am urcat abia după aceea. Nici măcar nu am ajuns până la ieşire. Este adevărat că le-am strigat prietenilor nostri că avem probleme, însă doar atât”, a declarat Sztojka.