VIDEO+FOTO Întoarcerea unui erou » Gabi Balint a revenit după 37 de ani la Sevilla: 6 momente retrăite de la finala cu Barcelona alături de 20 de suporteri

Sevilla, capitala Andaluziei, orașul fierbinte din sudul Spaniei, cu istorie, palate și catedrale impresionante, luminat de soarele primăverii, printre palmieri, portocali și parcuri cu plante exotice.

Gabi Balint, prima oară pe „Sanchez Pizjuan” după 37 de ani

Aici ne-am întors pe 7 mai 2023, la 37 de ani de la marea victorie a Stelei de pe „Ramon Sanchez Pizjuan”, cu Gabi Balint în mijlocul unui grup de 20 de iubitori ai fotbalului, de toate vârstele, veniți să se bucure de un oraș superb și de o amintire intrată în legendă într-o scurtă călătorie, „VIP Legend Experience”, un proiect special al Gazetei Sporturilor.

Era prima oară când Balint, 23 de ani atunci, 60 de ani acum, revedea arena care i-a marcat cariera și viața, după acel 2-0 la penalty-uri în fața Barcelonei, pe 7 mai 1986.

Astăzi, în cea mai frumoasă zi, cu o temperatură plăcută dimineață și la prânz, în jur de 25 de grade, am petrecut împreună două ore și jumătate. 60 de minute pe drum, o plimbare alături de Gabi de la hotelul din centrul orașului până la stadion, trecând prin frumoasele grădini Murillo, și 90 de minute, cât un meci de fotbal, în interiorului templului Sevillei, „Sanchez Pizjuan”.

+7 FOTO

Momente memorabile cu Balint în Sevilla 2023

1. Îmbarcarea la aeroport. „Vreau să stau în față, pe locul din dreapta”

Cu o seară înainte, după aterizarea pe aeroportul Aena, ne-a așteptat un autocar exact ca pe Steaua, în 1986. Și Balint a insistat să stea în primul rând, la geam. Avea un motiv special, o amintire deosebită, prima dintr-un lung șir de amintiri frumoase. 

„Orice ar fi, eu vreau să stau în față, pe locul din dreapta. Acolo am stat și în urmă cu 37 de ani când am plecat de la aeroport spre hotel”, a spus fostul mare fotbalist sâmbătă seară.

2. Drumul spre stadion. „Lăcătuș s-a amuzat: «Ce-ai, mă, ți-ai pierdut un deget?»”

În cei patru kilometri spre „Sanchez Pizjuan”, Gabi a discutat cu toți, fiecare dorea să îi pună întrebări, fiecare voia să afle ceva despre acea experiență, acel sezon imposibil de uitat, 1985-1986. Cineva era curios care a fost cel mai bun meci al campaniei. 

„Cel cu Anderlecht, 3-0 în returul semifinalei, de departe cel mai tare”. Două persoane din grupul nostru asistaseră și la confruntarea din Ghencea cu belgienii. „Cum a fost plimbarea din ziua finalei, la Sevilla?”, a venit o altă întrebare. 

„La plimbare, în parcul Maria Luisa, fanii Barcelonei care împânziseră orașul ne arătau cinci degete. Unul ne-a arătat patru. Lăcătuș s-a amuzat: «Ce ai, mă, ți-ai pierdut un deget?». În parc, nea Imi ne-a zis să nu ascultăm ce ne spuneau cei care treceau pe lângă noi: «Acoperiți-vă urechile! Nu ascultați ce vorbesc, nu-i luați în seamă! Gândiți-vă că și ei sunt tot roș-albaștri, ca noi»”.

3. Fanii Sevillei au vrut să-l cunoască pe marcatorul finalei

În fața arenei, o poză cu tot grupul, avându-l în mijloc pe Balint. Puțin mai departe, trei bătrânei, socios ai Sevillei, așteptau și ei să facă încă o dată turul stadionului, deși îl cunosc ca pe propriile buzunare. Când au aflat că unul dintre eroii finalei Cupei Campionilor de la Sevilla, unul dintre cei doi marcatori ai acelei serii uluitoare de penalty-uri s-a întors pentru a vizita „Sanchez Pizjuan”, doi dintre acei fani în vârstă andaluzi s-au apropiat pentru a-l cunoaște, a schimba câteva cuvinte cu el și a face o fotografie împreună.

- Suntem socios ai Sevillei și bucuroși că vă întâlnim aici.

- Vă amintiți acea partidă?
- (unul dintre iberici) Cum să nu! Eu am fost la meci atunci. Nu pot să-l uit, mai ales pentru penalty-uri.

- (Gabi râzând) Cu cine ați ținut atunci? Cu Steaua sau Barcelona?
- Cu Barcelona.

- Cum, un sevillan ține cu Barcelona?
- (A fost rândul spaniolilor să râdă) Aici, în oraș, suntem diferiți. Fanii Sevillei sunt mai apropiați de Barca. Suporterii lui Betis, mai apropiați de Madrid.

S-au îmbrățișat și s-au despărțit.

4. „Toate trofeele lor nu fac cât unul al nostru”

În sala trofeelor, ne-am oprit în dreptul vitrinei cu cele mai prețioase trofee din istoria Sevillei, 6 cupe cucerite în Europa League, record al competiției. Balint voia să aibă amintire performanța istorică a clubului andaluz. 

Dar, pus pe șotii, ca de obicei, a comentat zâmbind: „Toate cele șase trofee ale lor nu fac cât unul al nostru”. Cupa cu urechi mari dorită de toate marile echipe europene. Cupa Campionilor Europeni devenită Champions League.

5. Mesajul lui Ienei: „Băieți, îi călcăm pe ochi!”

În vestiar, vestiarul Sevillei, vestiarul Stelei în finala din 1986, Gabi Balint s-a încărcat. „Țin minte că erau conducătorii, era și Valentin Ceaușescu, erau acolo (n.r. arată spre intrare), puneau la cale tactica, discutau, noii pe aici ne încălzeam...”. „Unde ai stat?”, se aude o întrebare. 

„Nu-mi mai aduc aminte exact unde am stat, doar că eram lângă Belo. Tot timpul. Eram tăticul lui. Belo era foarte liniștit, niciodată nu vorbea”. N-a uitat discursul lui Emeric Ienei înaintea meciului cu Barcelona. Esența lui: „Băieți, îi călcăm pe ochi, dar în limita regulamentului”. Am râs toți.

A povestit cu patos, detaliind ce a zis nea Imi: „Băi băieți, noi suntem Steaua! Nu ne interesează cu cine jucăm, că e echipă mică sau echipă mare, noi avem identitatea noastră, jocul nostru, nu uitați mingea circulă, că nu obosește, repede, pase, pase. Și, pe ei! Îi călcăm pe ochi!”. 

Gabi a completat în hohote: „Când nea Imi spunea asta, Bumbescu dădea două șuturi prin pereți". S-a întors la Valentin Ceaușescu: „O persoană mereu lângă noi, care nu a profitat niciodată de numele său”. A evidențiat o calitate a lui Valentin: „Era un psiholog foarte bun. Încă de la primele meciuri, el ne-a spus că vom ajunge în finala Cupei Campionilor. Și noi râdeam: «Vrabia mălai visează»”.

6. Savuros când povestește penalty-urile: „Jur, așa i-a zis!”

În tribună, sus, privind terenul, a rememorat momentele esențiale. Penalty-urile. A fost savuros. „Doi erau deja hotărâți să execute. Majearu și Boloni. Ei băteau și în campionat. Lăcătuș stătea lângă mine. Nea Imi: «Hai, băieți, avem numai doi! Iovane!». Și Iovan face: «Nea Imi, am cârcei pe aicea». Nea Imi: «Puiule!». Iordănescu: «Dacă ratez și mă retrag, îmi stric toată cariera». Lăcă, lângă mine: «Bă, Găboajă». 

Eu visam, cu ghetele jos, jambierele jos, mă tot uitam pe sus să nu mă treacă. Lăcă, iar: «Bă, Găboajă». Îi răspund: «Eu bat, dar dacă nu mă întreabă nimeni!». Lăcă, spre nea Imi: «Bat eu cu Gabi și te facem cel mai mare antrenor». Jur, așa i-a zis! Și nea Imi: «Deci, încă doi, avem patru!». Apoi, a sărit Bărbulescu: «Bat eu ultimul»".

A continuat: „Când am plecat să trag, a durat ca și cum aș veni pe jos din România până aici”. Execuția cea mai bună, „dar nu m-am gândit dinainte. M-a ajutat Urruti, că a plecat puțin înainte. Am șutat bine, pe colț”.

Racheta lui Lăcătuș a fost însă cu totul specială. „Să vă spun cum a fost și cu Lăcă. Rataseră Boloni și Majearu, amândoi specialiștii. 

Și eu: «Bă, ce dracu facem? Ăla a dat în dreapta, ălălalt în stânga, tu ce faci?». Reacția lui Lăcă: «Știi ceva? Eu mă duc și îi f... una, nu mai aleg eu colț dreapta, colț stânga»”. Și a fost trăsnet, bară-gol. 1-0. Balint, 2-0. Și Steaua a fost campioana Europei.