GSP SPECIAL  »  MEDIA  »  REACȚIE

Cristian Tudor Popescu, reacție fermă după plecarea lui Cătălin Țepelin de la Gazeta Sporturilor: „O specie în faza finală de extincție” + decizia cu efect imediat a gazetarului

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre plecarea lui Cătălin Țepelin din fruntea Gazetei Sporturilor
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre plecarea lui Cătălin Țepelin din fruntea Gazetei Sporturilor

Articol de - Publicat marti, 03 octombrie 2023 19:14 / Actualizat marti, 03 octombrie 2023 19:45

Gazetarul Cristian Tudor Popescu, una dintre cele mai respectate voci din presa românească, a comentat, pe pagina sa de Facebook, plecarea lui Cătălin Țepelin din funcția de redactor-șef al Gazetei Sporturilor, ca urmare a deciziei patronilor elvețieni de la Ringier.

  • CONTEXT: Redactorul-șef Cătălin Țepelin părăsește Gazeta Sporturilor după o decizie a patronilor elvețieni de la Ringier. Jurnalistul a publicat astăzi motivele despărțirii, într-un mesaj postat pe Facebook: „M-am împotrivit unor decizii care, cred eu, încercau să încalce principiile unei prese independente”.
  • Grupul Ringier a confirmat plecarea redactorului-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin, motivând: „Diferențe de opinie”

În textul său, intitulat „Extincția unei specii”, CTP comentează decizia conducerii Ringier de a înceta colaborarea cu Țepelin, ridicând totodată și problema independenței editoriale din redacții. 

„Cătălin Țepelin – un jurnalist foarte bun și un om cinstit. Am colaborat cu domnia-sa la Gazeta Sporturilor mai bine de 2 ani în modul cel mai corect și profesionist cu putință. Acum, domnul Țepelin și-a dat demisia din funcția de redactor-șef.

(...) Cătălin Țepelin nu a vrut să muște din cașcavalul jurnalismului vopsit, în favoarea caselor de pariuri sportive, împreună cu Ringier. A plecat. În marea majoritate a mass-media din România, «colaborarea» de acest soi între patron și jurnaliști funcționează fără hopuri. Domnul Țepelin reprezintă o specie în faza finală de extincție”, a opinat respectatul editorialist. 

CTP: „În semn de solidaritate, încetez să mai public în Gazeta Sporturilor”

În semn de solidaritate cu Țepelin, Cristian Tudor Popescu a anunțat că nu va mai publica articole de opinie în GSP:

„În semn de solidaritate față de Cătălin Țepelin și cu părerea de rău a despărțirii de cititori, încetez să mai public în Gazeta Sporturilor”. El era editorialist al publicației începând din martie 2021. 

Presa trebuie să trăiască pe picioarele ei, pentru că dacă nu trăiește pe picioarele ei ... 

Presa, ca să poată să redea cât de cât realitatea, să ofere o imagine totuși necontrafăcută, trebuie să fie independentă, privată. Și asta înseamnă că trebuie să țină seama de ceea ce înseamnă concurența în sistem capitalist. Eu înțeleg foarte bine lucrul acesta.

- Cristian Tudor Popescu în iulie 2022, la podcastul „Profu' de Sport”

„GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”
COMUNICAT
„GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”

Cătălin Țepelin, despre motivele despărțirii: „Nu plec de bunăvoie. M-am împotrivit unor decizii care, cred eu, încercau să încalce principiile unei prese independente”

Într-o postare pe contul lui de Facebook, Cătălin Țepelin a explicat astăzi motivele despărțirii: 

„În opinia mea însă, ruptura a fost provocată de faptul că m-am împotrivit unor decizii care, cred eu, încercau să încalce principiile unei prese independente. (...) Am transmis că eu și colegii mei nu vrem să lucrăm sub o asemenea presiune. Și nici nu vrem să arătăm conducerii, înainte de publicare, articolele “sensibile” despre industria pariurilor, de exemplu. Ni s-a replicat că nu e cazul”.

Mesajul integral al lui Țepelin:

𝐂𝐚𝐩𝐮𝐥 𝐬𝐮𝐬! 

Mă despart azi de Gazeta Sporturilor după 20 de ani cât o viață de om. 

Despărțirea este neașteptată și nu s-a născut din voința mea, ea a fost propusă de acționarii Ringier Sportal, compania care deține Gazeta Sporturilor din 2018, și motivată prin clasicele “nepotrivire de caracter, viziune diferită asupra dezvoltării, rezultate etc”. În opinia mea însă, ruptura a fost provocată de faptul că m-am împotrivit unor decizii care, cred eu, încercau să încalce principiile unei prese independente. 

În ultimul an, au fost mai multe discuții în contradictoriu cu managementul elvețiano-bulgar pe marginea modului de lucru, a strategiei și poziționării GSP. În urmă cu o lună, pe 28 august, alături de Cătălin Tolontan am comunicat și conducerii executive a Ringier AG precum și Boardurilor companiei, printr-o discuție face-to-face la Zurich însoțită de o scrisoare oficială semnată de 25 de lideri ai redacțiilor GSP și Libertatea, că au fost mai multe episoade care, în opinia noastră, sugerau o imixtiune a comercialului în editorial. Iar ingerința asupra independenței jurnalistice este interzisă nu doar de codul de conduită al Ringier, ci și de legea română. 

Am transmis că eu și colegii mei nu vrem să lucrăm sub o asemenea presiune. Și nici nu vrem să arătăm conducerii, înainte de publicare, articolele “sensibile” despre industria pariurilor, de exemplu. Ni s-a replicat că nu e cazul. 

Iar răspunsul final a venit ieri, 2 octombrie: nepotrivire de caracter. Conducerea Ringier este în dezacord cu motivarea mea, susținând că decizia ireversibilă a despărțirii nu are nicio legătură cu demersul din august ori cu libertatea de exprimare a redacției. E momentul perfect pentru cei care pariază pe coincidențe. 1 pauză, 2 final. 

Nu, nu plec de la Gazetă pentru că vreau “să caut alte oportunități” ori pentru că mi-am dorit “să explorez noi orizonturi”, cum se spune în astfel de momente. Am cerut să fiu lăsat să lucrez, alături de echipa Gazetei, așa cum am făcut-o dintotdeauna: liber, onest și în interesul publicului, nu al unor terți, fie că ei sunt parteneri de publicitate, persoane din sport sau din afara lui, companii etc. Decizia Ringier a fost că nu mai poate lucra cu mine. 

Plec dezamăgit, dar cu capul sus. Sunt recunoscător publicului și mândru că am fost coleg, în redacția Gazetei, cu atâția oameni de calitate, profesioniști curajoși și onești. Le mulțumesc tuturor pentru munca lor excelentă și îmi pare rău că nu am putut face mai multe pentru ei în toată această perioadă. 

20 de ani. O viață de om. Dar și oamenii au mai multe vieți.

VIDEO. Momentul în care Cătălin Țepelin părăsește redacția GSP în aplauzele colegilor

Redactorul-șef Cătălin Țepelin părăsește Gazeta Sporturilor după o decizie a patronilor elvețieni de la Ringier. Acesta este momentul plecării sale din redacție.

Publicată de Gazeta Sporturilor - GSP pe Marţi, 3 octombrie 2023

Mai multe pe acest subiect:

„GSP și Libertatea informează: după ce am refuzat cererile unor manageri Ringier de a arăta în avans articolele despre firmele de pariuri care sunt clienți de publicitate, Ringier a decis plecarea redactorului-șef GSP, Cătălin Țepelin. Ne opunem!”

Redactorul-șef Cătălin Țepelin a plecat de la Gazeta Sporturilor în urma unei decizii a patronilor elvețieni de la Ringier. El a făcut publice astăzi motivele despărțirii

Grupul Ringier confirmă plecarea redactorului-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Țepelin: „Diferențe de opinie”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Handbal
România, bătută strașnic de Olanda: diferență rar întâlnită în handbal! Semne rele înaintea Campionatului European » Cele două jucătoare evidențiate
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (31)
nealiniatul
nealiniatul  •  04 Octombrie 2023, 15:40

CTP, "una dintre cele mai respectate voci din presa romaneasca" , da din nou cu stingul in dreptul. Nu face absolut nici un sens ce spune. Zice el ca intelege cum este cu presa asta in capitalism. Dar de fapt nu pricepe nimic asta. Un epigon , forma fara fond. Bine ca nu mai debiteaza ineptii pe aici.

mehigh_ms
mehigh_ms  •  04 Octombrie 2023, 09:45
Postat de Catalynn_7 pe 04 Octombrie 2023, 01:33

După o veste excepțională, vine una și mai bună! Respect Ringier, continuați “curățenia”, mai aveți încă mult de lucru! :-)))

da. au de lucru. sa iti blocheze si contul 7. dar stim. deja ai contul 8

sughibughi
sughibughi  •  04 Octombrie 2023, 08:14

CTP tre sa plece si el, dupa Halep.

Vezi toate comentariile (31)
Comentează