Articol de Cristian Coman - Publicat sambata, 06 aprilie 2019 18:17
Dezvălurile lui Cornel Dinu la GSP LIVE au adus din nou în lumina reflectoarelor marile tunuri din perioada în care multe dintre meciurile pe care le vedeam erau de fapt piese de teatru.
Și nu doar din „cooperativa” lui Jean Pădureanu, ci și din competiții pe care mulți dintre noi le consideram deasupra oricăror bănuieli, cum ar fi calificările la Campionatul Mondial.
Cei mai „maturi” își aduc aminte probabil de celebrele „folcloriste” care asigurau relaxarea arbitrilor. La preliminariile CM, Dinu vorbește despre 12 cântărețe care nu au cântat nicio notă.
Altfel, suntem nostalgici după „fotbalul adevărat”.
Și mai spunem, în aceeași linie, „dom’le, lucrurile erau clare atunci. Se mai făcea câte un blat, dar lumea umplea stadioanele”.
Erau clare dacă nu aveai informații. În toate timpurile, la fel. Tot sperăm că lucrurile clare sunt așa pentru că nu mai este ceața necurată peste stadioane. Și peste țară. Nu mai vrem să avem de ales între hoți și proști și să alegem hoții, că au farmecul lor.
Cornel Dinu dezvăluie blatul făcut de Borcea la Dinamo: „A trecut peste mine și Lupescu”
Au fost condamnări celebre în fotbal. Dar memoria colectivă e scurtă. Acum le facem audiență când își dau cu părerea despre fotbal și vremuri. Din păcate, e o iluzie, nu ne vindecăm. Uitarea și cosmetizarea trecutului sunt doar paliative. Boala rămâne.
Cum altfel să interpretăm faptul că în Liga 1, nu în cele inferioare, cluburile refuză să plătească – așa cum spune Libertatea – 186 de euro pe an pentru testele antidoping? Cu riscul unor amenzi de 2000 de euro.
De ce ar face asta?
Și mai ales, de ce pot să facă asta?
Pentru că lumea noastră este cea a compromisurilor. (Și nu mă extrag din această lume, ca truditor în presă știu pe propria conștiință ce înseamnă să faci compromisuri.)
Cred că noi, ca societate, nu putem să respectăm reguli doar ca să fie o lume mai curată sau să ne fie mai bine. Nu vreau să generalizez, dar lipsa reacției publice mă duce la această constatare. Putem respecta regulile – temporar – doar dacă suntem prinși și sancționați.
Iar lumea sportului nu face excepție. Lumea în care – teoretic – doar competiția stabilește cine e mai bun este de fapt doar o parte din societatea care nu a găsit antidotul la compromisuri.
Poate de asta, într-o complicitate demnă de o lume extra-comunitară, niciunul dintre politicienii importanți ai acestei țări nu vorbește despre sănătatea populației prin sport. Nu este o temă pentru nimeni. În această apă călduță ne aflăm cu toții. Pentru că Sportul nostru este „nesănătos” sau pentru că îl văd doar ca pe o scenă de care te poți lipsi.
Nimeni nu pare să știe că în sport, cel puțin pentru țările precum România, nu se aplică mottoul muschetarilor sau articolul 5 din Tratatul NATO „toți pentru unul, unul pentru toți”.
Vremea în care doctrina lui Lenin „Nu știi, te învățăm, nu poți, te ajutăm, nu vrei, te constrângem” se aplica este de mult apusă.
Suntem pe cont propriu.
PS La Haltere, echipa României este pe cale să piardă 6 dintre cele 8 locuri la Olimpiada de la Tokyo pentru că, în 11 ani, nu mai puțin de 19 sportivi români au fost depistați pozitiv. Un adevărat dezastru alb ne pândește. Oare de asta se teme și lumea fotbalului și e mai bine să nu știe? Sau cum?
)
)
)
)
)
)
)
