Articol de Florin Dincă - Publicat joi, 22 mai 2008 00:00
Fiecare țară are legenda ei. România este cunoscută în lume datorită lui Gheorghe Hagi, Michel Platini este sinonim cu Franța, iar Davor Suker a pus Croația pe harta fotbalului mondial. Dar ce te faci cînd nu ai parte de un astfel de jucător? Ce te faci dacă ai trei superstaruri în loc de unul în aceeași generație? Cîștigi!Puțini sunt cei care nu au auzit de acești trei jucători care au devastat Europa. Este imposibil să nu îi recunoști. Poveștile cu cei trei circulă din tată în fiu. Sclipirea din ochii taților și bunicilor, cînd își amintesc de un dribling fin sau un gol de excepție al acestor jucători, este de ajuns să regreți că nu ai apucat să îi vezi la lucru pe teren.
Cine sunt ei? Foști mari jucători, acum antrenori. Unul conduce naționala, altul antrenează în State, iar celălalt este de doi ani campion al Europei și ca antrenor. Ei au fost cei care au adus Olandei singurul trofeu major, Campionatul European din 1988. Reuniți la AC Milan de Silvio Berlusconi, cei trei au răsplătit încrederea președintelui rossonerilor, aducînd clubului trei titluri și trei supercupe în Italia, două Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei și două Cupe Intercontinentale în doar 6 ani.
Puțini sunt cei care nu au auzit de acești trei jucători care au devastat Europa. Este imposibil să nu îi recunoști. Poveștile cu cei trei circulă din tată în fiu. Sclipirea din ochii taților și bunicilor, cînd își amintesc de un dribling fin sau un gol de excepție al acestor jucători, este de ajuns să regreți că nu ai apucat să îi vezi la lucru pe teren.
Cine sunt ei? Foști mari jucători, acum antrenori. Unul conduce naționala, altul antrenează în State, iar celălalt este de doi ani campion al Europei și ca antrenor. Ei au fost cei care au adus Olandei singurul trofeu major, Campionatul European din 1988. Reuniți la AC Milan de Silvio Berlusconi, cei trei au răsplătit încrederea președintelui rossonerilor, aducînd clubului trei titluri și trei supercupe în Italia, două Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei și două Cupe Intercontinentale în doar 6 ani.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
FCSB se pregătește să-l înfrunte pe „Mentalistul” lui Olympiakos » Dușman al fotbalului modern