GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  DECIZIE

Cătălin Țepelin, la Telejurnalul TVR, despre plecarea de la Gazeta Sporturilor: „Au fost mai multe episoade pe care redacția le-a resimțit drept presiuni”

Cătălin Țepelin
Cătălin Țepelin

Articol de - Publicat marti, 03 octombrie 2023 20:05 / Actualizat marti, 03 octombrie 2023 20:31

TVR a relatat în această seară, în cadrul rubricii Sport a Telejurnalului, subiectul plecării lui Cătălin Țepelin din funcția de redactor-șef al Gazetei Sporturilor, decizie care a aparținut patronilor de la trustul elvețian Ringier.

„GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”
COMUNICAT
„GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”

Plecarea lui Cătălin Țepelin, relatată la Telejurnalul TVR

„Nimic nu a anunțat concedierea intempestivă de la Gazeta Sporturilor a lui Cătălin Țepelin, care este și președintele Asociației Presei Sportive din România. În comunicatul emis de Ringier, motivele despărții sunt «nepotrivire de caracter, viziune diferită asupra dezvoltării și rezultatelor». 

Jurnaliștii de la Gazetă și Libertatea spun altceva, că decizia a venit după ce au fost refuzate cererile unor manageri din conducerea grupului de presă Ringier, de a arăta în avans articole despre firmele de jocuri de noroc care sunt clienți de publicitate”, au precizat jurnaliștii TVR în materialul difuzat la Telejurnal. 

Poziția lui Cătălin Țepelin: „În acest context a venit decizia radicală, schimbarea redactorului-șef”

„Despărțirea mea de Gazeta Sporturilor a venit la decizia acționarilor companiei elvețiene Ringier. Ei au invocat diferențe de opinie privind direcția strategică a Gazetei, care sigur că au existat, dar eu cred că ruptura a fost provocată de faptul că m-am împotrivit unor decizii care în opinia mea încercau să încalce principiile unei presei independente. 

Au fost mai multe episoade pe care redacția GSP le-a resimțit drept presiuni ale comercialului asupra editorialului și pe care le-am sesizat împreună cu colegii de la Libertatea chiar conducerii executive de la Zurich. Le-am spus că nu vrem să lucrăm sub o asemenea presiune, că vrem să muncim liber, onest și în interesul publicului, nu al altcuiva.

Într-un final, managementul elvețiano-bulgar al Gazetei a spus că nu este vorba despre nicio încălcare a libertății de exprimare a redacției, și totuși, în acest context a venit o decizie radicală, schimbarea redactorului-șef. Pură coincidență, cum s-ar zice”, a punctat Cătălin Țepelin pentru sursa citată. 

Atunci când i se cere unui redactor-șef, lui Cătălin Țepelin de la Gazeta Sporturilor, să predea articole agenților economici care au contract cu o publicație, iar el refuză, este o tentativă de ingerință, o dorință de a imixtiona. 

Asta înseamnă că toate celelalte companii care nu plătesc publicitate într-o publicație, dacă ziaristul ar fi acceptat, ar fi fost defavorizate. Și nu numai companiile. Și oamenii, ministerele, guvernul. Poate toată lumea ar vrea să obțină acest tratament preferențial pe care nu l-am dat niciodată și nu-l vom da niciodată. Este o surpiză totală și un șoc pentru noi toți.

- Cătălin Tolontan, coordonator editorial al Libertății și Gazetei Sporturilor

Citește și: 

Cristian Tudor Popescu, reacție fermă după plecarea lui Cătălin Țepelin de la Gazeta Sporturilor: „O specie în faza finală de extincție” + decizia cu efect imediat a gazetarului

ONG-urile ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent reacționează la plecarea lui Cătălin Țepelin: „Ringier transmite că propriul său cod editorial este doar un text golit de conținut”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (3)
dinamo100
dinamo100  •  04 Octombrie 2023, 18:08

Nu stiu daca e rezultatul "ingerintelor comercialului" sau al "libertatii de exprimare", dar pot sa spun ca continutul GSP a devenit tot mai neprofesionist, mai comercial, mai prost. Cu exceptia unor articole ale unor granzi (Ioanitoaia, CTP, Tepelin si inca cativa), GSP e plina de dezinformari si mizerii de tip tabloid. Acest lucru ma face sa cred ca nimeni nu e cu adevarat in folosul citirorului, nici Ringier, nici Tepelin si echipa.

21lva
21lva  •  04 Octombrie 2023, 12:00
Postat de D_veselu pe 04 Octombrie 2023, 09:20

Au intrat și moderatorii în grevă de solidaritate?

nu, dar au promis ca-si indreapta comportamentul. Au zis ca de-acum inainte aceleasi reguli de civilizatie care se aplica comentariilor vor fi aplicate si articolelor. Altfel spus, de acum inainte nu vom mai vedea in articole declaratii cu limbaj intolerant, xenofob, incitand la ura etc. Pe scurt, vor spune stop derapajelor

D_veselu
D_veselu  •  04 Octombrie 2023, 09:20

Au intrat și moderatorii în grevă de solidaritate?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează