Articol de GSP - Publicat vineri, 07 septembrie 2018 16:22
România va juca în Liga Națiunilor C cu Muntenegru, Serbia și Lituania. Trei țări care au dat, de-a lungul istoriei, numeroși jucători campionatului României. Betano, sponsorul oficial al Ligii 1, analizează prezențele lor în România.
Doar 4 internaționali din peste 100 de sârbi
3 țări au depășit suta de jucători în Liga 1 Betano: Brazilia, Portugalia și Serbia. Dacă la primele două este normal să fie un număr mic de fotbaliști care au jucat și la echipele naționale, la vecinii din vest surprinde acest lucru. Din 102, doar 4 au îmbrăcat și tricoul primei reprezentative! Toți 4 au plecat din Liga 1 Betano după maxim un an, în care nu au avut realizări notabile. Fostul atacant rapidist, Ranko Despotovic, e singurul cu mai mult de o prezență la națională, el jucând de 4 ori pentru Serbia în perioada 2007-2011. Pentru ceilalți 3, debutul a fost și ultimul meci. Este vorba de portarul Radișa Ilic (FC Național, 2004), atacantul Borislav Stevanovic (Craiova, 2005) și de fundașul Ivan Gvozdenovic (Dinamo, 2008-09).
În sezonul actual, doi fotbaliști sârbi joacă în Liga 1 Betano: Marko Momcilovic și Bogdan Planic. Sunt doi dintre cei mai apreciați oameni din lotul lui Nicolae Dică la FCSB, cu evoluții constant bune.
Doi fotbaliști din Liga 1, titulari la primul meci al naționalei muntenegrene
Muntenegru e o țară relativ nouă, care și-a redobândit independența în 2006. Primul meci internațional l-a jucat în martie 2007, cu Ungaria, iar pe teren au fost doi jucători care se aflau, atunci, în prima ligă a României: Vladimir Bozovic (Rapid) și Milan Jovanovic (Urziceni). Ei sunt și jucătorii cu cele mai multe selecții din totalul de 16 muntenegreni care au trecut prin Liga 1 Betano. Doi fotbaliști din această țară sunt, și în acest sezon, în România: Risto Radunovic la Astra și Nemanja Mijuskovic la Hermannstadt.
Giedrius Arlauskis: singurul străin care a fost campion cu trei echipe diferite
Portarul lui CFR Cluj, Arlauskis, a câștigat campionatul României cu toate echipele la care a jucat. Mai întâi cu Urziceni, în 2008/09, cu FCSB în 2014/15 și cu CFR Cluj în ultima stagiune. Este singurul străin cu trei tricouri de campion diferite și, de departe, cel mai bun lituanian care a trecut prin România. Deși a impresionat în competiția internă, portarul are doar 23 de selecții în națională. Din 13 lituanieni care au jucat în Liga 1 Betano, 10 au și meciuri internaționale în palmares.
România va juca primele două etape din Liga Națiunilorcu Muntenegru (vineri, 21:45) și Serbia (luni, 21:45)!