Articol de Dan Bâra - Publicat duminica, 06 septembrie 2020 13:17 / Actualizat duminica, 06 septembrie 2020 16:00
Spania - Ucraina, partidă din grupa a patra a Diviziei A din Liga Națiunilor, se dispută în această seară, de la ora 21:45. Din aceeași grupă mai fac parte Elveția și Germania.
În remiza cu Germania, Luis Enrique, selecționerul Spaniei, le-a oferit șansa debutului la echipa națională unor tineri jucători precum Ferran Torres, Oscar Rodriguez, Mikel Merino și Ansu Fati, însă azi s-ar putea să încerce o abordare ceva mai realistă, mizând pe experientă în detrimentul entuziasmului.
Ucraina e capabilă să producă o surpriză în fața unui adversar valoros precum Spania. În preliminariile pentru Euro 2020, elevii lui Shevchenko s-au calificat fără înfrângere, câștigând grupa în fața Portugaliei și Serbiei. Dacă în tabăra iberică sunt așteptate mai multe schimbări față de prima etapă, ucrainienii ar putea arăta la fel, mizând pe aceeași formulă care a învins Elveția, scor 2-1.
Pentru Spania, campioană mondială în 2010 și de trei ori campioană europeană, Liga Națiunilor ar putea să nu însemne mare lucru. Însă pentru ucrainieni, mai ales în conjunctura rezultatelor bune obținute sub comanda lui Shevchenko, miza e mult mai mare. Tocmai de aceea, partida ar putea fi una disputată, cu goluri în ambele porți, iar o surpriză nu trebuie scoasă din calcul.
Pont: X2, cota 2.95 la Betano