GSP SPECIAL  »  INVESTIGATIE  »  FOOTBALL LEAKS

Documente noi: dovada că Ronaldo minte în dosarul deschis împotriva sa pentru evaziune fiscală!

Articol de , - Publicat miercuri, 21 iunie 2017 19:00

În același timp cu partenerii din rețeaua European Investigative Collaborations, Gazeta  - singura publicație din România care a avut acces la baza de date Football Leaks, cea mai mare scurgere de informație din istoria sportului - publică astăzi dovada că vedeta lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo, minte în apărarea pe care și-a construit-o împotriva acuzațiilor că a evitat taxe în valoare de 14,7 milioane de euro!

Săptămâna trecută, procurorii din Madrid l-au pus oficial sub acuzare pentru evaziune fiscală, însă între timp noi documente ies la iveală. Potrivit datelor, există indicii solide că Ronaldo și avocații săi au înșelat Fiscul.

Conform informațiilor publicate în decembrie 2016, la începutul investigației Football Leaks, Ronaldo a încasat 63,5 milioane de euro pentru drepturile de imagine între 2009 și 2014, transferând banii prin Tollin, o companie paravan din Insulele Virgine Britanice.

Pentru că nu a declarat niciun euro din această sumă, Ronaldo nu a plătit taxe.

INDICII SOLIDE PRIVIND ANTEDATAREA ACTELOR

În apărarea sa, avocații câștigătorului Balonului de Aur în 2016 susțin că Ronaldo deținea și folosea această structură offshore nemodificată încă din 2004 și că fiscul din Marea Britanie (Ronaldo a jucat la Manchester United până în 2009) cunoștea în 2009 de existența firmelor, astfel că “jucătorul nu a avut nicio intenție de fraudă”.

Însă, potrivit unor noi documente, consultanții portughezului au schimbat structura firmelor de mai multe ori, inclusiv pentru transferul lui Ronaldo la Real Madrid, și au folosit contracte antedatate.

Într-un email trimis de unul dintre ei în iunie 2009, se recomandă folosirea unui “cont bancar existent încă din 2008” pentru contractul de imagine datat decembrie 2008, dar semnat în realitate după transferul la Real, efectuat pe 26 iunie 2009.

“Antedatarea documentelor destinate autorităților fiscale înseamnă fals în acte”, a declarat Carlos Cruzado, expert la Ministerul de Finanțe din Spania.

În plus, Ronaldo nu era proprietarul 100% al firmei Tollin, așa cum susține prin avocații săi, ci controla firma printr-un “om de paie” care deținea un fond din Panama, necunoscut până acum.

Entitatea panameză Brockton Foundation a fost fondată în februarie 2003, beneficiară fiind mama lui Ronaldo. Agent rezident era firma de avocatură Icaza, Gonzalez-Ruiz & Aleman, protectorul fondului a fost numit avocatul lui Ronaldo, Carlos Osorio de Castro, iar contul bancar apare afiliat la ABN Amro din Geneva, Elveția.

În iulie 2003, Ronaldo și-a cedat către Brockton drepturile de imagine mondiale (mai puțin cele pentru Marea Britanie) în schimbul unei acțiuni în valoare de un euro!

În februarie 2004, Brockton a cedat drepturile deținute către Tollin, în schimbul unei acțiuni în valoare de un euro! Dar, potrivit contractului invocat de avocații lui Ronaldo, drepturile au fost cedate către Tollin abia în decembrie 2008!

Rugați să comenteze noile dezvăluiri, avocații lui Ronaldo nu au răspuns până la ora publicării.

În cazul în care va fi găsit vinovat, Ronaldo riscă pedeapsa cu închisoare între 2 și 5 ani. Dacă recunoaște fapta și plătește paguba produsă fiscului, portughezul ar putea scăpa cu 15 luni de închisoare, pedeapsă cu suspendare.

Bazat pe documente Football Leaks obținute de revista germană Der Spiegel și oferite spre cercetare către European Investigative Collaborations

CITEȘTE AICI PRIMELE EPISOADE ALE INVESTIGAȚIEI FOOTBALL LEAKS!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (6)
balauru48
balauru48  •  21 Iunie 2017, 22:15
Postat de Pompiliu Bota pe 21 Iunie 2017, 20:39

Si ca sa va creasca frustrarea si tensiunea: ,,Balonul de Aur merge la... CR7!,,

Comentariu de fecesebist ***!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ungurul_vesel
ungurul_vesel  •  21 Iunie 2017, 22:00
Postat de Pompiliu Bota pe 21 Iunie 2017, 20:39

Si ca sa va creasca frustrarea si tensiunea: ,,Balonul de Aur merge la... CR7!,,

Poate sa fie si doi balon ca tot un nesimtit ramane.

887888274661367
Pompiliu Bota  •  21 Iunie 2017, 20:39

Si ca sa va creasca frustrarea si tensiunea: ,,Balonul de Aur merge la... CR7!,,

Vezi toate comentariile (6)
Comentează