Articol de Alberto Boțoghină - Publicat vineri, 27 noiembrie 2020 09:52 / Actualizat vineri, 27 noiembrie 2020 10:11
Chindia Târgoviște - Hermannstadt este partida care deschide ”16”-imile Cupei României. Confruntarea va avea fluierul de start la ora 18:00 și vine cu un pont foarte bun pentru pariori.
Chindia și Hermannstadt se întâlnesc în partida de Cupă după prestații dezamăgitoare în cea mai recentă etapă de campionat. Târgoviștenii au cedat, acasă, cu Sepsi, 1-2, după ce au condus cu 1-0, în timp ce sibienii au pierdut, tot acasă, 0-1, în fața Astrei, ultima clasată din Liga I.
O SINGURĂ ÎNTÂLNIRE ÎN CUPA ROMÂNIEI
Partida de azi va fi a doua confruntare directă dintre Chindia și Hermannstadt în Cupa României. Cele două echipe s-au întâlnit și în 2019, tot în ”16”-imile competiției, iar câștig de cauză au avut sibienii.
Hermannstadt a câștigat cu 1-0, grație unui gol marcat pe final, în minutul 87, de Jo, din penalty.
HERMANNSTADT, COȘMAR PENTRU CHINDIA
De când ambele echipe au promovat în prima ligă, Chindia n-a reușit niciodată s-o învingă pe Hermannstadt. Gruparea din Sibiu s-a impus de patru ori în fața Chindiei, în timp ce o partidă s-a terminat la egalitate.
Dâmbovițenii n-au reușit nici măcar în Liga a 2-a să se impună. În sezonul 2017-2018, când se duelau în eșalonul secund, Chindia și Hermannstadt au bifat două rezultate de egalitate.
CE PUTEM PARIA LA CHINDIA - HERMANNSTADT:
Din cele șase confruntări directe din ultimii doi ani, doar două partide au adus cel puțin trei goluri. În rest, am avut parte de jocuri echilibrate, cu puține faze de poartă și, în general, cu formații care s-au focusat mai mult pe ideea de a nu pierde.
PONT: Sub 2,5 goluri - cotă 1,62 la Superbet