GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  COMUNICAT

Vasile Avram: "Niciodată nu am intervenit pentru a influenţa rezultatele unui concurs"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 februarie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 12 februarie 2014 13:09

Vasile Avram a trimis pe adresa de mail a redacţiei un drept la replică, după dezvăluirile din numărul de ieri al Gazetei Sporturilor.

Referitor la articolele apărute ieri, 11 februarie 2014, atât în ediţia tipărită a cotidianului Gazeta Sporturilor, cât şi pe portalul www.gsp.ro, domnul Vasile Avram, candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, transmite următorul drept la replică, cu rugămintea ca acesta să fie publicat în toate mediile în care au apărut şi articolele sus-menţionate.

”Constat, cu profundă dezamăgire, că toate apelurile mele la o campanie curată, cinstită, bazată pe programe şi proiecte, fără atacuri la adresa membrilor familiei, au fost total ignorate de actuala conducere a Federaţiei Române de Fotbal. Orice om cu un minim dram de discernământ, nu are cum să nu identifice un tipar clar, în ceea ce priveşte mizeriile spuse şi scrise despre mine şi familia mea.

Mai întâi, (încă) preşedintele FRF, Mircea Sandu, m-a atacat public , cerându-mi socoteală faţă de cariera în arbitraj a fiilor mei. Apoi, (încă) secretarul general Adalbert Kassai, a intervenit brutal într-o emisiune TV la care eram invitat, solicitând să susţină un monolog pe acelaşi subiect, făcând referire exact la subiectul tema dumneavoastră, şi anume un examen susţinut de fiul meu Valentin. Următorul pas era uşor de anticipat: anumite persoane (încă) aflate în conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor, probabil după o analiză minuţioasă a tuturor examenelor susţinute de fiii mei în ultimii 10 ani, v-au transmis un material tendenţios, acuzându-mă de manipularea rezultatelor respectivului examen.

Referitor la toate acestea, fac următoarele precizări:

1. Niciodată, în întreaga mea activitate profesională, nu am intervenit pentru a influenţa rezultatele unui astfel de concurs pentru nicio persoană, cu atât mai puţin pentru fii mei;

2. În anul 2006 nu eram preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor şi nici măcar membru al CCA, nu cunosc detalii referitoare la respectivul examen;

3. Pentru fiul meu, Valentin Avram, rezultatele vorbesc de la sine: în calitate de arbitru asistent FIFA, la toate testările la care a fost supus în ultimii ani, atît în ţară, cât şi la cursul CORE – UEFA, s-a clasat pe primele locuri.

Rog, pentru ultima dată, conducerea FRF, a CCA şi toată suita de agenţi electorali ai lui Gică Popescu, să înceteze cu atacurile murdare la adresa familiei mele, reamintindu-le că noul Cod Penal incriminează calomnia, iar fii mei au dreptul să-şi apere imaginea şi integritatea în instanţă.”Vasile Avram

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
tinel78
tinel78  •  12 Februarie 2014, 19:11

"Sa vina DNA-ul" :)

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  12 Februarie 2014, 16:18

...nici securist nu a fost ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează