Articol de Florin Dincă - Publicat sambata, 31 mai 2008 00:00
Antrenorul "cormoranilor", Rafael Benitez, ar dori sa il achizitioneze pe superstarul campioanei Germaniei, Franck Ribery.
Dupa un sezon fabulos in Bundesliga, in care a dus, alaturi de Luca Toni, in carca Bayern spre titlul de campioana, Ribery a intrat in vederile celor de la Liverpool.
Conform goal.com, Benitez ar dori sa inceapa reconstructia la Liverpool in jurul tanarului atacant Fernando Torres, iar fostul jucator al lui OM este exact omul potrivit pe care il cauta la mijlocul terenului.
Ibericul vrea sa formeze un 4-2-3-1 care sa il aibe in fata pe Torres, iar in spatele acestuia sa fie tripleta Babel - Gerrard - Ribery. In vederile sale se mai afla si Maxi Rodriguez si Albert Riera.
Englezii sunt dispusi sa ofere 20 de milioane de lire sterline, dar este putin probabil ca Bayern sa accepte aceasta suma. Ribery a venit anul trecut de la Marseille pentru 17 milioane de lire sterline.