PORTRET Totul despre Ronaldo, unicul „Fenomeno" » Descoperit de un magnat, a uluit Europa și a fost aproape să moară la Mondial

Ronaldo Luís Nazário de Lima. Pe scurt, Ronaldo. Brazilianul, nu Cristiano. „Il Fenomeno" sau „Grăsuțul" a fost pentru mulți cel mai bun atacant al ultimelor două-trei decenii. „Ca să-l oprești trebuie să-l împuști!", se plângea Miguel Angel Lotina, antrenorul lui Logrones, după ce echipa primise două goluri fără să înțeleagă ce i se întâmplă. 

„E inuman" și „De pe altă planetă" scriau ziarele din Spania și Italia după reușitele sale nemaipomenite. Demonstrație de tehnică, forță și viteză supersonică, dublate de un talent nepereche. O teroare continuă pentru fundașii adverși. 

S-a retras la aproape 35 de ani, după 18 sezoane de carieră, cu regretul că nu a câștigat Liga Campionilor. Nu apărătorii au reușit să-i stopeze cursele devastatoare, ci genunchii prea fragili.

ISTORIE

Totul despre George Best, al 5-lea Beatle » Mii de femei, sute de goluri pentru Manchester United și un sfârșit tulburător: „Să nu muriți ca mine”

La început, Ronaldo a fost Dadado 

Povestea lui nu diferă de a multor puști plecați din favele, pentru o viață mai bună sau pentru a trăi. „Fotbalul m-a salvat de droguri și criminalitate", mărturisea Ronaldo. În Bento Ribeiro, un cartier sărac de la periferia nord-vestică a orașului Rio de Janeiro, la nr. 114 pe strada General Cesar Obino, vedea lumina zilei pe 22 septembrie 1976 micul diamant neșlefuit. 

Sonia și Nelio Nazario de Lima l-au botezat după numele medicului ce l-a adus pe lume, Ronaldo Valente. Iar fratele mijlociu Nelinho (3 ani) i-a dat prima poreclă, Dadado. Nu putea rosti toate consoanele!

Cum i s-a propus și n-a vrut Ronaldo să stea în poartă 

Așa l-au strigat multă vreme colegii cu care bătea mingea pe un maidan denivelat, înconjurat de ziduri albe și umbrit de un mango. „Pelada", cum îi spun brazilienii fotbalului de stradă jucat în picioarele goale, a fost școala pentru prima lui echipă de fotbal în cinci, Tennis Club Valqueire. Nostim a fost că, pe lângă tricou, Dadado a primit și o pereche de mănuși, pentru că era atras de ideea de a fi portar. 

Dar i-a trecut rapid și a plecat în atac, iar ascensiunea a fost fulminantă. Primul transfer la Social Ramos, din urbea natală, dar visul ascuns era să ajungă pe Maracanã, în tricoul lui Flamengo. Și a atras ochii cui trebuia și s-a descurcat cumva, obținând șansa unei probe.

 În ziua cea mare, mama i-a dăruit un ceas și l-a suit în tren, cu destinația Gavea, unde era centrul de pregătire al rossonerilor. Bucuria i-a trecut brutal. 

La întoarcerea acasă, doi hoți i-au furat ceasul și a aflat că, deși trecuse testul, clubul nu îi putea achita biletul de tren sau de autobuz între Bento Ribeiro și Gavea. Așa că destinul i-a dat o palmă, sărăcia i-a refuzat visul.

Cum a fost Ronaldo cumpărat cu doar 7.500 $ 

Roata norocului s-a întors. Un bancher, Alexandre Martins, în timpul liber scouter, l-a remarcat la São Cristóvão. „Am descoperit o pepită uriașă". 

L-a cumpărat cu 7.500 de dolari și avea să pună mâna pe o mină de aur. L-a dus în Belo Horizonte la Cruzeiro, într-o zonă minieră, ideală pentru a șlefui pepita. Mândru și fericit, puștiul și-a anunțat solemn mama: „Te rog ca de astăzi să nu mă mai strigați Dadado. Acum eu sunt Ronaldo, un fotbalist adevărat. Am deja 16 ani!". Noii colegi l-au adoptat instant pe băiețelul cu aparat dentar. 

În primul său sezon, 1993-1994, i-a uimit, marcând 56 de goluri în 54 de partide. Cinci într-un singur meci! „Dacă îi dai mingea lui Ronaldo, ai înscris jumătate de gol", spunea legendarul Jairzinho, directorul sportiv al clubului. 

Pe banca tehnică se afla o altă glorie mondială, Carlos Alberto. De aici până la comparația cu Pelé n-a mai fost decât un pas. A debutat în națională contra Argentinei la 17 ani, fix ca O’Rei.

Ronaldo la Eindhoven? Cum l-a văzut Romario: „Frig, Philips și atât!" 

La aceeași vârstă, Carlos Alberto Parreira l-a inclus în lotul Selecao pentru Mondialul din SUA, dar nu i-a oferit niciun minut stârnind mânia întregii națiuni. Noroc că Brazilia a ieșit campioană la loviturile de departajare, iar Ronaldo a trăit o experiență fericită, cu cupa în mâini, alături de Romario! Nu a jucat la primul său trofeu major din CV, dar a prins trambulina spre Europa și spre glorie. A fost vândut la Eindhoven, unde l-a recomandat Romario. 

+4 FOTO

„Cum este la Eindhoven?", s-a interesat. „Frig", i-a tăiat-o „Baixinho". „Și mai ce?", l-a descusut Ronaldo. „Philips". „Altceva?". Romario s-a enervat: „Ajunge! Frig și Philips". Frigul chiar îl speria pe unul obișnuit cu soarele.

Cum își punea Ronaldo 10 perechi de ciorapi în Olanda

Într-o seară de iarnă în 1994, după antrenament, colegii de la PSV l-au surprins cum își scotea perechile de ciorapi din ghete. Au numărat consternați până la zece, înainte să râdă în hohote! 

În cenușiul oraș olandez, opus caldului Rio, salvarea a venit de la mama Sonia, care l-a scăpat de bucătăria locală și i-a alinat dorul de casă și căldură. Un brazilian, Vampeta, coleg la PSV, i-a ușurat adaptarea și i-a plasat un prieten, Cesar. 

Devenit ca un frate și multe altele: secretar, curier, sfătuitor, tot ce mai avea nevoie în afara gazonului, în lupta cu morile de vânt olandeze. În plus, de la Belo Horizonte a aterizat Nadia, studentă cu aspirații de model, ispita lui Ronnie.

Ronaldo la Barcelona, pentru un record de 19,5 milioane 

A continuat să înscrie în medie aproape un gol pe meci și la Eindhoven, 30 în 32 de meciuri în primul campionat. Zâmbetul său larg și brațele întinse după fiecare reușită i-au cucerit pe fani. Numai că masa musculară acumulată, în scurt timp a ajuns la 80 kg la 1,83 cm, a început să-i provoace neplăceri, pentru că ruperile lui de ritm și schimbările bruște de direcție i-au afectat tendoanele și ligamentele genunchiului. 

+4 FOTO

Fostul Dadado s-a operat prima oară în februarie '96 de apofizită tibială. Primele neînțelegeri în Olanda și eșecul dureros în semifinala olimpică de la Atlanta au atârnat mai puțin în balanță decât mutarea în Catalonia. Barcelona câștiga duelul cu Inter pentru semnătura lui Ronaldo. 19,5 milioane $ devenea un transfer de record mondial.

„Cum este posibil? Incredibil" 

Impactul cu Primera, fenomenal. 12 goluri în zece jocuri, între care minunea de la Compostela. Cursă din propria jumătate, 47 de metri în 11 secunde, zece atingeri și mingea trecută de cinci adversari. „Cum e posibil?", s-a mirat în loc să exulte antrenorul Bobby Robson. Ce a urmat? Hattrick cu Lituania la națională, apoi zbor înapoi din Brazilia și „dublă" cu Logrones. 7 goluri în 7 zile. 

„Extraterestru", titra Marca, în timp ce în sondajul unui post radio catalan supranumele „E.T." a câștigat voturile fanilor. „Pichichi" în acel prim sezon (34 de reușite în 37 de partide) și penaltyul decisiv transformat în finala Cupei Cupelor cu PSG. 

Plus Cupa și Supercupa Spaniei. Suficient pentru a câștiga FIFA World Player 1996. La doar 20 ani, impresiona o lume întreagă. Inclusiv pe Jose Mourinho, translator pe-atunci: „E cel mai mare fotbalist pe care l-am văzut!".

Testele au arătat că probabil ar fi alergat suta de metri în 10,2 sau 10,3 secunde. Dar nu avea doar viteză, ci şi o coordonare incredibilă. De asemenea, avea o forţă fantastică, un alt dar genetic. Când combini toate acestea cu anii de antrenament, ai combinaţia perfectă între viteză, forţă, putere şi coordonare

De multe ori l-am comparat cu o pasăre Phoenix. Avea această abilitate de a se ridica când toată lumea credea că n-o poate face. Deşi tânăr, a fost mereu puternic din punct de vedere mental, concentrat pe obiectivele sale şi atingerea lor. A gestionat extraordinar de bine problemele avute.
- Nilton Petrone, fostul fizioterapeut al brazilianului Ronaldo

„Nu poate fi oprit decât arestat de carabinieri!"

Era abia începutul, dar și șansa unei afaceri pentru Barca. Al doilea record, 27 de milioane $, prin vânzarea la Inter în 1997. La Milano și-a consolidat superlativul „Il Fenomeno", cu driblingurile, fentele, golurile de generic. Tifosii nerazzurri visau să rupă cu el dictatura juventină. 

„Nu poate fi oprit decât arestat de carabinieri!", proclama Candela, după o „doppietta" împotriva Romei. Ronnie nu a reușit să-l învingă însă și pe arbitrul Ceccarini și tot bianconerii au pus mâna pe lo scudetto, brazilianul consolându-se cu Cupa UEFA: „Mă simt furat. Fotbalul înseamnă bucurie doar dacă se joacă 11 la 11, nu 11 contra 12". 

A încheiat sezonul în nerazzurro cu 34 de goluri și președintele Moratti se fălea: „Ronaldo e o enciclopedie pe care numai noi o putem răsfoi". 1997 avea să-i aducă deplina consacrare, Balonul de Aur. Cel mai tânăr câștigător din istorie!

Patru ani de chinuri pentru Ronaldo!

Numai că genunchii au început să nu mai suporte centralele nucleare și rezervoarele de forță musculară. Piciorul drept l-a chinuit încă de la Mondialul francez, terminat amar și misterios cu acea criză din vestiar. Putea fi primul titlu suprem câștigat în teren. 

Tendonul rotulian, călcâiul său ahilean, a cedat de două ori în sezonul 1999-2000, ultima oară la șase zile după revenire și nașterea fiului Ronald, însă de fiecare dată profesorul Gerard Saillant l-a „reparat" la Paris. Soarta și Hector Cúper, care-l alerga cu saci de nisip în spate, i-au mai refuzat un titlu în 2002. „Ce câștigase el în carieră? Singura dată când am vorbit cu Moratti despre antrenor i-am spus că nu mai pot continua așa. Ori eu, ori el trebuie să plece acasă! Și președintele l-a ales pe el".

Încă un Ballon d'Or câștigat

Roller coaster-ul a continuat și în vară lacrimile de durere s-au transformat în bucurie. A ajuns rege în Japonia/Coreea de Sud. Opt goluri, două în finala cu Germania, cel mai bun marcator și campion mondial. Adevăratul său trofeu suprem. I-a întors spatele lui Moratti, care i-a plătit un miliard de lire italiene și când a fost accidentat, și a evadat din Serie A la Madrid. 

„A fugit ca un hoț!", l-au acuzat tifosii nerazzurri. Achiziția de 48 de milioane $ i-a adus lui Real cele mai mari vânzări de tricouri și lui Ronnie trei trofee, al doilea Balon de Aur și al treilea FIFA World Player. Iar pentru a-și desăvârși trădarea, revenirea în Calcio a făcut-o la Milan, unde n-a mai strălucit.

La despărțire: „Sufăr prea mult"

Pornise în jos pe ultima pantă a carierei. La finele contractului nu mai avea decât varianta unei retrageri acasă. La 33 de ani și cu mari probleme fizice, driblând aparițiile în tabloide, pariurile pe greutatea sa și multe polemici, Ronaldo n-a încetat să facă tot ceea ce știa mai bine, să dea goluri (35 în 69 de jocuri) și la Corinthians, cucerind alte două trofee. În februarie 2011, a venit însă tristul anunț pe care nimeni nu voia să-l audă. 

„Sufăr prea mult și nu mai reușesc în teren execuțiile și fentele mele", argumenta pentru despărțirea de fotbalul care i-a dat totul în viață.

CUM A DESCOPERIT MARACANA: unul dintre antrenor îl ducea să-l vadă pe Bebeto

Unul dintre primii săi antrenori de la São Cristóvão, Alfredo Sampaio, povestește cum l-a dus de mic pe Maracanã să vadă meciuri: „Eu eram antrenor la tineret și Ronaldo a marcat cinci goluri într-un meci. Era mereu foarte rapid și avea o tehnică execelentă, numai la cap era mai slab". A fost primul care a pariat că va ajunge un star și că va putea să-i calce pe urme lui Zico, plecat și el din suburbiile lui Rio. 

„La acea vreme însă, idolul său era Bebeto și, cum aveam o înțelegere să jucăm acolo meciuri în preliminarii, m-am gândit că băiatul nu se va mai speria când va ajunge ca profesionist aici. L-am dus la multe partide, Ronaldo m-a rugat mult o dată să-l iau să o vadă pe Flamengo, mai ales că juca Bebeto".  

COLAPSUL DE LA CM 1998: „Sângele nu mai circula. Avea pulsul 18!"

Dacă în privința accidentărilor, calvarul nu a fost chiar atât de negru, ceea ce a trăit în Franța, pe 12 iulie 1998, putea fi ultima zi. Nu numai ca fotbalist! A văzut moartea cu ochii. Brazilianul a leşinat la hotel după-amiaza, iar seara i s-a făcut rău şi în vestiar, chiar înaintea finalei CM contra Franţei (0-3). 

+4 FOTO

S-a scris și s-a vorbit enorm pe tema crizei epiletice, numai că adevărul a ieșit târziu la iveală. Făcuse stop cardiac. Și pentru că doctorii francezi i-au greşit diagnosticul, Ronaldo putea să piară, din cauza tratamentului greșit primit. 

Un faimos specialist, Bruno Caru, preşedintele Asociaţiei Italiene de Cardiologie în Sport şi amic cu Piero Volpi, doctorul lui Inter (1995-2000) aflat atunci la Paris, a povestit totul.

„A leșinat, era ca o legumă” | Roberto Carlos s-a speriat

„Întins pe patul din camera de hotel, Ronaldo urmărea la televizor cursa de Formula 1 de la Silverstone. A stat mult timp cu capul într-o parte, într-un mod nenatural, sângele nu mai circula. I-a scăzut frecvenţa cardiacă, la fel presiunea sangvină. A leşinat, era ca o legumă. Apoi a intrat în convulsii. În acele clipe, Roberto Carlos, colegul său de cameră, a crezut că are o criză de epilepsie și a dat alarma. Ronaldo a ajuns de urgenţă la spital, unde l-au supus unor teste neurologice, dar electrocardiograma i-a fost interpetată greșit".

„Trecuse pe lângă moarte"

Acele momente îi putea fi fatale brazilianului „Medicii francezi au luat de bun diagnosticul de epilepsie pus de Roberto Carlos şi nu l-au examinat cu maximă atenţie. Inima avea doar 18 bătăi pe minut când a ajuns Ronaldo la spital! Inima lui aproape se oprise. I s-au administrat medicamente foarte puternice. Contraindicate în crize cardiace, bune numai pentru epilepsie. I-au dat şi Gardenal, un sedativ extrem de dur, care reduce şi inhibă activitatea cerebrală. A luat Gardenal în ziua finalei". 

62 de goluriîn 98 de jocuri are Ronaldo în națională, cucerind titlul mondial (1994, 2002), Copa América (1997, 1999) și Cupa Confederațiilor (1997)

Așa se explică starea deplorabilă în care s-a prezentat în ziua finalei cu Franța. A doua zi, acasă, când a coborît din avion, se împleticea ca un om beat. „Nu era. Doar trecuse pe lângă moarte", a explicat Caru.

CAUZA DESELOR ACCIDENTĂRI: „În primii 10 ani, m-am antrenat foarte rău"

Ronaldo era capabil de o carieră mai lungă și cu mai multe succese și trofee dacă nu l-ar fi măcinat și, spre final, distrus frecventele și gravele accidentări. Chiar „Il Fenomeno" a explicat ce-a greșit, într-un interviu acordat postului de radio Onda Cero. 

„În primii zece ani, m-am antrenat foarte rău, adică s-au greşit metodele de pregătire pentru mine. De multe ori trebuia să alerg ca Roberto Carlos sau Cafu, evident că nu eram în stare. Am suferit destule accidentări din cauza ședințelor colective. După prima, am absentat un an şi patru luni. La cea de-a doua, un an şi două luni. Dar au fost accidentări foarte dure, nu existau jucători care să fi avut înainte astfel de probleme. Nu se ştia cum trebuie să fiu tratat, nu se cunoşteau tehnici de fizioterapie. Dar eu îmi doream să revin, fotbalul era viaţa mea. Nu voiam să renunţ la fotbal din cauza unei accidentări. Mereu am încercat să trec peste". 

Ronaldo a făcut trimitere mai ales la perioada în care a evoluat în Serie A, la Inter, când a avut și fundași adversari teribili și unde a suferit îngrozitor și a pierdut mult..

Ce spune fostul fizioterapeut al lui Ronaldo: „Tendonul rotulian era rupt"

Fostul său fizioterapeut a dezvăluit ce l-a tras în jos. „Avea o problemă din cauza căreia rotula era uşor instabilă. Nu există intervenţie chirurgicală care să ajute rotula să nu mai «danseze». În consecință, avea nevoie de monitorizare constantă pentru a o stabiliza cât mai mult posibil", dezvăluia Nilton Petrone. Tendonul rotulian era un „călcâi al lui Ahile". Sezonul 1999-2000 a fost cel ce i-a afectat decisiv traiectoria carierei. Cu cele două cumplite leziuni, la același genunchi drept. Prima, pe 23 noiembrie. 

Rememorează Petrone: „După 20 de minute, a vrut să se răsucească, apoi s-a oprit brusc. Eram pe bancă şi am sesizat că nu era în regulă. A cerut înlocuire şi a mers normal, dar, la vestiar, când l-am pus să îndoaie piciorul, tendonul rotulian era rupt. Am mers la Paris la profesorul Saillant. Operație și apoi recuperare, iar la începutul fiecărei luni mergeam pentru control la el".

50% șanse să mai joace

Chirurgul francez i-a dat acceptul să revină în aprilie. Nerazzurrii jucau finala Cupei Italiei, pe 12, contra lui Lazio. I s-a garantat că poate intra 15-20 de minute. N-a rezistat decât șase. 

Acum 21 de ani, parcă toată lumea fotbalului se prăbușea în strigătul înspăimântător de durere al brazilianului care, la alegerea lui Lippi, îl înlocuia pe Mutu. Un sprint, ca multe altele-n carieră, spre careul advers, o schimbare de direcție, menită a-i deruta pe Couto și Pancaro, și genunchiul a pocnit. „Și-a rupt tendonul. Complet. De fapt, rotula i-a explodat şi a ajuns în coapsă!", povestește Petrone. 

A urlat, disperat și neputincios, ca un copil după părinții săi. Părea imaginea lui Cristos de pe Corcovado răstignit pe cruce. Medicul lui Lazio îi mai dădea 50 la sută șanse să mai joace fotbal.

Ronaldo avea genunchiul cât o minge

Nu s-a dat bătut însă. „Dacă vă arăt fotografiile de atunci, n-o să credeţi. Imediat după operaţie, genunchiul lui era de mărimea unei mingi de fotball", a continuat fizioterapeutul. 

„A avut câteva momente la spital când plângea, cerea morfină pentru durere. O dată, în mijlocul nopţii, m-a chemat şi m-a întrebat: «Spune-mi cinstit dacă voi mai putea juca fotbal, te rog să nu mă minţi!». Toată lumea spunea că nu va reuşi. Ştiinţa spunea că e puţin probabil, iar medicii aveau dubii".

El a inventat „bicicleta" 

Ronaldo a rămas în istoria fotbalului și pentru fentele sale inegalabile cu care își hipnotiza toți adversarii. Așa-numitele "biciclete", executate cu trecerea rapidă și succesivă a picioarelor pe deasupra balonului și schimbarea explozivă de direcție, cu o plecare fulgerătore de pe loc

352 de goluriîn 518 partide la echipele de club a marcat Ronaldo, cele mai multe pentru Real Madrid, 104 reușite în cele 177 de jocuri în blanco

CE FACE ÎN PREZENT? Îngrășat cu cel puțin 30 kg, din cauza hipotiroidiei, a lucrat în Brazilia ca agent de jucători și a continuat să apară pe copertele revistelor de scandal. Dar a renunțat pentru că a cumpărat un club de fotbal în Spania, Valladolid, investind 30 de milioane de euro. Și se menține în LaLiga.

11 fraze celebre ale lui Ronaldo: 

1. "Sunt foarte slab și chipeș când înscriu un gol. Devin imediat urât și gras când nu o mai fac" 
2. "Pe Bernabéu nu m-am simțit niciodată acasă. Nu m-am simțit confortabil unde oamenii nu mă plac" 
3. "Petrecerile mele au fost foarte frumoase, greu de imaginat. Unii și le amintesc mai bine decât golurile pe care le-am marcat" 
4. "M-a întrebat o dată Pérez de ce nu stau seara acasă, cum face Figo. Și I-am răspuns «Presi, dacă aș avea o nevastă ca a lui, n-aș mai ieși niciodată!»" 
5. "Fotbalul a fost prioritatea mea și nu regret. Jucătorii sunt tineri, vor să iasă, să cunoască fete. Normal la vârsta asta, mai ales când ai bani" 
6. "M-am lăsat la 35 de ani pentru că nu mai suportam accidentările și durerile. Mă puteam opera de pubalgie, dar n-am avut putere s-o fac" 
7. "Cu Capello la Real, parcă eram prizonierul lui. Dacă aveam 100 de grame peste greutate, mă scotea din echipă. Jucam prost și mă acuza că eram supraponderal" 
8. "În 1999, când m-am întors din vacanță, eram gras și Luxemburgo mi-a dat Xenical să slăbesc. La fiecare zece minute mergeam la baie, cum să mă antrenez? Mi-am pus pamperși!" 
9. "Am văzut că lumea se revoltă când cineva e atacat pentru că e negru sau homosexual. Nu-mi amintesc să-mi fi luat cineva apărarea când mă făceau gras" 
10. "Dintre foștii colegi, cel mai mult l-am admirat pe Zidane. Cel mai bun cu care am jucat și m-am antrenat. Îmi bucura ochii, am fost privilegiat să fim în aceeași echipă" 
11. "Am suferit o vasectomie, dar am pus la congelat suficientă spermă cât să concep o echipă de fotbal, dacă partenera mea va dori"

Citește și alte portrete de mari jucători: 

Totul despre Johan Cruyff, băiatul din „satul de beton" » Povești extraordinare + cum a revoluționat fotbalul + 10 citate faimoase

Ce mai face acum „Toto” Schillaci, fotbalistul genial pentru Italia la CM 1990 » L-a bătut pe Baggio și a fost dată afară fiindcă și-a părăsit soția