GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  CUPA COCA COLA

Revelațiile iau totul! » Faza regională a Cupei Coca-Cola a ajuns la Focșani și Tîrgu-Mureș: iată echipele calificate

Articol de GSP - Publicat luni, 04 mai 2015 00:00

Echipa de fete a Colegiului Național din Câmpeni și echipa de băieți a Colegiului Transilvania Tg. Mureș vor juca cu trofeul pe masă la București.

Multe goluri și multe răsturnări de situație la meciurile din Tg. Mureș. Pe lîngă amintiri, dezamăgiri și confirmări, două lucruri a schimbat această fază a competiției.

Acum ne va fi mai ușor să găsim Câmpeniul pe hartă și vom lua în serios pepinierele de fotbal din Tg. Mureș.

Vîlcea pierde, dar nu se predă

După faza grupelor, Vîlcea a avut două finaliste, dar ambele au pierdut. Adolescența nu e o vîrstă la care să dezarmezi. Fetele din Vîlcea au trecut cu bine peste dezamăgirea ratării finalei. "Asta e, nu sîntem foarte fericiți acum, dar nu-i un capăt de lume", spune profesorul lor, Mihai Bălănescu.

"La urma urmei, ne-am descurcat mai bine decît la celelalte ediții. Sîntem un colegiu economic, cam o mie de elevi, cu 60 la sută fete. O vreme, am avut doar echipe de handbal, de volei. Fotbalul feminin a prins cel mai bine. Din păcate, n-avem sală de sport, ne antrenăm iarna într-o sală de clasă special amenajată. Cînd se încălzește, ieșim afară".

Antrenorul vîlcean e de-un optimism molipsitor: "Dacă o ținem tot așa, peste un an, doi, vom ajunge și noi acolo, în finala cea mare".

Cu steagul fericirii, înainte!

Echipa de băieți a Colegiului Economic Transilvania din Tg. Mureș a izbutit pentru a doua oară calificarea în finala Cupei Coca-Cola. Cu fiecare participare, am progresat. Dacă anul trecut am fost la un pas de trofeu, anul acesta, le-am spus băieților că mergem la București să cîștigăm, spune profesoara Marta Szasz.

Asta ne motivează, să urcăm din ce în ce mai sus. E adevărat că și nivelul va fi mai ridicat, dar am prins gustul finalelor. De la București am adus ««Steagul Fericirii»», cu sigla competiției și pozele noastre pe el. L-am pus la loc de cinste în liceu și ne uităm cu drag la el".

Doamna antrenor

Cu excepția a trei jucători, care au terminat liceul, echipa Colegiului Transilvania a rămas aceeași. Pentru elevii doamnei Szasz, va fi într-adevăr o finală-revanșă. "Putem face diferența", susține profesoara, care se simte în largul ei la meciurile de fotbal. "Comunic foarte bine cu băieții, sînt disciplinați, nu lipsesc de la nici un antrenament, de la nici o ședință. Mă ascultă și îi ascult și eu pe ei, că așa e normal", povestește antrenoarea din Mureș.

Școala de vise din Câmpeni

Golgetera competiției vine de la Colegiul Economic Avram Iancu, din Câmpeni. Se numește Raluca-Daiana Belei, are 11 goluri în această fază a Cupei Coca Cola și este una dintre talentatele eleve ale profesorului Nicolae Achimet. "De trei ani avem echipă de fotbal feminin. De ce? Pentru că fotbalul e singura șansă a acestor copii să iasă și ei un pic în lume", explică antrenorul din inima Ardealului.

Din aer curat și donații de la profesori

Resursele pe care se sprijină minunea din Câmpeni sînt infime. Dar domnul Achimet crede că orice lipsă poate fi suplinită, clasic, "cu muncă și dăruire".

"Așa se poate orice. La toate competițiile în care am fost, am reușit să punem ceva probleme. Nu prea avem buget pentru deplasări, ca liceele cu program sportiv, trebuie să ne plătim noi totul. Mare noroc că la școală s-a înființat o asociație sportivă, profesorii, colegii mei donează 2 la sută din venituri, să ne ajute cu banii. Fiecare pas îl facem cu multe, multe eforturi".

Întrebat dacă eforturile merită, profesorul Achimet nu stă pe gînduri: "Pentru copii, merită. Merită orice. Fetele muncesc, le place fotbalul, au pasiune. Nu știu dacă le va folosi mai tîrziu, că în zona noastră nu se prea pune accent pe fotbalul feminin. Dar măcar acum, cît sînt în liceu, să facă un sport cu plăcere.

cola tg mures

Favoriții iau totul

Meciurile din Focșani au decis încă două finaliste ale Cupei Coca-Cola Colegiul "Banja Janos" Odorheiu Secuiesc și băieții de la LPS Suceava.

Pe vremea cînd tipărea primul ziar românesc, în urmă cu aproape două secole, Gheorghe Asachi sigur nu și-a imaginat că numele său va fi scandat la competiții sportive. Sau că va fi menționat într-un cotidian de sport, în tabelul cu scoruri. Incredibil, dar chiar așa s-a întîmplat! Meciul-vedetă al grupelor a fost cel dintre băieții de la Colegiul Asachi din Botoșani și de la Colegiul Asachi din Iași. Pînă în ultimele minute, cele două echipe s-au luptat de la egal la egal, cum s-ar lupta Vin Diesel cu clona lui. Victoria le-a revenit botoșănenilor, cu 3-2.

Hei, hei, Odorhei!

Pentru a patra oară în finala Cupei Coca-Cola, echipa Colegiului Banja Janos se anunţă drept una dintre marile favorite ale ultimului act al competiţiei.

"Întrecerea a fost la fel de frumoasă ca în ceilalţi ani. Noi ne-am făcut un pic grea viaţa, nu-i ruşine. Se mai întîmplă. Secretul nostru? Ambiţia. Ambiţia şi munca fetelor. Că dacă ele n-ar vrea să facă fotbal, dacă n-ar veni la antrenamente, nimic n-ar fi", explică profesorul Laszlo Bela.

Antrenorul de la Odorheiu Secuiesc nu plănuieşte o tactică anume pentru finala de la Bucureşti: "Avem de partea noastră experienţa şi ştiinţa jocului. Avem jucătoare care au participat la toate cele patru finale. Una dintre ele, Balasz Csilla, numărul 7, a intrat pe teren şi cînd avea mîna ruptă, lăsa ghipsul detaşabil pe bancă. Este în clasa a XII-a acum. În finala de azi, cu Fălticeni, a dat trei goluri".

Profesorul sfințește locul

Sufletul competiţiei, în faza grupelor, a fost profesorul Emil Dumitru. Le-a mobilizat ca un general de pe tuşă pe elevele lui, de la Liceul Teoretic Emil Botta, din Ajdud. "Am participat la trei ediţii ale Cupei Coca-Cola, iar asta mi se pare cea mai reuşită", spune antrenorul vrîncean. În 2010, profesorul Dumitru a fost premiat la Gala Superlativelor Gazetei cu titlul de cel mai bun antrenor la handbal copii.

"De 36 de ani, lucrez la performanţă. Metoda mea e simplă: cînd e greu la antrenamente, ţi-e uşor în competiţii Am patru medalii la handbal şi cîteva zeci de finale pe ţară. La fotbal fete, am antrenat-o pe cea mai bună jucătoare din România în 2013, Elena Răduc. Acum evoluează la o echipă din Iaşi. Copii talentaţi sînt peste tot, trebuie doar găsiţi şi îndrumaţi. Păi, Nadia, care e de lîngă noi, de la Oneşti, mai era Nadia dacă n-o descoperea cineva?".

Perla din Fălticeni

Ce-i trebuie unei fete în fotbal? "În primul și-n primul rînd, caracter", spune Vasile Amariei, antrenorul echipei din Fălticeni, surpriza regionalei din Moldova.

"În școală, avem mulți copii din mediul rural, din familii dezorganizate, cu părinți plecați la muncă în străinătate, cu părinți alcoolici, divorțați. Vin la mine fetițele și plîng, că nu le lasă tatăl la antrenamente, că «Ce-i ăla fotbal, ce-ți trebuie ție?». Cazuri din astea avem zilnic. E nevoie de multă răbdare, de tact. Antrenamentele le facem în timpul liber, sala școlii e mereu aglomerată, că avem peste 2.000 de elevi. Dar mie nu mi-e greu, dacă vrei să faci ceva, uite, faci!".

La prima participare în Cupa Coca-Cola, elevele de la Lovinescu au izbutit să treacă de grupe. "Mulți credeau că o să luăm zece goluri în finala cu Odorhei. Nu se aștepta nimeni să marcăm și noi. Cu puțin noroc, puteam să cîștigăm. Sînt foarte mulțumit. Acum trei luni, unele fetițe abia învățau să lovească mingea cu piciorul!", ne-a mărturisit antrenorul din Fălticeni.

Echipa de fotbal feminin a fost înființată în septembrie trecut, cu eleve dintr-a IX-a și a X-a, "deci o să ne vedeți și la anul". Are deja un lider, pe Ana Maria Vieru, mijlocaș ofensiv.

"E foarte, foarte talentată, un copil cu calități înnăscute pentru sportul ăsta. I-a luat ceva timp să se adapteze la lucrul în echipă. Am muncit mult la asta. Ana Maria le cere colegelor să se ridice la nivelul ei și se supără grozav cînd greșesc. Se comportă deja ca un lider", povestește profesorul. 

cola focsani

Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Stiri extrasport
Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența
Stiri extrasport
Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Unde se poate face diferența

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?


Comentarii (2)
1630426983840200
Melinte Bogdan  •  05 Mai 2015, 21:56

Sper sa luati in serios contestatiile si sa faceti dreptate .

884125651646233
Nechita Cezar  •  04 Mai 2015, 17:35

As dori sa se analizeze contestatiile facute de catre C.T."GH.ASAGHI"BOTOSANI si LPS BACAU si dupa sa se anunte finalista la baietii. Daca s-ar respecta regulamentul intocmit de dumneavoastra ,LPS SUCEAVA TREBUIA DESCALIFICATA SI EXCLUSA 2 ANI DIN ACEASTA COMPETITIE.Sincer nu inteleg cum au putut ajunge pana la faza regionala? Aveau in componenta lotului minim cinci jucatori de la ramura sportiva "Fotbal"lucru neadmis de regulament.Daca se doreste sa se faca lumina in acest caz va pot trimite dovezi .Prof.Nechita Cezar Colegiul Tehnic "Gh.Asachi"Botosani. cu stima

Vezi toate comentariile (2)
Comentează