Articol de GSP - Publicat vineri, 10 martie 2023 13:47 / Actualizat vineri, 10 martie 2023 15:07
Fosta gimnastă de talie mondială, Andreea Răducan, în vârstă de 39 de ani, a suferit la începutul acestui an o intervenție la picior.
Operația a avut loc în Turcia, iar aceasta a explicat cu ce probleme s-a confruntat în ultimele luni.
- Sursă foto: Instagram @andreearaducanofficial
Andreea Răducan: „Un chist care apăsa pe nervul tibial îmi crea un mare disconfort”
„Una dintre dorințele pe care le-am avut anul trecut a fost aceea de a rezolva o problemă de sănătate. Un chist care apăsa pe nervul tibial îmi crea un mare disconfort în zona gleznei. Am așteptat ce-i drept tot anul dar important este că am găsit rezolvare acestei probleme.
La mijlocul lunii Decembrie 2022, (...) am decis să fac această intervenție chirurgicală în cea mai recent deschisă clinică din Istanbul, cu echipa de medici condusă de Prof. Dr. Selami Çakmak și Prof. Dr. Mehmet Ișyar. Știu că una din profesiile pe care nu aș putea să le practic niciodată, este aceea de medic.
Din acest motiv, am multă recunoștință și respect pentru medicii în mâna cărora ne punem viața. Acei medici care își practică meseria cu responsabilitate, profesionalism și pasiune. (...) Mulțumesc întregii echipe. Vă doresc tuturor multă, multă sănătate, iar întâlnirile cu medicii să fie doar pentru control și prevenție”, a fost anunțul făcut de fosta gimnastă, în mediul virtual.
Despre Andreea Răducan
Andreea Mădălina Răducan este o fostă gimnastă de talie mondială, autoare, jurnalistă și comentatoare sportivă, medaliată cu aur pe echipe și argint la sărituri, la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, multiplu medaliată cu aur și argint la campionatele mondiale de gimnastică artistică. Din 2017 până în 2020 a fost președinte al Federației Române de Gimnastică.
Andreea Răducan este căsătorită cu Daniel Tandreu și au împreună doi copii, o fetiță și un băiat, care s-a născut în 2019.
Citește și:
De ce a plecat din România fosta iubită a celui mai controversat fotbalist din Liga 1
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”