Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat sambata, 23 decembrie 2023 11:00 / Actualizat sambata, 23 decembrie 2023 11:22
Maricica Puică (73 de ani) a început să practice atletismul la 15 ani, iar cel mai bun an al său a fost 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles când a cucerit primul titlul olimpic al probei de 3000 m pentru femei din istoria Jocurilor Olimpice.
În exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor, campioana olimpică a povestit momentele de panică prin care a trecut în 1989, atunci când a participat la Revoluție, mergând inclusiv în sediul Televiziunii Române
- CONTEXT:
- Au trecut 35 de ani de la Revoluția începută la Timișoara și desfășurată între 16 și 20 decembrie 1989
- Pe 21 decembrie 1989, considerată prima zi a Revoluţiei în Bucureşti, și o zi mai târziu, după fuga lui Ceaușescu din clădirea Comitetului Central se instalează haosul în București.
- În jurul orei 12:30, Televiziunea a fost ocupată de revoluționari. În jurul orei 12:50, Televiziunea Română își reia emisia. Mircea Dinescu și Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluționari, anunțând exaltați fuga dictatorului prin fraza „Fraților, am învins!”.
- În jurul orei 23:00 este anunțată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naționale, ca noul organ al puterii.
- Doamna Puică, ați cunoscut familia Ceaușescu? Pe Nicolae și pe Elena?
- Da, dar niciodată n-au dat mâna cu noi. Singura cu care au dat mâna a fost Nadia. În rest, nu se apropiau de nimeni. Că luau microbi de la mâinile noastre. Ha, ha, ha!
- E reală povestea că în 1989 ați fost la Televiziune, la Revoluție?
- Da! Am ajuns printr-un grup. De dus ne-am dus, dar de întors a fost greu. La intrarea în TVR era un fost ziarist. Ăla ne-a făcut control, și când a ridicat privirea: "Ce faci, domne, Maricica!?". Am fost și-am vorbit. Am ieșit cu tancul apoi de acolo. M-a scos la nu știu câte străzi... Se trăgea. Ce era prin curte pe jos, parcă era război. Noi am luat-o în glumă, dar nu era glumă. Ce-am văzut eu acolo...
- Nu v-a fost teamă de tot haosul de acolo?
- Pe moment nu, dar pe urmă, când m-am calmat, da.
- Era euforia prea mare, nu?
- Exact, exact. Când m-am calmat, aoleu, frate! Am primit foarte multe amenințări după. Mi-era frică să ies din casă când mă duceam să iau pâine. Dar n-am înțeles de ce, pentru că nu am făcut nimic. M-am dus la televiziune și-am zis "oameni buni să fie bine pentru oameni!". Nici acum nu știu de ce am primit amenințări.
Am avut probleme cu genunchiul, am căzut și-am avut fisură pe rotulă, dar i-am mulțumit lui Dumnezeu că s-a întâmplat la piciorul stâng, cu cel drept conduc mașina automată. Sper să mă țină și să pot circula ca să nu depind de nimeni. Nu-mi mai doresc nimic, doar să avem sănătate, și eu și toată lumea! Am tot ce-mi trebuie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, lui Puică și părinților! Acolo unde sunt, să se roage pentru noi
Maricica Puică, fostă atletă
Maricica Puică: „Emoțiile sunt foarte puternice, dar sunt foarte încântată de acest frumos premiu”
Citește și:
)
)
)
)
)
)
)
)
