GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  BADMINTON

PASIUNE PURĂ Andreea Costache, una dintre marile promisiuni din badmintonul românesc » Tânăra de 14 ani e sinceră: „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș prefera concursurile în locul petrecerilor”

Andreea Costache, una dintre marile promisiuni din badmintonul românesc +38   FOTO
Andreea Costache, una dintre marile promisiuni din badmintonul românesc

Articol de - Publicat luni, 02 septembrie 2024 15:41 / Actualizat marti, 03 septembrie 2024 15:29

Andreea Costache (14 ani) este una dintre marile promisiuni din badmintonul românesc, un sport care începe să crească și la noi. Săptămâna trecută, a bifat o triplă coroană în cadrul campionatelor naționale.

  • „Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.
  • Vor apărea sportivi tineri și talentați, care rezistă tentației cu pixeli, plină de culori și promisiuni virtuale, și muncesc din greu pe terenurile de sport, visând că într-o zi vor ajunge mari campioni. E greu, uneori la limita imposibilului, mulți nu au mereu mijloace. Și știu că nu există garanții, că și dacă se vor antrena mii de ore, nimic și nimeni nu le oferă siguranța că vor ajunge acolo, sus.
  • Dar pasiunea e mai puternică decât durerea, efortul dus la extrem sau comoditatea și merg mai departe.

Badmintonul, un sport superb care începe să crească și în România

Andreea Costache a castigat toate cele trei titluri naționale: simplu, dublu si dublu mixt
+33 FOTO

Badmintonul nu e sportul acela pe care cei mai mulți dintre noi îl confundăm cu joaca aceea din parc sau de pe plajă, când ne pasăm mai mult sau mai puțini stângaci fluturele. Nu, sportul acesta, la nivel profesionist, n-are nimic de-a face cu asta.

A intrat în familia olimipică de la Balcelona '92 și, conform unor statistici, este al doilea cel mai practicat joc din lume, după fotbal, ca numar de jucători. Fiindcă în Asia este aproape o religie.

Abia la primul contact direct realizezi că este un sport extrem de complex, o combinație între tenis, scrimă, volei, care te solicită extrem nu doar fizic, dar și mental. Ba lovituri necruțătoare, ba un balet al fineții și îndemânării la fileu, schimburi dure, reflexe blitz, la capătul cărora rămâi fără suflu. Fiindcă vitezele, chiar la nivelul unui concurs național, sunt amețitoare.

Dacă stai aproape de jucători la un meci sau la un antrenament, înțelegi. Șuieratul smash-urilor te face să te îndepărtezi destul de repede, fiindcă uneori fluturele pleacă din rachete cu viteze la limita percepției. Cel mai rapid smash măsurat în badminton a avut 565 de km/oră. Pe lângă asta, vitezele din tenis sau din Formula 1 par doar pistoale cu apă.

Dragoste la prima vedere pentru Andreea Costache

Andreea Costache a castigat toate cele trei titluri naționale: simplu, dublu si dublu mixt
+33 FOTO

Andreea Costache a împlinit 14 ani pe 10 mai, e legitimată la CSO Voluntari și de 7 ani face badminton de performanță. Este o fată liniștită, aproape timidă, dar pe teren explodează, se simte că e fericită.

O echipă GSP.ro a asistat la un antrenament de-al ei și a remarcat pasiunea cu care joacă, tenacitatea pe care o pune pe teren. Fiecare antrenament are și câteva reprize de intensitatea maximă, pe care ei le numesc „crize”.

Adică penntru un minut-două, poate mai mult, dai tot, până la capăt, până la limită și dincolo de ea. Asta te pregătește să nu îți pierzi suflul și inima in competiții, când adversarul încearcă să te frângă. La final ne măruturisea că se simte „obosită, dar bine, fiindcă joc cu plăcere”.

Andreea Costache, una dintre marile promisiuni din badmintonul românesc » Tânăra de 14 ani e sinceră: „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș prefera concursurile în locul petrecerilor”
Andreea Costache a împlinit 14 ani pe 10 mai și e legitimată la CSO Voluntari

Avea 7 ani când a văzut la școală un afiș „și mi-am zis să încerc și asta”. Făcea deja sport de la 5 ani, făcuse tenis de masă, atletism, înot. S-a dus la primul antrenament și a fost dragoste la prima vedere.

Andreea spune că „pur și simplu mi-a plăcut și am zis că asta vreau să fac toată viața”. După un an-doi, când a deprins tainele acestui sport, a crescut ritmul, mai ales că deja începuse să intre în competiții. E campioană naționala de la 12 ani, dar de atunci a participat la o mulțime de concursuri interne și internaționale. Iar în decembrie anul trecut, a cucerit titlul balcanic la dublu mixt, împreună cu un alt jucător de mare perspectivă, Maxim Iacob, cu care face echipă de vreo doi ani.

Au câștigat deja și câteva concursuri internaționale împreună, iar ei ne vor reprezenta în acest an la „Europenele” U15, luna aceasta, în Polonia, după care și la Balcaniada 2024. Sunt rachetele numărul 1 ale României la această categorie de vârstă și speranțele în rezultate de excepție sunt mari.

Andreea Costache: „Idolul meu e numărul 1 mondial, sud-coreeanca An Se-Young”

În badminton, cei mai buni din lume sunt, de departe, asiaticii. În țări precum China, Indonezia, Thailanda și nu numai, se joacă peste tot și non-stop. Se antrenează zilnic 7-8 ore, ba chiar mai mult, cu o tenacitate greu de măsurat.

Andreea Costache, una dintre marile promisiuni din badmintonul românesc » Tânăra de 14 ani e sinceră: „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș prefera concursurile în locul petrecerilor”
An Se-Young, idolul Andreei Costache, a câștigat medalia de aur la JO de la Paris 2024. Foto: Imago Images

Andreea spune că „vreau să fiu un model pentru alți copii, să las rezultatele să vorbească pentru mine și să ajung cât de departe pot în acest sport”. Are deja 17 medalii de aur, 14 de argint și 10 de bronz în diverse competiții, în probele de individual, dublu și dublu mixt. Iar idolul ei este „sud-coreeancaAn Se-Young, pe care o urmăresc pe internet. Îmi place cum se mișcă, cum lovește, atitudinea ei pe teren”.

VIDEO Andreea Costache: „Badmintonul e pasiunea mea, nu dau atenție la cât de greu este”

Cum explică Andreea relația ei cu badmintonul? Simplu: „E o pasiune, îmi place foarte mult, mă simt bine când joc și când îți place ceva nu dai atenție la cât de greu este. E un sport frumos, pentru sănătate”.

A avut o „cumpănă”, când s-a întâmplat că „într-o săptămână am simțit că nu mai pot face asta. Nu se mai întâmplase, nu lipsisem niciodată de la vreun antrenament. Dar am tras de mine, am continuat, mi-am zis că merită să fac asta, că o să fie bine. Și a trecut”.

S-a bucurat mereu de sprijinul familiei, al părinților. Mai ales al mamei, care a însoțit-o permanent în primii ani, la antrenamente. Ba chiar începuse să joace, pentru o perioadă. A jucat și tatăl Andreei, dar mai puțin. Așa e în badminton, numeroase familii, atrase ba de copii, ba de părinți, ajung să joace badminton de performanță, indiferent de vârstă. Chiar dacă la niveluri diferite, împărtășesc aceeași pasiune.

„Numai pe sora mea, care e mai mare cu 10 ani, nu am reușit s-o corup să joace badminton”, spune Andreea.

Andreea Costache: „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș prefera concursurile în locul petrecerilor”

La numai 14 ani, Andreea știe deja ce înseamnă să te sacrifici dacă vrei să ajungi campion. Povestește că „la școala, n-am mai fost cu celegii la serbarea de Crăciun de prin clasa a 4-a. Când ei erau la petrecere, eu eram plecată la concursuri. Abia anul acesta, în clasa a 8-a, am reușit să merg și eu”. Era imediat după ce cucerise titlul balcanic, în Bulgaria, în decembrie trecut.

Dar adaugă „nu-mi pare rău și dacă ar fi, aș alege tot concursurile în loc de petreceri”. Știe că trebuie să crească ritmul pregătirilor. Acum se antrenează de două ori pe zi, cam trei ore.A participat și la stagiile speciale de pregătire organizate de clubul Decorio, care a l-a adus pe vicecampionul olimpic din 2016, englezul Chris Langridge, să pregătească cei mai buni jucători din România.

În clasa a 8-a a fost foarte greu, mergea la școală, fugea la primul antrenament, făcea lecții sau se odihnea puțin, apoi pleca la a doua ședință de pregătire. Zi de zi. A trecut cu note bune examenul de capacitate și acum este elevă la Liceul „Traian”, într-o clasă mozaic, cu elevi care fac și sport de performanță.

Știe că trebuie să crească ritmul, să ajungă precum asiaticii, la un program de pregătire triplu, pentru a se putea bate cu ei. Deocamdată nu i-a întâlnit încă în scurta sa carieră. Dar este pregătită și decisă să accepte provocarea. Să meargă până la capăt.

Andreea Costache a participat la balcaniada din decembrie 2023, unde a iesit campioana la dublu mixt, impreuna cu Maxim Iacob, baiatul din Brasov
Andreea Costache a castigat toate cele trei titluri naționale: simplu, dublu si dublu mixt
+33 FOTO

Mariana Costache: „Am vrut să facă sport, nu meditații”

Mariana Costache, mama Andreei, era și ea la antrenamentul la care a asistat GSP. Se vede că este mândră de fiica ei și o susține necondiționat.

Povestește că „pasiunea ei pentru sport a început de la 5 ani. Iar noi ne-am spus că pentru a avea o viață sănătoasă trebuie să facă sport. Am preferat să facă asta în loc de meditații, am zis că poate să învețe oricum. A început cu tenis de masă, atletism, înot, dar când a descoperit badmintonul i-a plăcut foarte mult, a zis că asta își dorește să facă tot timpul. M-a atras o vreme și pe mine.

E obositor, dar e și senzația aceea de a face ceva, mai ales când îți ies niște lovituri mai spectaculoase. Chiar îi încurajez pe oameni să facă asta, indiferent de vârstă, e un sport foarte bun. La început o băteam, acum nu cred că i-aș mai putea face un punct. Nu mai joc, dar îi sunt alături și atât timp cât face ce-i place, visul ei este și al meu”.

Andreea Costache e triplă campioană națională

Marți, 27 august, la Galați, au avut loc campionatele naționale de badminton. Și Andreea Costache a fost regina la U15. A câștigat toate cele trei titluri pentru care a concurat, la individual, la dublu și la dublu mixt, așa cum își propusese. Acum urmează alte zile de muncă grea, ultimele zile de pregătire pentru „europene”, cel mai important concurs de până acum.

Mă simt bine și sunt mândră de rezultatele mele. Le mulțumesc tuturor, inclusiv adversarilor!”, a transmis ea pentru GSP.ro. Povestea merge mai departe.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează