Articol de GSP - Publicat sambata, 27 noiembrie 2021 16:38 / Actualizat sambata, 27 noiembrie 2021 16:45
Walter Zenga și Raluca vor petrece împreună sărbătorile, deşi, oficial, s-au despărţit.
Walter și Raluca au împreună doi copii, pe Walter Jr. (9 ani) și pe Samira (12 ani). Întreaga familie se va reuni de Crăciun, lucru care întreține zvonurile privind o posibilă împăcare între cei doi.
Walter Zenga: „Îi doresc tot bine din lume soției mele”
„Fiului meu și soției mele le doresc tot binele din lume! Îi lăsăm pe alții să vorbească lucruri fără sens. Ne vedem cu toții de Crăciun. PS: Îmbrățișări de la Samira, Walter Jr. și Raluca. Îmi pare rău că nu știați, sunt în Dubai”, a scris Walter Zenga, pe rețelele de socializare.
Walter și Raluca Zenga, relație cu năbădăi
Walter și Raluca Zenga au avut o relație timp de 17 ani, din care 14 i-au petrecut căsătoriți. Despărțirea lor a fost una foarte tensionată, tehnicianul italian lansând atacuri la adresa Ralucăi.
„Aș vrea să șterg anul 2020 din viața mea. Am învățat foarte multe lucruri despre mine și despre lume. Și am învățat că este cel mai rău atunci când ești dezamăgit. Am stat în Italia în perioada de izolare, la Cagliari. Am învățat că dacă te simți bine cu tine ai câștigat tot în viața asta. Încerc să mă simt bine azi. Azi este cel mai important. Timpul este cel mai frumos cadou pe care ni-l oferă viața”, a declarat Zenga pentru Pro TV, în noiembrie anul trecut.
Fostul antrenor de la Național și FCSB a spus și că e dispus să mai acorde o șansă iubirii și că vrea să întâlnească „acea dragoste sinceră, care să nu trădeze”.