Articol de GSP - Publicat miercuri, 26 septembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 26 septembrie 2012 18:48
O prostituată româncă care opera în capitala Italiei a fost tîlhărită de un fotbalist al echipei AS Roma şi de un fiu al unui politician, informează adevarul.it.
Cei doi i-au sustras româncei poşeta în care se aflau 130 de euro după care au fugit cu o maşină.
Poliţia italiană a fost alertată imediat şi i-a prins la scurt timp pe cei doi delicvenţi. După ce le-a fost verificată identitatea, s-a constat că era vorba despre Gianluca Leonardi, jucător legitimat la tineretul AS Roma şi fiul lui Danilo Amelina, un politician italian.
Fotbalistul a recunoscut în faţa poliţiştilor că a fost unul dintre autorii tîlhăriei. Ambi delicvenţi au fost judecaţi în stare de urgenţă şi au primit o condamnare de cinci luni şi zece zile de închisoare plus o amendă de 200 de euro.