Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 25 noiembrie 2023 14:22 / Actualizat sambata, 25 noiembrie 2023 14:50
Joana Sanz (31 de ani), la prima apariție televizată după ce Dani Alves a fost băgat la închisoare. „Vorbim la telefon, ne susținem ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. El mi-a spus că pot să decid ceea ce vreau, dar că nu renunță la relația cu mine”.
Au trecut mai bine de zece luni de când Dani Alves se află după gratii, așteptând să fie judecat. Fostul fundaș al Barcelonei trebuie să răspundă în fața justiției pentru acuzația care i s-a adus, de agresiune sexuală, după incidentul de pe 30 decembrie 2022, într-o discotecă din capitala Cataloniei, unde brazilianul a forțat o tânără să întrețină raporturi sexuale.
Joana Sanz: „A fost un duș foarte rece"
În tot acest timp, Dani Alves a ținut permanent contactul cu soția sa, Joana Sanz, care nu l-a părăsit în această perioadă groaznică. Modelul din Canare a avut ieri prima sa apariție televizată la premiera „On Fridays", emisiune prezentată de Santi Acosta și Bea Archidona, în care bruneta de 31 de ani dezvăluie cum decurge relația cu Dani Alves la aproape un an de când este cercetat de procuratură:
„Nu am înțeles niciodată ce motiv a avut să facă asta. Am avut un șoc și m-am întrebat cum va fi mai departe viața mea. Am aflat situația din presă, de la televizor. Pentru o perioadă am decis să nu mai vorbesc cu el. Îmi amintesc c-am avut senzația unui duș foarte rece. A fost greu să mă obișnuiesc cu această idee".
Riscă până la nouă ani de închisoare!
Joana a continuat: „L-am învinovățit pentru că mi-a fost infidel. Nu mă așteptam să trăiesc un asemenea moment și atunci m-am pierdut... Lumea parcă mi s-a scufundat și cu greu am admis că am nevoie să merg mai departe.
La început m-a mințit, a dezmințit totul. Acum îl înțeleg. Între timp mi-am pierdut și mama și m-am întrebat ce se va întâmpla cu mine.
El mi-a dat libertatea de a alege ceea ce vreau să fac, însă nu am discutat despre divorț. Pentru că nici eu nu vreau să ne despărțim. Iubirea va dăinui indiferent dacă suntem sau nu legați prin căsătorie. Orice ar fi, el rămâne familia mea".
Dani Alves riscă o condamnare la 9 ani de închisoare, dacă judecătorul ajunge la concluzia că e vinovat de abuz sexual.
Eu sunt încă alături de el și voi continua să fiu pentru totdeauna. Vom continua să vorbim la telefon ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ne susținem reciproc cât de bine vom putea
- Joana Sanz, nevasta lui Dani Alves
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat