Articol de Daniel Grigore - Publicat joi, 25 mai 2023 12:27 / Actualizat joi, 25 mai 2023 12:44
Tina Turner, una dintre cele mai mari voci feminine din istorie, supranumită „Regina rock and roll-ului”, s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 83 de ani.
Decesul legendare artiste, comunicat de purtătorul acesteia de cuvânt, a survenit „după o lungă suferință”. Tina fusese diagnosticată cu cancer intestinal în 2016, iar un an mai târziu a trecut printr-un transplant de rinichi.
Artista americană a legat de-a lungul vieții mai multe conexiuni cu sportul. Vă prezentăm 3 episoade memorabile care au avut-o în prim-plan.
1. Tina Turner a fost vocea Super Bowl XXXIV
În 2000, Tina Turner a cântat în deschiderea Super Bowl XXXIV, cel mai important eveniment din fotbalul american.
Show-ul de excepție a fost urmat de un meci în aceeași notă, câștigat de St. Louis Rams, 23-16 contra Tennessee Titans, după răsturnări spectaculoase de scor: de la 16-0 la 16-16, apoi 23-16 și în ultimele secunde o intervenție uluitoare în defensiva „berbecilor” , care a intrat în istorie!
2. Moment special cu Ayrton Senna
În 1993, după ce brazilianul Ayrton Senna a câștigat Marele Premiu al Australiei, cursa de Formula 1 de pe circuitul stradal din Adelaide, legendarul pilot s-a strecurat în public la un concert pe care Tina Turner îl ținea în orașul australian.
Tina l-a zărit pe Senna în public și l-a invitat pe scenă, unde i-a transmis că „sunt cu adevărat fanul tău”. Imediat după, i-a dedicat pilotului melodia „The Best”.
La nici un an distanță, pe 1 mai, Senna s-a stins din viață în urma tragicului accident pe care l-a avut pe circuitul din Imola, în Marele Premiu din San Marino.
Simply the best 💔 pic.twitter.com/GNvQoKHjCj
— Vincenzo Landino (@vincenzolandino) May 24, 2023
3. A transformat Rugby League, competiția de top din Australia
Hit-urile Tinei Turner au transformat definitiv Rugby League, competiția de vârf din rugby-ul australian.
Spre finalul anilor '80, oficialii ligii simțeau că au nevoie de o schimbare de abordare în privința marketingului. Și au apelat la Tina Turner, alături de care au conceput două reclame ce aveau să transforme definitiv competiția.
Cu melodia „What You Get Is What You See” pe fundal, spotul publicitar din 1989 a propulsat popularitatea competiției dincolo de imaginație.
Lesne de înțeles, colaborarea nu avea cum să se oprească acolo. Un an mai târziu, din colaborarea celor două părți a ieșit un nou videoclip publicitar, bazat pe melodia „The Best”.
Imagini legendare care au dus competiția la următorul nivel. Trei ani mai târziu, Tina a revenit în Australia, a cântat la Marea Finală din 1993, la finele căreia a sărbătorit alături de învingătoare, Brisbane Broncos.
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”