Articol de GSP - Publicat luni, 07 februarie 2011 00:00 / Actualizat luni, 07 februarie 2011 17:18
Asociaţia şi şcoala de handbal Marian Cozma vor sprijini secţia de handbal masculin a Clubului Sportiv Dinamo, într-o acţiune care va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Sala de Sport a Şcolii Generale numărul 30 Grigorie Ghica Voievod, unde a învăţat fostul pivot român.
Sprijinul financiar, care va fi oferit de fundaţia şi şcoala de handbal Marian Cozma, vine de la firma Euroins şi de la mijlocaşul Concordiei Chiajna, Ciprian Iliescu, care şi-a donat toate primele de joc din acest tur de campionat. La ceremonie vor fi prezenţi handbaliştii de la Dinamo şi a fost invitat şi preşedintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă.
De asemenea, nepotul lui Marian Cozma, Cristian, în vârstă de trei ani, va fi legitimat, în cadrul ceremoniei de miercuri, la CS Dinamo, urmând să devină cel mai tânăr handbalist din România.
sursa: Mediafax